Consistoriu: trei călugărițe vor fi ridicate la cinstea altarelor

14 februarie 2015. Sâmbătă, 14 februarie, Suveranul Pontif a prezidat în bazilica Sfântul Petru consistoriul cu ritul liturgic pentru crearea a douăzeci de cardinali din optsprezece țări și votul privind canonizarea a trei călugărițe: Fericita Ioana Emilia de Villeneuve, Fericita Maria a lui Isus cel Răstignit, și Fericita Maria Alfonsina Danil Gattas.Ceremonia de canonizare va avea loc pe 17 mai 2015. 

Ioana Emilia de Villeneuve  (1811-1854), călugărița supranumită „bonne mere”, „maica cea bună” s-a născut în 1811, în Franța, la Toulouse. În 1836, a fondat Congregaţia Neprihănitei Zămisliri, operă dedicată educației fetițelor sărace, slujirii celor săraci și misiunilor în ținuturile îndepărtate. Congregația numără în prezent peste 600 de călugărițe. Moștenirea spirituală pe care a lăsat-o Maica Ioana Emilia, după o viață pusă în slujba săracilor, s-ar putea sintetiza prin două coordonate.  Prima: căile către Preasfânta Euharistie trec prin exercitarea carității și prin devoțiunea față de Preasfânta Inimă a lui Isus și față de Maica Domnului Neprihănit Zămislită; a două: lectura zilnică a Sfintei Scripturi reprezintă „hrana cea de toate zilele pe drumul desăvârşirii şi al apostolatului”.

Însă, patrimoniul de sfinţenie lăsat de Maica Emilia constă în îndemnul de a tinde neobosit către propria desăvârșire. Cei care s-au aplecat în studiu asupra vieții acestei călugărițe spun că secretul său se afla în recunoașterea propriilor slăbiciuni, încredinţându-se întotdeauna ajutorului lui Dumnezeu, după cum a lăsat bine de înţeles prin intermediul motoului ei: „Numai Dumnezeu”.

Și alte indicii, aparent neînsemnate, dau mărturie despre umilinţa şi sărăcia stilului ei de viaţă, precum pasul decis, vorba blândă, vestimentaţia curată, punctualitatea. În 1955, o tânără musulmană din Sierra Leone a fost renegată de familie pentru că era însărcinată. Cuprinsă de disperare, tânăra a încercat să-şi pună capăt zilelor înghiţind sodă caustică. Era în fază terminală când câteva călugăriţe din Congregaţia Neprihănitei Zămisliri au aflat despre această situaţie dramatică şi au început să ceară ajutorul lui Dumnezeu prin mijlocirea maicii Ioana-Emilia, „bonne mere”, „maica cea bună”. Tânăra musulmană s-a vindecat. 

Fericita Maria a lui Isus cel Răstignit (1846-1878), călugăriţă din Ordinul Carmelitelor Desculţe. Maria Baouardy (în acea vreme) s-a născut la Abelin, în Galileea, la data de 5 ia, uarie 1846. A fost al treisprezecelea copil născut al familiei, dar prima care a supravieţuit anilor copilăriei. Părinţii, George şi Miriam, erau creştini greco-catolici, pe cât de săraci, pe atât de oneşti şi evlavioşi. După un pelerinaj făcut pe jos la Betleem (peste 110 km) pentru pierderea tuturor fiilor, aceştia au fost binecuvântați cu nașterea unei fiice, Maria. Rămasă orfană de amândoi părinţii la vârsta de trei ani, copila a fost încredinţată a unui unchi din partea tatălui, care după câţiva ani s-a transferat în Alexandria Egiptului.

Maria Baouardy era analfabetă. Din dorinţa de a aparţine în totalitate lui Dumnezeu a refuzat vehement la vârsta de 13 ani căsătoria pe care i-a pregătit-o unchiul său, conform tradiţiei orientale. Au urmat câţiva ani în care a lucrat ca femeie de casă în Alexandria, la Ierusalim, Beirut şi în Marsilia (Franţa). Aici, la începutul Postului Mare din anul 1865, a cunoscut Surorile Compasiunii, dar îmbolnăvindu-se a trebuit să le părăsească după doar două luni. A fost primită apoi la Institutul Surorilor Sfântului Iosif al Apariţiei, însă după doi ani de postulat a înţeles că este purtată spre viaţa claustrală. Ajunge pe 14 iunie 1867 la mănăstirea carmelită din Pau. Încă novice, în august 1870, pleacă spre India pentru înfiinţarea unei comunităţi la Mangalore. Pe 21 noiembrie 1871, Maria Baouardy îşi consacră deplin viaţa lui Dumnezeu. Un an mai târziu, a fost trimisă din nou la Pau. De aici, porneşte în luna august 1878, împreună cu alte călugăriţe, pentru a fonda prima mănăstire carmelită în Palestina.

A murit la data de 26 august 1878 în Betleem, din cauza unei cangrene contractate după o fractură cauzată de o cădere. Maria a lui Isus cel Răstignit a fost beatificată de papa Ioan Paul al II-lea la data de 13 noiembrie 1983.

„Consideraţi animalele fără raţiune; însă, când una dintre ele este în pericol, toate celelalte o avertizează. Salvaţi-vă unii pe alţii” sunt cuvintele «micuţei călugăriţe arabe» cum era numită, care oglindesc bogăția mistică şi caritatea extraordinară a Fericitei Maria a lui Isus cel Răstignit. 

Alfonsina Danil Ghattas (1843 - 1927) s-a născut la Ierusalim, în 1843, într-o familie creștină cu 19 copii. Ea avea să descopere foarte curând vocaţia la viaţa călugărească, de care a devenit pasionată, în ciuda dificultăţilor iniţiale din partea familiei. La vârsta de 15 ani a intrat în Congregația Surorile Sfântului Iosif al Apariției, însă va deveni ea însăși fondatoarea unei congregații alcătuită doar din femei ale locului, cu scopul de a învinge analfabetismul și de a îmbunătăți condiția femeii din timpul său.

Esența spiritualităţii Maicii Alfonsina Danil Ghattas, fondatoarea Congregației Surorile Preasfântului Rozariu din Ierusalim, constă în devoţiunea intensă faţă de Fecioara Maria. Sfântul Rozariu era rugăciunea ei continuă, ancora ei de salvare, izvorul său de haruri. La rugăciunea Angelus imediat succesivă beatificării sale, în 2009, Papa Benedict al XVI-lea a spus: "beatificarea acestei atât de semnificative figuri de femeie este o mângâiere specială pentru comunitatea catolică din Ţara Sfântă, reprezentând un îndemn la a ne încrede mereu, cu fermă speranţă, în Divina Providenţă şi în ocrotirea maternă a Maicii Domnului".

Un adevărat "model de urmat pentru încrederea ei în Fecioara Maria" şi "o prietenă a Cerului": astfel a definit-o pe Maica Alfonsina patriarhul latin de Ierusalim, mons. Fouad Twal, la Sfânta Liturghie de beatificare, din 2009, celebrată în bazilica Buneivestiri din Nazaret. Explicând carisma congregației fondată de ea, patriarhul Twal a spus atunci: "Caracteristica fundamentală a congregaţiei Preasfântului Rozariu este şi va rămâne întotdeauna aceea de a fi mâna dreaptă a patriarhatului latin în şcoli, parohii și instituţiile diecezei în Ţările arabe".

R.V./ A.M.