2015-01-09 11:18:00

Sri Lanka. Noul președinte al țării este Maithripala Sirisena


RV 09 ian 2015În cadrul vizitei sale oficiale în Sri Lanka, de la 12 la 15 ianuarie 2015, papa Francisc va întâlni o situație politică mai puțin obișnuită pentru democrațiile euro-atlantice: începând de vineri, 9 ianuarie, țara insulară asiatică va avea vreme de doi ani doi președinți, unul în exercițiu și unul, ales, după recentele alegeri prezidențiale care au avut loc joi, 8 ianuarie. Potrivit prevederilor constituționale, președintele în funcție rămâne la conducerea țării pentru încă doi ani, urmând, în acest caz, ca președintele ales să-și înceapă mandatul la sfârșitul anului 2016.

Actualul președinte al R. Sri Lanka, Mahinda Rajapaksa, și-a recunoscut înfrângerea electorală după scrutinul prezidențial de joi, în favoarea contracandidatului său, Maithripala Sirisena, fost ministru al sănătății, care a întrunit 52,49% din voturi.

”Mă supun voinței poporului și dau asigurări pentru o tranziție pașnică”, a spus președintele în exercițiu, Mahinda Rajapaksa, care, potrivit analiștilor, nu se aștepta la o înfrângere electorală după două mandate succesive.

Scrutinul prezidențial din Sri Lanka îl scoate din scenă pe unul din liderii cu cea mai mare vizibilitate în sudul Asiei căruia i se recunoaște meritul de a fi pus capăt sângerosului război civil provocat de militanții grupării «Tigrii Tamil».  Schimbarea de importanță istorică pentru țara asiatică se datorează opozantului său politic din nordul țării, Maithripala Sirisena. 63 de ani, budist din majoritatea singaleză, președintele ales a promis în campania electorală o ”nouă cultură politică” pentru Sri Lanka, bazată pe lupta împotriva corupției și independența justiției. El s-a oferit ca alternativă la autoritarismul, nepotismul și restricțiile președintelui în exercițiu. Mai mulți observatori, însă, temperează așteptările, subliniind că electoratul l-a votat pe Sirisena nu atât pentru ceea ce promite cât mai degrabă pentru ceea ce el nu este.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.