2015-01-07 11:11:00

Crăciunul în Ucraina. Apel la pace al arhiepiscopului de Kiev


RV 07 ianuarie 2015. În Solemnitatea Epifaniei, la rugăciunea Angelus Papa Papa Francisc și-a îndreptat salutul și spre Bisericile orientale care potrivit calendarului iulian celebrează la 7 ianuarie Nașterea Domnului.

„În această zi, spunea Pontiful, gândul nostru se îndreaptă spre frații și surorile Răsăritului creștin, catolici și ortodocși, dintre care mulţi celebrează în această zi Nașterea Domnului. La ei să ajungă urarea noastră plină de afecțiune”.

Printre bisericile care serbează Crăciunul se numără şi Biserica greco-catolică din Ucraina. În ajunul sărbătorii, Sviatosclav Shevchuk, arhiepiscop major de Kiev, a făcut un apel la pace. Într-un interviu pentru Radio Vatican, prelatul a subliniat că pacea în lumea este gândul Crăciunului din acest an:

„Urarea dea mai fierbinte este cea de pace. Pământul ucrainean strigă acest cuvânt «Dumnezeule, dă-ne pace!». Iar noi urăm tuturor creştinilor din lume, în mod special celor de aici din Ucraina, ca acea pace divină pe care Domnul ne-o dăruieşte prin Naşterea sa fie este acea realitatea care să ne transforme şi să ne dea speranţă pentru viitorul nostru”.

Tot la 7 ianuarie, în Ucraina sărbătoreşte Crăciunul şi Biserica ortodoxă. Întrebat dacă astăzi Bisericile orientale din această ţară pot găsi forţa de a merge înainte împreună, arhiepiscopul Shevchuk răspunde:

„Acum în Ucraina este Sărbătoarea Naşterii Domnului, sărbătoare a fraternităţii: cu toţii înfruntăm împreună aceleaşi dificultăţi. Eu pot mărturisi că simţim într-adevăr sprijinul frăţesc al creştinilor de diferite confesiuni în Ucraina. Este un fel de «ecumenism practic», mai ales când este vorba de un răspuns creştin la conflictele, violenţa, foamea şi frigul pe care ni le poartă această iarnă. Dacă suntem creştini, suntem împreună, nu doar uniţi noi între noi, ci împreună cu însuşi Dumnezeu: aceasta este speranţa noastră”.

La final, Arhiepiscopul de Kiev a spus că Biserica greco-catolică din Ucraina însoţeşte eforturile depuse la nivel internaţional prin rugăciune, susţinând diplomaţia internaţională ca fiind alternativa cea mai bună pentru soluţia militară a crizei din Ucraina:

„însoţim eforturile diplomaţiei internaţionale prin rugăciune (…) suferim într-adevăr o agresiune externă, împotriva integrităţii ţării noastre. Cu siguranţă diplomaţia trebuie să îi apere pe cei care sunt mai slabi. Încurajăm eforturile Comunităţii internaţionale de a construi o pace justă, pentru că ştim că Dumnezeu este întotdeauna de partea celor mai slabi. Fie ca Domnul să ajute corpurile diplomatice şi politicienii noştri la nivel mondial nu doar pentru a propune soluţii, ci şi pentru a salva aceste reguli ale păcii internaţionale. Aceasta este rugăciunea şi urarea noastră în prag de Crăciun”, a încheiat Sviatosvlav Shevchuk.

În România,  Crăciunul pe stil vechi este sărbătorit de mii de credincioşi. Printre aceştia se află şi 14 000 greco-catolici de origine ucraineană prezenţi în  22 de parohii din Maramureș, Bucovina și Banat.

 (rv–G.C.–M. Caba)








All the contents on this site are copyrighted ©.