2014-12-06 13:58:00

”Banca Vaticanului” nu are fonduri ilicite


06 dec 2014. Referitor la cele scrise zilele trecute de ”Catholic Herald” despre presupuse conturi ascunse la I.O.R (”banca Vaticanului”), după un interviu acordat de cardinalul Pell, directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, pr. Federico Lombardi, a precizat că prelatul australian, numit de papa Francisc prefect al Secretariatului pentru Economie, ”nu a vorbit de fonduri ilegale, ilicite sau prost administrate, ci de fonduri care nu rezultau în bilanțul oficial al Sfântului Scaun sau al Statului Cetății Vaticanului. Secretariatul pentru Economie a luat act de existența lor în cadrul procesului în curs de studiu și revizuire a multiplelor administrații vaticane, cu scopul de a avea o cunoaștere de ansamblu a acestora pentru raționalizarea gestiunii. Acest fapt – a mai spus pr. Lombardi – este semnul și rodul cooperării constructive între diversele instituții vaticane”.

De altfel, a încheiat pr. Lombardi, „era cunoscut și s-a explicat public în precedență de Prefectura Afacerilor Economice că bilanțurile consolidate ale Sfântului Scaun și Statului Cetății Vaticanului, pentru care se prezenta anual o dare de seamă Consiliului celor 15 cardinali, nu cuprindea în nici un fel ansamblul tuturor administrațiilor care fac referință la Vatican, ci numai pe cele privitoare la instituțiile principale ale Curiei Romane și ale Statului Cetății Vaticanului”. 

(rv - A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.