2015-03-14 13:49:00

Papa, Grupului de laici Seguimi: „Fiţi laici de prima linie”


RV  14 martie 2015.  „Fidelitatea este maxima valoare morală naturală, la care aderaţi pentru a răspunde la chemarea lui Dumnezeu” – a spus papa Francisc membrilor comunităţii de laici  „Seguimi” (trad. Urmează-mă), pe care i-a primit audienţă sâmbătă, 14 martie, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la fondare. Grupul a fost însoţit de cardinalul Agostino Vallini, vicar al Diecezei de Roma. Tema centrală a discursului adresat celor 400 de laici prezenţi în Sala Clementină a fost fidelitatea.

„Într-un context general secular, a spus Papa, singura obligaţie fundamentală a laicilor în angajamentul lor evanghelic este fidelitatea: la iubirea Lui Dumnezeu, la Cristos și la Evanghelia sa, fidelitatea față de Duhul Sfânt – care este iubire și libertate – şi fidelitatea față de legământul vocaţional pe care l-aţi făcut faţă de membrii Grupului”.

Papa Francisc a reiterat gestul simbolic şi puternic spiritual al primilor membri ai comunităţii, care, din dorinţa de a-l urma pe Cristos, au ales ca formă de viaţă formula «Urmează-mă!».  

„În centrul acestui «Urmează-mă» – a spus Papa – este Isus Cristos cel viu (…)Vă încurajez să trăiţi acest drum în fiecare zi cu devotament, adică să fiţi persoane decentralizate de voi înşivă,  adică să aveţi în centrul vieţii voastre persoana vie a lui Isus (…)dacă fidelitatea este trăită într-adevăr, nu sunt necesare alte legături. Un program de viaţă creştină pentru laici, cu obiective clare şi complexe, este un mod original de a întrupa Evanghelia, care la rândul ei este un mod eficient de a păşi prin lume”.

Pontiful a vorbit de asemenea despre importanţa diferitelor forme de apartenenţă religioasă, care sunt de asemenea modalităţi de angajament şi  participare la idealurile unei singure comunităţi, în care persoanele sunt libere să-şi aleagă statutul de viaţă şi pun în comun o experienţă care îi îmbogăţeşte.

„Conservaţi şi dezvoltaţi această comuniune fraternă şi schimbul de daruri care au ca finalitate creşterea umană şi creştină a tuturor. Să aveţi creativitatea, optimismul, bucuria şi curajul de a păşi împotriva curentului! Păziţi drumul vostru spiritual şi ajutaţi-vă în practicarea reciprocă a carităţii – care înseamnă să vă apăraţi unul pe altul de egoismul individualismului, pentru a fi adevăraţi mărturisitori ai Evangheliei”.

De asemenea Pontiful a făcut referinţă la chemarea şi rolul laicilor, care, „scufundaţi  în lume şi angajaţi în realităţile pământeşti”, sunt chemaţi să ducă valorile creştine în situaţiile concrete în care se află, pentru ca persoanele pe care le întâlnesc să atingă demnitatea lor supremă prin mântuirea lui Cristos, aşa cum subliniază şi Constituţia Pastorală Gaudium et spes a Conciliului Vatican al II-lea:

„Vă încurajez să fiţi «laici de prima linie», a încheiat Papa, „să vă simţiţi parte activă a misiunii Bisericii,şi să vă trăiţi laicitatea dedicându-vă realităților orașelor pământești: familia, profesiile, viața socială în diferitele sale expresii. «Urmați-mă» să fie întotdeauna o formă de viață creștină și de angajament apostolic care promovează laicii și face ca membrii săi să fie împreună protagoniștii unei lumi mai bune”.

Grupul Seguimi a lua fiinţă pe parcursul Conciliului Vatican al II-lea, din învăţătura căruia s-au inspirat în anul 1965 călugărul claretian Anastasio Gutiérrez, profesor de Drept Canonic şi Paola Majocchi, profesoara de religie. Părinţii fondatori au dorit să creeze o nouă formă de viaţă consacrată, diferită de cele clasice, formă care a fost ulterior omologată de Consiliul Pontifical pentru Laici.

(rv–M. Caba)








All the contents on this site are copyrighted ©.