2014-12-15 13:27:00

Dezinformarea, calomnia și defăimarea: păcatele Mass-mediei


Sfântul Părinte i-a primit în audiență luni, 15 decembrie, în jurul orei prânzului, în aula Paul al VI-lea, pe responsabilii, angajații și operatorii postului de Televiziune TV 2000, al Conferinței Episcopale din Italia.

Pornind de la reflecția potrivit căreia serviciul în slujba Bisericii necesită o mai mare angajare, Pontiful a subliniat trei aspecte care privesc rolul comunicatorului, despre care a spus că-i sunt deosebit de dragi:

În primul rând, referindu-se la Mass-media catolice, Pontiful a subliniat că acestea au o misiune foarte importantă în misiunea rezervată comunicațiilor sociale, trebuind să încerce să o păzească de tot ceea ce o deformează și o pliază altor scopuri.

În al doilea rând, Papa Francisc a pus accentul pe importanța ca Duhului Sfânt să conducă acțiunile operatorilor de televiziune, căci Spiritul este singurul în măsură să construiască unitatea și armonia. Pontiful a atras atenția asupra a două pericole referitoare la conținuturile programelor. Primul este pericolul de "a umple", atunci când tindem să saturăm percepția noastră cu un exces de sloganuri care, în loc să pună în mișcare reflecția, o anulează. De asemenea, a atras atenția asupra pericolului de a supune comunicarea propagandei și ideologiei sau a tendinței de a prezenta unele persoane ca și cum ar fi în măsură să rezolve toate problemele sau, dimpotrivă, a pornirii de a le încărca cu toate problemele noastre.

A vorbi persoanei în globalitatea sa este cea de-a treia îndatorire a unui comunicator, a reliefat totodată Pontiful, fără a lăsa la o parte păcatele mass-mediei: dezinformarea, calomnia și defăimarea. În special dezinformarea duce la spunerea lucrurilor pe jumătate, fapt ce împiedică formularea unei judecăți precise asupra realității. Totodată, Papa Francisc a pus în lumină alternanța dintre două tendințe extreme de prezentare a realității: alarmismul catastrofic și dezangajarea consolatoare, două extreme pe care sunt continuu repropuse în comunicarea de fiecare zi.

Mulțumindu-le pentru iubirea și angajarea în slujba Bisericii, Pontiful i-a încredințat protecției Maicii Domnului pe responsabilii, angajații și operatorii postului de Televiziune TV 2000, al Conferinței Episcopale din Italia, pe care i-a primit în audiență luni, 15 decembrie, în Aula Paul al VI-lea din Vatican.

A.M./A.M.

 








All the contents on this site are copyrighted ©.