Papa la exerciții spirituale: meditații și mărturii

RV 25 feb 2015. Continuă miercuri, la casa de reculegere ”Învățătorul Divin” din Ariccia, lângă Roma, Exercițiile spirituale pentru papa Francisc și Curia Romană. Din acest motiv Sfântul Părinte nu a mai avut obișnuita audiență generală de miercuri cu credincioșii. 

De la 22 la 27 februarie, predicatorul exercițiilor, preotul italian Bruno Secondin, din Ordinul Carmeliților, prezintă în meditațiile biblice o lectură pastorală a vieții și misiunii profetului Ilie pe tema ”Slujitori și profeți ai Dumnezeului celui viu”.

Înainte de a aborda temele zilei de miercuri, să ascultăm mărturia preotului iezuit argentinian Diego Fares despre importanța exercițiilor spirituale în viața creștină. Prieten de dată veche a confratelui său Jorge Mario Bergoglio, astăzi papa Francisc, pr. Fares este de câteva zile membru din Colegiul scriitorilor al revistei iezuiților ”La Civiltà Cattolica”, pentru care a semnat deja trei articole. În Italia a publicat la editura Ancora volumul intitulat ”Papa Francisc este ca un bambus. La rădăcinile culturii întâlnirii”.
• ”Eu îl cunosc pe papa Francisc – Bergoglio de aproape patruzeci de ani, de când m-a primit la noviciatul Societății lui Isus, în 1976. Personal, m-a învățat să-i însoțesc pe cei care participă la exercițiile spirituale. (…) El dădea temele de meditație, - «punctele», cum spunem noi – pe baza cărora se făceau rugăciunile. Îi asculta pe numeroșii participanți care se adresau lui iar eu îi ascultam o dată pe zi pe acești colegi ai mei. Seara aveam un colocviu cu pr. Bergoglio. Am început astfel, încă de când eram tânăr student, să fiu îndrumător spiritual. Acest lucru nu se învață din cărți ci sub conducerea unui alt îndrumător cu experiență, cum era pr. Bergoglio pentru noi toți. (…) A face împreună cu alții Exercițiile Spirituale este o experiență spirituală foarte profundă. Se împart multe cu ceilalți, chiar dacă fiecare trebuie să facă personal exercițiile. Cred că pentru colaboratorii săi, a face exercițiile spirituale împreună cu Papa trebuie să fie ceva foarte special. Eu le-aș face din toată inima dar n-am avut curajul să-l întreb dacă pot merge. (…) Dacă papa Francisc reușește să reformeze Curia Romană și Biserica, va face o reformă, cred eu, care pornește din interior, de la inimă, nu va fi o reformă de schimbări doar exterioare”.

Practica exercițiilor spirituale – a mai spus pr. Diego Fares – ”este pentru mine o adevărată provocare pentru că sincer vorbind uneori neglijez să le fac sub pretextul că am multe de făcut. Dar dacă Papa își găsește timp, nimeni nu poate să mai găsească scuze. Exercițiile spirituale sunt un har pentru toată Biserica. Sfântul Ignațiu le predica pentru laici și pentru orice categorie de persoane, fiecăruia după posibilitățile și aspirațiile lui. Sf. Ignațiu spunea că exercițiile sunt cu siguranță ceea ce își putea închipui, cunoaște și înțelege mai bun în această viață, fie pentru progresul personal al unui om, fie pentru roadele, ajutorul și folosul pe care acesta îl poate aduce altora. Exercițiile sunt un dar, un cadou pentru noi, nicidecum o obligație”.

Revenind la meditațiile biblice despre viața și misiunea profetului Ilie, care constituie firul călăuzitor al exercițiilor spirituale din aceste zile pentru papa Francisc și Curia Romană, predicatorul a prezentat miercuri două meditații: la 9.30, pe tema ”Voce de tăcere suavă: Dumnezeu este altfel și în altă parte”, iar la 16.30, pe tema ”Dă-mi-l pe fiul tău: cei săraci evanghelizează”. Ambele meditații de miercuri au avut ca generic ”A se lăsa surprinși de Dumnezeu”.

