2014-12-29 12:25:00

2014, un bilanț al pontificatului cu F. Lombardi (I)


2014 a fost un an foarte intens pentru Papa Francisc, cu numeroase evenimente importante însă în inimile oamenilor vor rămâne probabil imaginile zilnice cu Papa în mijlocul mulțimii, îmbrățișarea atâtor persoane, în special a copiilor și bolnavilor. 

În legătură cu un bilanț al acestui an de pontificat, începând cu cele cinci călătorii apostolice: în Țara Sfântă, Coreea, Albania, Strasbourg și Turcia, să-l ascultăm pe părintele Federico Lombardi, directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, intervievat de colegul nostru Sergio Centofanti, de la redacția centrală în limba italiană: 

Călătorii internaționale
"Sunt multe aspecte despre care s-ar putea vorbi. Aș dori să amintesc în primul rând cât este de frumos faptul că și Papa Francisc a putut călători în Țara Sfântă asemenea predecesorilor, fiind cumva o revenire la rădăcinile noastre de credință, la rădăcinile creștinismului, la locurile Istoriei Mântuirii, aspect încărcat cu o intensă semnificație simbolică și spirituală. Îmi amintesc momentele în care Papa era puternic mișcat pe malul râului Iordan, locul Botezului lui Isus, sau la Sfântul Mormânt. Fiind locuri legate de aspecte fundamentale ale credinței noastre este just ca Pontiful să poată reveni în acele locuri și în numele nostru, pentru a ne aminti de unde venim și misterul întâlnirii lui Cristos cu omenirea.  Însă există alte multe aspecte atinse de călătoriile internaționale ale Papei. Aș dori să amintesc aspectul ecumenismului: atât întâlnirea de la Ierusalim și apoi cea de la Constantinopol cu Patriarhul Bartolomeu reflectă intensitatea prieteniei, a acestui raport personal pe care Papa Francisc l-a stabilit cu primul dintre Patriarhii ortodoxiei, aspect ce reprezintă un semn de speranță pentru viitorul nostru parcurs ecumenic."

Asia, o întindere nesfârșită de evanghelizare
Referindu-se apoi la călătoria în Coreea, ce va fi urmată peste câteva săptămâni de călătoria în Sri Lanka și Filipine, părintele Federico Lombardi a explicat că aceste călătorii reflectă o reînnoită atenție a Bisericii față de această porțiune predominantă a umanității de azi și de mâine, atât din punct de vedere demografic, al extinderii și al dinamicii, reprezentând pentru Biserică "o întindere nesfârșită de evanghelizare, de vestire a Evangheliei în situații culturale, sociale și politice foarte variate și, deseori foarte dificile". [Asia] reprezintă unul dintre marile țeluri ale Bisericii din timpul nostru pe care Papa Francisc ni-l indică prin aceste călătorii caracterizate de entuziasm.

În călătoriile apostolice internaționale, Pontiful nu a neglijat dimensiunea europeană, directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun amintind despre scurta vizită a Papei în Albania ce sugerează dorința Pontifului de a porni de la periferii pentru a ajunge apoi la inima continentului. Papa a fost de asemenea la Strasbourg, într-o călătorie foarte scurtă dar fundamentală căci i-a oferit ocazia de a adresa un discurs Europei, țărilor europene și continentului, o reflecție amplă și articulată, plină de numeroase perspective și foarte așteptată, dat fiind faptul că Papa Francisc vine dinafara Europei. Părintele Federico Lombardi: 

"Acest discurs va rămâne un punct de referință pentru numeroase alte intervenții pe care le va face unor popoare în mod individual sau în situații care privesc întregul continent. Aș dori să amintesc un detaliu referitor la aceste călătorii, și anume dimensiunea martiriului: atât în Coreea, unde istoria Bisericii este caracterizată de martiriu cât și în Albania, unde martiriul a fost foarte prezent în timpuri recente, sub comunism, martiriul fiind realitate foarte actuală și în zilele noastre, precum în Orientul Mijlociu, iar Papa întâmpină această realitate și amintește actualitatea acestei dimensiuni din viața Bisericii din toate timpurile, inclusiv din prezent." 

Dialogul interreligios
Referindu-se la dialogul interreligios, al cărui punct de referință foarte recent și important a fost reprezentat de unele momente ale vizitei în Turcia, directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun a spus:

"Da. Printre dimensiunile pontificatului din acest an un loc important în ocupă dialogul interreligios, ale cărui expresii s-au văzut în cadrul călătoriilor în Turcia, Albania, ca și în alte situații. Am impresia unui Papă foarte conștient de situația islamului în lumea modernă, care încearcă să găsească căi în vederea unui raport constructiv, pe cât posibil și prin intermediul dialogului, evitând desigur excesele și condamnând toate excesele privitoare la folosirea credinței religioase în mod violent.

R.V./A.M.








All the contents on this site are copyrighted ©.