Predica Papei la Sf. Marta: ”de șaptezeci de ori câte șapte”

RV 10 mar 2015. Pentru a cere iertare lui Dumnezeu trebuie să urmăm învățătura rugăciunii ”Tatăl Nostru”: să ne căim sincer de păcatele noastre, știind că Dumnezeu iartă întotdeauna, și să-i iertăm pe ceilalți cu aceeași generozitate a inimii: a spus papa Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată marți dimineață în capela reședinței sale din Casa Sf. Marta.

Dumnezeu este atotputernic dar atotputernicia sa se oprește, pentru a spune astfel, în fața ușii închise a unei inimi, a inimii care nu intenționează să ierte celui care a rănit-o. Papa Francisc se inspiră din Evanghelia zilei de marți (Mt 18, 21-35), în a treia săptămână din Post, în care Isus îi răspunde la întrebarea lui Petru despre iertare spunând că trebuie să ierte ”de șaptezeci de ori câte șapte”, ceea ce înseamnă întotdeauna, pentru a evidenția că iertarea lui Dumnezeu pentru noi și iertarea noastră față de ceilalți sunt strâns legate una de cealaltă.

Totul pornește, explică Pontiful, de la modul în care noi ne prezentăm mai întâi înaintea lui Dumnezeu ca să-i cerem iertare. Exemplul este luat din lectura biblică a zilei (Dan 3, 25.34-43), în care profetul Azaria cere clemență pentru păcatul poporului său, care trece prin suferință dar este și vinovat pentru că a abandonat legea Domnului. Azaria nu protestează, nu se lamentează înaintea lui Dumnezeu pentru suferință, ci recunoaște mai degrabă greșelile poporului și se căiește:
• ”A cere iertare este una, iar a-și cere scuze este altceva. Eu greșesc? «Dar – ar spune unii – am greșit». Nu, am păcătuit! Nu are nimic de a face una cu alta. Păcatul nu este o simplă greșeală. Păcatul este idolatrie, înseamnă adorarea unui idol, idolul orgoliului, al mândriei, al banului, al eu-lui, al bunăstării. Atâția idoli pe care îi avem. De aceea, Azaria nu-și cere scuze, el cere iertare”.

Iartă celui care ți-a făcut răul. Iertarea trebuie cerută cu sinceritate, din inimă, și din inimă trebuie să fie dăruită celui care ți-a făcut o nedreptate. Asemenea stăpânului din parabola Evangheliei prezentată de Isus, care șterge o datorie enormă unui slujitor pentru că îi este milă în momentul în care este rugat, și nu cum face același slujitor față de unul ca el, tratându-l fără milă și făcându-l să ajungă la închisoare deși era dator cu o sumă derizorie. Dinamica iertării este cea pe care o subliniază Isus însuși în rugăciunea ”Tatăl Nostru”:
• ”Isus ne învață să ne rugăm astfel lui Dumnezeu Tatăl: «Și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri». Dacă eu nu sunt în stare de iertare, nu sunt capabil să cer iertare. Dar – ar putea să spună cineva – părinte, eu îmi mărturisesc păcatele, merg la spovadă. Dar – a reluat Pontiful – ce faci înainte de spovadă? ”Mă gândesc la relele pe care le-am făcut”. Și este bine. ”Apoi îi cer iertare Domnului și promit să nu le mai fac”. Bine. Și după aceea, mergi la preot? Mai întâi, îți lipsește un lucru: i-ai iertat pe cei care ți-au făcut răul?”.

Cu alte cuvinte, a încheiat papa Francisc, ”iertarea pe care Dumnezeu ți-o va dărui” cere ”iertarea pe care tu o dai celorlalți”.
• ”Aceasta este învățătura lui Isus despre iertare. Mai întâi: a cere iertare nu este o simplă cerere de scuze, este o conștientizare a păcatului, a idolatriei pe care am făcut-o, a atâtor idolatrii. În al doilea rând: Dumnezeu iartă întotdeauna, întotdeauna. Dar cere ca eu să iert la rândul meu. Dacă eu nu iert, într-un anumit sens închid ușa în fața iertării lui Dumnezeu. De aceea, să spunem: ”Și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri”.

(rv – A. De Carolis – A. Dancă)