 Pentru a întreprinde de o manieră justă un drum de convertire este necesar mai întâi de toate să redescoperim ”adevărul cel mai profund despre noi înșine, să ieșim la lumină” și ”să dăm jos orice mască, orice ambiguitate”: a spus predicatorul în cea de a doua zi de exerciții spirituale, potrivit unei sinteze publicate de cotidianul «L’Osservatore Romano». Urmând experiența profetului Ilie descrisă de Scripturi, pr. Bruno Secondin a pus față în față ”clandestinitatea” din care profetul este chemat de Domnul să iasă și clandestinitatea în care deseori unul se ascunde și care de multe ori este mascată de o religiozitate doar exterioară, lipsită de curajul adevărului. La baza meditației biblice a fost capitolul 18 din prima Carte a Regilor, în care avem, pe de o parte, poporul lui Israel și regele Ahab vlăguiți de foametea îndelungată pe care adus-o cultul idolatric al lui Baal, iar pe de alta, pe profetul Ilie chemat de Domnul să se prezinte înaintea lui Ahab ca să-l aducă pe calea cea dreaptă. Nu a fost o lectură continuă a textului biblic – se citește în articolul amintit – ci o serie de referințe, scene și personaje care au aruncat o lumină asupra meditației pentru a se transforma la nivel personal în provocări, trimiteri și sugestii. Firul conducător al reflecției a fost îndemnul de ”a ieși la lumină”, de a se elibera de ambiguitate și de a avea curajul unei vieți creștine autentice.

 În cea de a treia zi a meditațiilor, după curajul de a ieși la lumină și de a spune adevărul despre sine, de a arunca măștile care anesteziază conștiințele noastre, predicatorul a subliniat necesitatea de a umbla pe ”cărări de libertate” și de a îndepărta toate atitudinile care ne fac să oscilăm într-o parte și-n alta pentru a lăsa spațiu lucrării lui Dumnezeu. Notând cum profetul Ilie ia în râs ritualismul violent și scenografic pe care poporul lui Israel îl folosește pentru a-l chema în ajutor pe idolul Baal, pr. Secondin a făcut trimitere la un anumit cult ”zgomotos, superstițios”, care încă mai poate fi întâlnit și care ”nu edifică adevărata credință”. Care sunt – s-a întrebat el – idolii noștri? Lista este, cu siguranță, lungă: ”mândria, ambiția, cultura, carierismul”. Dar - și aici a deschis un amplu orizont - nu putem pune la îndoială milostivirea lui Dumnezeu. Răspunsul lui Dumnezeu este focul, ”milostivirea care pe toate le usucă și le transformă”. De aceea, Ilie reconstruiește un altar cu cele douăsprezece pietre care amintesc de cele douăsprezece triburi ale lui Israel: vrea să aducă aminte tuturor de o identitate. Și chiar dacă poporul este refractar în a se întoarce pe urmele sale, acest fapt nu-l înspăimântă pe Dumnezeu pentru că el ”rămâne credincios și disponibil”. Dumnezeu este întotdeauna ”o învăluire de milostivire”. Și atunci, a spus predicatorul, e necesar să fie „luată de mână redeșteptarea conștiinței oamenilor”, să se folosească, după cum a fost capabil Ilie, strategii inteligente și forța limbajului simbolic. Dar pentru aceasta este nevoie de a se întreba: ”Inima noastră aparține cu adevărat Domnului?” sau ne mulțumim cu atitudini exterioare? ”Rugăciunea noastră este îndrăzneață și cere binele poporului?”. Este ”ritmată de un simț eclezial?”. Simțim urgența de a trăi experiențe puternice, extraordinare, care să lase o urmă, sau ne mulțumim cu ce avem?

 (rv – A. Dancă)