2015-03-13 14:53:00

Doi ani de pontificat ai Papei Francisc: gesturi, inițiative, opinii și chei de lectură


13 martie 2015. Încă de la începutul pontificatului său, Papa Francisc a demonstrat un stil direct, imediat, simplu şi colocvial. Din primul moment al apariţiei sale în public, în balconul central al bazilicii, au ieşit la iveală trăsături caracteristice unui păstor obişnuit să relaţioneze cu credincioşii, cu lumea de rând, comportându-se în mod cu totul liber faţă de modalităţile formale, protocolare, ceremoniale.   

Salutul „Fraţi şi surori, bună seara!”, din seara zilei de 13 martie, ce a urmat semnalul cu fum alb ce s-a înălţat din hornul montat pe acoperişul Capelei Sixtine a fost şi a rămas un bilet de vizită în privinţa personalităţii sale, a modului său de a fi şi de a acţiona.

„Acum aş dori să vă dau Binecuvântarea”, a spus, „însă înainte vă cer o favoare: înainte ca episcopul să binecuvânteze poporul, vă rog să vă rugaţi Domnului să mă binecuvânteze: rugăciunea poporului cerând Binecuvântare pentru Episcopul său. Să facem în tăcere această rugă a voastră asupra mea”.

La numai patru zile de la alegere, pe 17 martie, Papa a început să ignore ceremonialele şi protocolul. Astfel, la prima Sfântă Liturghie publică, celebrată în parohia Sfânta Ana, din Vatican, a depăşit graniţa teritoriului vatican pentru a saluta numeroşii credincioşii adunaţi în spatele porţilor Vaticanului, în teritoriu italian.

În aceiaşi zi, noul Papă avea să-i uimească pe credincioşi şi, deopotrivă, pe simplii curioşi cu o omilie „de paroh”, vorbind informal, direct, făcându-se înţeles imediat.

Apoi, la sfârşitul Liturghiei a făcut ceea ce nici un alt Pontif nu mai făcuse până atunci: i-a salutat pe rând, unul câte unul, pe toţi credincioşii care au participat la celebrarea euharistică, schimbând cu fiecare câteva cuvinte, cerându-le să se roage pentru el.

Papa Francisc a ales să nu locuiască în apartamentul pontifical, ci în Casa Sfânta Marta, explicând în mai multe rânduri că preferă mai curând o casă plină de oaspeţi decât o locuinţă solitară şi silenţioasă.

A inaugurat celebrările liturghiilor matinale din capela reşedinţei sale din Vatican cu participarea persoanelor comune, cu omilii întreţesute cu expresii vizuale, pline de culoare şi uşor înţeles şi de memorat, luate din limbajul de fiecare zi al oamenilor de rând.

A dorit să se întâlnească personal cu toţi angajaţii Sfântului Scaun care, împărţiţi în grupuri, au participat pe rând la o Sfântă Liturghie celebrată de Pontif în capela Casei Sfânta Marta.

De multe ori a telefonat personal sau a răspuns în scris celor care i-au trimis scrisori, utilizând orice mijloc când a trebuit să consoleze, să asculte sau să-şi exprime sentimentele.

A acordat numeroase interviuri unor ziare, reviste, posturi de Radio şi televiziune, unor ziarişti independenţi, dar şi unor grupuri de tineri.

A realizat diverse mesaje audio şi video cu simple telefoane celulare; la audienţele de miercuri se opreşte să-i salute şi să-i binecuvânteze pe bolnavi unul câte unul.

R.V./A.M.








All the contents on this site are copyrighted ©.