2015-03-16 14:59:00

Cardinal Parolin, în Belarus: „Dumnezeu nu se poate şterge”


RV  16 martie 2015.  „Satul uitat de Domnul / Domnul uitat de sat” – spunea poetul bielorus Vladimir Niakliaev, citat de cardinalul Pietro Parolin la Liturghia celebrată duminică, 15 martie, în Catedrala Majoră din Minsk. Secretarul cardinal de Stat se află într-o vizită oficiale în Republica Belarus, de pe 12 până pe 17 martie. În predica sa, cardinalul a dorit să evoce Calea Crucii pe care poporul belarus a trebuit să o parcurgă în momente istorice foarte dificile:

„Încă şi în trecutul apropiat  – a  spus el – preoții au fost deportați, bisericile distruse, comunitățile dispersate, în timp ce se dorea print-o propagandă organizată şi insistentă ştergerea lui Dumnezeu din inimile credincioșilor”.

Cu toate acestea, chipul lui Dumnezeu, a amintit Cardinalul, nu se poate șterge, deoarece este imprimat în inimile credincioșilor, de însuşi Dumnezeu; în suferință, credincioși sunt asemeni Maicii Domnului, care rămâne în picioare la Crucea lui Isus, purtând toată greutatea.

„Învierea” poporului belarus după persecuții
„Învierea, totuși, nu ar putut fi întârzia – a reamintit din nou Cardinalul – căci inima paternă al lui Dumnezeu nu rezista strigătelor atâtor victime, care sunt parte a unei singure Victime, Fiul său Isus, făcut om pentru noi și pentru mântuirea noastră, credincios până la moarte pentru voia Tatălui, pentru ca toți să fie mântuiți”.

Omul fără Dumnezeu se scufundă în adâncurile cruzimii
Referindu-se la ceea ce se întâmplă în țara vecină, Ucraina, cardinalul Parolin a subliniat pericolele la care se supune omul când se îndepărtează de Dumnezeu:

„El atinge abisul cruzimii – a continuat el – de unde erupe violența, care explodează în brutalitatea de care suntem uneori martori prin intermediul mass-media: comunități distruse, copii și vârstnici exterminați fără milă sau forțați să trăiască în subteran pentru o lungă perioadă, în timp ce le este distrus universul locuinţei, bunurile și chiar persoanele dragi”.

Aceasta este drama libertății umane, a spus Secretarul de Stat comunităţii de la Minsk: că oamenii pot să îl respingă pe Dumnezeu, deoarece El nu forțează omul să-l iubească.

Experiența luptei pentru credință împotriva idolilor moderni
De aici, îndemnul creştinilor de a lupta pentru credința lor – așa cum a făcut poporului belarus – pentru că fără luptă nu există nicio credință.

Astăzi, a continuat prelatul,  „lupta nu mai este împotriva celor care doresc să stirpe credința din inimile oamenilor, ci împotriva micilor idoli care doresc să ia locul lui Dumnezeu: mirajul averii dobândite cu uşurinţă, pierderea simțului de bine și rău, indiferența, mersul la biserică doar pentru tradiție, a se simţi catolici aproape doar ca identitatea etnică, dar apoi să trăieşti fără nici un sens, niciun scop, nicio direcție. Viața trăită într-un mod egoist, ca și cum Dumnezeu nu ar exista. Cinstește-l cu buzele, dar nu cu inima”.

Rugăciunea este întotdeauna cel mai bun instrument de a ajunge mai aproape de Dumnezeu și de Biserică, a subliniat secretarul: „Nu lăsați rugăciunea chiar dacă este plină de păcate sau uneori vă dezamăgeşte – a îndemnat secretarul – în ea bate inima lui Cristos”.

Gândul Papei adresat tinerilor și copiilor
În vizita în Belarus, cardinalul Parolin a acordat o atenţie specială şi tinerilor, viitorul comunității Bisericii, chemându-i la un angajament concret și sincer în toate sferele vieții lor.

El a reamintit acestora că „Dumnezeu este puterea noastră chiar şi atunci când suntem slabi, căci el este mai puternic decât păcatele noastre și ne-a salvat prin har, nu prin meritele noastre: «Voi sunteţi tabernacolul viu al lui Dumnezeu» – a adăugat el – să nu îl profanaţi niciodată”.

În cele din urmă, secretarul de Stat, a redat un gând al papei Francisc pentru copii, și a împărţit mângâierea lui pentru fiecare dintre aceştia: „Să simţiţi dragostea de mamă și tată, și să credeţi că Dumnezeu vă iubeşte mai mult decât ei. Voi, părinţilor, amintiţi-vă că sunteţi priviţi de copiii voştri, iar iubirea voastră îi face să trăiască, îi umple de pace, în timp ce exemplul vostru negativ îi face trişti şi le poate distruge viaţa. Copiii sunt opera cea mai delicată pe care o avem” – a încheiat Papa.

(rv–R. Barbi–M. Caba)








All the contents on this site are copyrighted ©.