Papa: Mântuirea înseamnă un suflet umil care se căieşte

„Dumnezeu mântuieşte sufletele celor care se căiesc de păcate, iar cine nu se încrede în El atrage după sine «condamnarea»” – a spus Papa Francisc la momentul de învăţătură al Sfintei Liturghii de marţi, celebrată în Casa Sf. Marta.

Smerenia salvează omul în faţa ochilor lui Dumnezeu, în timp mândria îl duce la pieire. Secretul stă în suflet, a adăugat Pontiful, căci sufletul omului umil este deschis, ştie să se căiască pentru păcate, să accepte să fie îndreptat şi să se încreadă în Dumnezeu. Sufletul unei persoane mândre oglindeşte contrariul, este: arogant, închis, nu se ruşinează, impermeabil la vocea lui Dumnezeu. Lectura din cartea Profetului Sofonia şi Evanghelia zilei au sugerat Papei Francisc o reflecţie paralelă. Amândouă lecturile, a observat Papa, vorbesc despre o „judecată” de care depinde salvarea şi condamnarea omului.

Umilinţa – singura stradă

Situaţia descrisă de profetul Sofonia este cea a unui oraş rebel, în care există încă un grup căruia îi pare rău de propriile păcate: acesta, subliniază Papa este „Poporul lui Dumnezeu” şi are trei caracteristici: „umilinţa, sărăcia şi credinţa în Dumnezeu”. Dar în oraş, a continuat Papa, sunt şi cei care nu au acceptat corectarea greşelii, nu au avut încredere în Domnul şi Aceştia vor fi cei condamnaţi:

„Nu pot fi salvaţi. Ei sunt închişi în faţa Mântuirii. «Voi lăsa în mijlocul tău un neam mic şi sărac, care va nădăjdui în numele Domnului», pentru toată viaţa. Şi aceasta este valabil până în zilele noastre, nu?”,  a continuat Pontiful, când vedem poporul sfânt al Domnului care este umil, care are bogăţia sa prin credinţa şi încrederea pe care o are în Domnul. Poporul umil, sărac care îşi pune nădejdea în Dumnezeu: acesta este izbăvit, aceasta este strada Bisericii, nu? Biserica trebuie să meargă pe acest drum, nu pe cealaltă cale – care nu ascultă vocea, nu acceptă îndreptarea păcatelor şi nu se încrede în Domnul”.

Cu o căinţă sinceră, nu cu ipocrizie

Evanghelia zilei prezintă contrastul între cei doi fii chemaţi de Tată să lucreze în via sa. Primul refuză, dar apoi se căieşte şi merge, iar al doilea spune „sa” tatălui, dar în realitate nu merge.  Isus spune această parabolă capilor popoarelor afirmând că ei sunt cei care nu au dorit să asculte vocea lui Dumnezeu prin Ioan Botezătorul şi de aceea vameşii şi desfrânatele vor intra înaintea lor în împărăţia lui Dumnezeu, căci au crezut în  învăţătura lui Ioan. Scandalul suscitat de această ultimă afirmaţie, observă Papa Francisc, este identic cu cel al multor creştini care se simt „puri” doar pentru că merg la Liturghie şi se împărtăşesc. Dar, Dumnezeu are nevoie de altceva, spune Papa:

„Dacă în adâncul tău nu te căieşti, dacă nu asculţi vocea Domnului, daca nu accepţi corecţia sa şi nu ai încredere în el, ai un suflet nepocăit. Aceşti ipocriţi care se scandalizează de ceea ce spune Domnul despre vameşi sau despre prostituate şi apoi merg pe ascuns la ei ca să-şi desfrâneze plăcerile sau să facă afaceri murdare – repet, totul pe furiş – erau «puri»? Pe aceştia Domnul nu îi doreşte”.

„Să-i putem oferi Domnului până şi păcatele ne dă speranţă, atâta timp cât vom avea curajul de a ne deschide sufletul în faţa Domnului fără nicio ezitare, donându-i  «lista» păcatelor noastre”, a mai spus Sfântul Părinte. Pentru a explica aceasta, Papa a amintit istoria acelui sfânt care credea că a oferit totul lui Dumnezeu, cu mare generozitate:

  „Îl asculta pe Domnul, respecta întotdeauna Voia Sa, dăruia Domnului şi Domnul îi răspunde: «Dar tu nu mi-ai dat nimic, încă». Săracul, fiind atât de bun spune «Domnul meu, ce nu ţi-am dat? Ţi-am dat viaţa mea, lucrez pentru săraci, fac cateheză, servesc aici şi acolo…»;«Dar totuşi tu nu mi-ai dat încă ceva» îi răspunde Domnul.

«Ce anume, Dumnezeul meu?», iar Dumnezeu îi răspunde «Păcatele tale». Când noi vom fi capabili să-i spunem Domnului „Dumnezeul meu, acestea sunt păcatele mele – nu sunt ale altcuiva, sunt ale mele. Ia-le Tu şi eu voi fi mântuit!” – când noi vom putea face aceasta, vom fi acel popor frumos „umil şi sărac”, care îşi pune nădejdea totală în Numele Domnului. Domnul să ne dea acest har!”