2015-02-09 13:57:00

‘Ars celebrandi’ pentru întâlnirea Papei cu preoţii din Roma


RV  09 februarie 2015. Ars celebrandi (‘Arta de a celebra’) va fi tema întâlnirii tradiţionale a Papei cu clerul Diecezei de Roma, care este programată pentru 19 februarie, de la orele 19.00, în Aula Paul al VI-lea din Vatican. Sfântul Părinte va ţine un discurs, iar apoi va răspunde la întrebările pe care preoţii i le vor adresa.

Într-o scrisoare publicată pe site-ul diecezan, cardinalul Agostino Vallini, vicar al Diecezei de Roma, scrie că întâlnirea anuală cu episcopul Romei, este un moment trăit întotdeauna cu multă bucurie şi multe roade spirituale. 

O temă dragă papei Francisc
Potrivit aceleaşi surse, tema Ars Celebrandi (‘Arta de a celebra’) i-a fost sugerată Sfântului Părinte de Consiliul Prefecţilor şi este un argument tratat de Pontif în Exhortaţia apostolică Evangelii Gaudium.

Pentru a permite clerului roman să se pregătească pentru această întâlnire, Papa a dorit să fie distribuit tuturor preoţilor Diecezei de Roma un material din 2005, care pe atunci cardinalul Bergolio l-a folosit în tema unei conferinţe la Congregaţia pentru Cultul Divin.

Celebrantul trebuie să fie un conducător umil, dar incisiv
În intervenţia sa de atunci, viitorul Papă sublinia necesitatea ca, înainte de toate, preotul să înţeleagă sensul misterului celebrării sale, ca să-l poată comunica apoi întregii comunităţi creştine şi să se poată supune acestuia.

În acest sens, scria pe atunci cardinalul Bergolio „este nevoie de o credinţă vie, hrănită cu un har bogat de rugăciune”, însoţti de o „conducere umilă, dar incisivă” care să ajute poporul să simtă în preot „un om care ştie să se roage la Liturghie şi mai ales ştie să se îmbrace cu domnul Isus Cristos”.

Celebrare Euharistică, act de justiţie
Viitorul Succesor al lui Petru remarca apoi că Celebrarea Euharistică nu este „un act de caritate, ci un act de justiţie pe care Păstorul îl face poporului; aşadar, omilia nu trebuie să fie doar o lectură uşoară, o predică, o vestire, ci mai ales o rugăciune sinceră”. A ţine o omilie, concluziona cardinalul Bergolio, trebuie să însemne „a vorbi sufletului”.

Preotul nu este un showman
În sfârşit, purpuratul de atunci sugera evitarea anumitor atitudini din partea clerului, precum cea de a fi un „preot cu gesturi rigide, care pare orb la prezenţa poporului”, sau cea de „preot-showman care investeşte energii într-un fel de animare superficială”. De asemenea, este de evitat din partea clerului „sindromul Martei”, adică atitudinea preotului într-atât de ocupat că nu are timp pentru o celebrare demnă, într-un timp rezonabil”.

 (rv–I.P.–M. Caba)

 








All the contents on this site are copyrighted ©.