Miercurea Cenușii. Papa Francisc: Să cerem darul lacrimilor

RV 18 feb 2015. ”La începutul Postului Mare să cerem darul lacrimilor, pentru ca rugăciunea noastră și drumul nostru de convertire să fie tot mai autentice și fără prefăcătorie”: a spus papa Francisc la predica Sfintei Liturghii din Miercurea Cenușii, celebrată în seara zilei de 18 februarie în bazilica paleocreștină Sfânta Sabina din Roma.

Pontiful a ajuns la bazilica Sfântul Anselm, de pe colina Aventin, în jurul orei 16.30, unde a avut loc mai întâi tradiționala ”statio” din Postul Mare, urmată de procesiunea penitențială până la bazilica Sfânta Sabina și Celebrarea Euharistică. După proclamarea Evangheliei și omilie, Papa a binecuvântat cenușa cu apă sfințită și a primit pe cap cenușă de la cardinalul Josef Tomko, titularul bazilicii. Sfânta Liturghie din Miercurea Cenușii marchează pentru credincioșii de rit roman sau latin, începutul Postului Mare, timpul liturgic care prin pocăință, fapte de caritate și rugăciune îi reînnoiește lăuntric pentru sărbătoarea Învierii Domnului, pe 5 aprilie 2015.

Comentând lecturile biblice de la Sfânta Liturghie din Miercurea Cenușii, papa Francisc a remarcat că în timpul Postul Mare poporul lui Dumnezeu caută să se unească mai strâns la Domnul Isus Cristos pentru a lua parte la misterul pătimirii și învierii sale. 

Lectura luată din cartea profetului Ioel îndeamnă poporul la rugăciune, post și mărturisirea păcatelor, pentru o convertire interioară autentică: ”Întoarceți-vă la mine din toată inima” (2,12).
• ”A se întoarce la Domnul din toată inima înseamnă a întreprinde drumul unei convertiri nu superficiale și de moment, ci un itinerar spiritual care cuprinde locul cel mai intim al persoanei noastre. Inima este, de fapt, sediul sentimentelor noastre, centrul în care se maturizează deciziile și atitudinile noastre. Acel «Întoarceți-vă la mine din toată inima» nu se referă numai la indivizi, dar se extinde la întreaga comunitate, este o chemare adresată tuturor”.

Profetul Ioel – a continuat papa Francisc – se oprește în chip special la rugăciunea preoților, remarcând că trebuie însoțită de lacrimi. ”Ne va prinde bine tuturor, dar mai ales nouă, preoților, să cerem la începutul Postului Mare darul lacrimilor, pentru ca rugăciunea noastră și drumul nostru de convertire să fie tot mai autentice și fără prefăcătorie. Să ne întrebăm: «Eu plâng? Papa plânge? Cardinalii plâng? Episcopii plâng? Persoanele consacrate plâng? Preoții plâng? Plânsul face parte din rugăciunile noastre?»”.

La Evanghelia proclamată în Miercurea Cenușii, luată de la Sfântul Matei, Isus recitește cele trei fapt de milostenie prescrise de legea mozaică – pomana, rugăciunea și postul – dar care în decursul timpului au fost atacate de ”rugina formalismului exterior sau de a dreptul s-au schimbat într-un semn de superioritate socială”. ”Isus scoate în evidență o tentație comună acestor trei fapte, care poate fi cuprinsă în ipocrizie”, pe care o menționează de trei ori (Mt 6,1.2.5.16).
• ”Când săvârșim ceva bun, se naște în noi aproape instinctiv dorința de a fi apreciați și admirați pentru această faptă bună, pentru a primi o satisfacție. Isus ne îndeamnă să săvârșim aceste fapte fără nici un fel de ostentație și să ne punem încrederea numai în răsplata Tatălui «care vede în ascuns» (Mt 6,4.6.18)”.

Domnul – a mai spus papa Francisc la predică – ”nu obosește niciodată în a fi milostiv față de noi și vrea să ne ofere încă o dată iertarea sa, îndemnându-ne să ne întoarcem la El cu o inimă nouă, purificată de rău, curățită prin lacrimi, ca să luăm parte la bucuria sa”.

Referindu-se la ritul sacru al punerii cenușii, care dă numele acestei zile de la începutul Postului Mare, Sfântul Părinte a subliniat cele două cuvinte biblice pe care celebrantul le poate alege când pune cenușă pe capul credincioșilor: ”Adu-ți aminte, omule, că țărână ești și în țărână te vei întoarce” (cf Gen 3,19) și ”Convertiți-vă și credeți în Evanghelie” (cf Mc 1,15).
• ”Ambele formule constituie o rechemare la adevărul existenței umane: suntem făpturi limitate, păcătoși care mereu au nevoie de pocăință și convertire. Cât de important este să ascultăm și să primim atare rechemare în timpurile noastre! Îndemnul la convertire este atunci un imbold de a ne întoarce, ca fiul din parabolă, între brațele lui Dumnezeu, Tată blând și milostiv, să plângem în brațele sale, să ne punem încrederea în El și să ne încredințăm Lui”.

(rv – A. Dancă)