2014-12-31 12:38:00

Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudam în această ultimă zi di an și totdeauna


În ultima zi a anului Domnului 2014, la ora 17, în bazilica vaticană, rugă de mulțumire Celui Îndurător  pentru anul care se încheie, cu primele Vespere în ajunul solemnității "Sfânta Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu" cu care se deschide noul an. După Vesperele prezidate de Papa Francisc, expunerea Preasfântului Sacrament și Imnul "Te Deum" de laudă și mulțumire Celui Preaînalt pentru binefacerile primite de-a lungul anului și a întregii vieți. Odată încheiate Vesperele și Te Deum-ul, vizita Pontifului la ieslea din Piața Sfântul Petru.

Ziua Mondială a Păcii 2015

Pe 1 ianuarie, la ora 10, Sfântul Părinte va prezida celebrarea euharistică în cea de-a 48-a Zi Mondială a Păcii 2015, eveniment căruia i-a dedicat un mesaj cu tema: "Nu mai sunteți sclavi ci frați".

Te Deum laudamus! “Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudam…”, astfel cântă Biserica recunoştinţa sa faţă de Dumnezeu în ultima zi a anului civil, în timp ce se bucură în continuare de Timpul dedicat bucuriei Naşterii Domnului.

La sfârșit de an...

În ziua de 31 decembrie, când  ne vedem nevoiți să desprindem ultima filă din calendar, devenim pentru câteva ceasuri mai atenți la scurgerea, la succesiunea anilor potrivit ritmului cosmic și ne simțim împinși mai mult ca oricând la întrebări existențiale, despre rostul nostru într-un Univers în care nimic nu a fost creat la voia întâmplării de Înțelepciunea creatoare divină.

Cel căruia îi înălțăm imnul Te Deum Laudamus, Cel căruia îi spunem în această zi: "Pe tine te lăudăm, Părinte, Stăpânul cerului și al pământului/ Ție îți mulțumim că l-ai trimis pe Fiul tău, care s-a făcut Prunc pentru a da plinătate timpului", El a făcut ca prin Fiul unul-născut, mort și înviat, clipa noastră existențială de pelerini pe acest pământ să nu se sfârșească mizerabil, sufocată de lipsa de sens, ci să intre în veșnicia lui Dumnezeu la care suntem chemați prin răscumpărarea adusă de Fiul.

Rugăciune de mulțumire

Aducerea noastră de mulțumire din această zi pentru numeroasele binefaceri primite grație nesfârșitei îndurări a lui Dumnezeu să ne deschidă spre o continuă rugăciune de mulțumire către Domnul și de invocare a ocrotirii materne a Preasfintei Fecioare Maria asupra anului care se încheie şi asupra celui care va începe peste câteva ore, cerându-i Celei „care l-a adus în lume pe autorul vieţii” să ne călăuzească în continuare existența. Sancta Dei Genitrix, ora pro nobis!

Aș voi să închei cu o urare dar, dat fiind că tolba de cuvinte s-a subțiat la sfârșit de an, fac apel la comoara de cuvinte pline de har ale binecuvântării pe care Sfântul Francisc din Assisi i-a dedicat-o Fratelui Leon și, adaptând această binecuvântare pentru tine:

Dragă ascultătorule:

"Domnul să te binecuvânteze

şi să te păzească.

Să-ţi arate faţa lui

şi să se îndure de tine.

El să-şi îndrepte privirea spre tine

şi să-ţi dea pacea.

Dumnezeu să te binecuvânteze!"

R.V./A.M.








All the contents on this site are copyrighted ©.