2015-02-04 09:00:00

Pe 8 februarie, Papa în parohia romană Sfântul Arhanghel Mihail


4 februarie 2015. În vederea apropiatei vizitei pastorale pe care Papa Francisc o va efectua în parohia Sfântul Arhanghel Mihail, din cartierul roman Pietralata, duminică, 8 februarie, Vicariatul de Roma a transmis un comunicat de presă în care face cunoscut programul detaliat.

Începând cu ora 16, Pontiful se va întâlni cu bolnavii, cu părinții copilașilor botezați în ultimele luni împreună cu micuții, cu copiii de la Prima Sfântă Împărtășanie împreună cu părinții, dar și cu 80 de cercetași, alături de familiile lor. Înainte de celebrarea euharistică, ce va avea loc la ora 18, Papa va spovedi unii credincioși.

Sfânta Liturghie va începe la ora 18. Împreună cu Sfântul Părinte vor concelebra cardinalul vicar Agostino Vallini; episcopul auxiliar pentru sectorul nord, Guerino di Tora; parohul comunității, mons. Aristide Sana; viceparohul, părintele Massimo Cautero și cei doi colaboratori parohiali, părintele Mauricio Andrés Fontalvo Floriàn și părintele Nicolás Francisco Garzòn Reyes, împreună cu alți patru preoți din cartier.  

Despre vizita Papei, parohul comunității a declarat: "Am aflat despre vizita Papei în urmă cu două săptămâni și de atunci preparativele sunt în fierbere: organizăm întâlniri cu diferite grupuri pastorale, citim unele scrieri ale Papei, mai ales fragmente din Exortația apostolică Evangelii gaudium și încheiem celebrările euharistice cu rugăciunea "Maria, Steaua noii evanghelizări". Însă, mai avem încă multe de făcut. De pildă, avem de răspuns întrebărilor copiilor care sunt foarte curioși și vor să știe totul despre Papa care va veni să-i viziteze". Parohul comunității de la periferia Romei pe care o va vizita Sfântul Părinte a mai spus că cei mai mici din parohie vor să știe unde trăia Francisc înainte, cum a devenit Papă… copiilor fiindu-le prezentate filme de animație care-l au ca protagonist pe Pontif. Plini de entuziasm, micuții credincioși pregătesc cântece pentru a-l întâmpina pe Episcopul Romei și scrisori pe care să i se înmâneze.

Parohia Sfântul Arhanghel Mihail din cartierul roman Pietralata a fost vizitată de Papa Paul al VI-lea, în decembrie 1963 și de Papa Ioan Paul al II-lea, în noiembrie 1991.

R.V./A.M.








All the contents on this site are copyrighted ©.