2014-11-21 08:31:00

Papa: căutarea unității depline a creștinilor este prioritatea Bisericii


RV 21 nov 2014. Să mergem împreună pe calea Evangheliei, să-l cunoaștem și să-l iubim pe Domnul, colaborând în comuniune de slujire și solidaritate cu cei mai slabi și suferinzi. Este, pe scurt, îndemnul Papei Francisc adresat participanților la adunarea plenară a Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, care s-a încheiat vineri la Roma pe tema ”Țelul ecumenismului: principii, oportunități și provocări la cincizeci de ani de la «Unitatis redintegratio»”. Pontiful a lansat în același timp îndemnul de a valoriza și recunoaște «ecumenismul sângelui», altfel spus, mărturia celui care îl urmează pe Cristos până la jertfa supremă a vieții. Din România a luat parte PS Florentin Crihălmeanu, episcopul eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla, membru al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor.

”Căutarea unității depline a creștinilor rămâne o prioritate pentru Biserica Catolică”, a spus Papa Francisc. Unitatea este mai întâi de toate un dar al lui Dumnezeu și este lucrarea Duhului Sfânt, dar toți suntem chemați să colaborăm întotdeauna și în orice situație”.

Sfântul Părinte a remarcat ”schimbarea de mentalitate” profundă realizată prin intermediul decretului despre ecumenism «Unitatis redintegratio» al Conciliului Vatican II, dar a îndemnat în același timp asociațiile, mișcările bisericești și institutele de viață consacrată să se angajeze mai mult în aceste timpuri, pentru ca să se împlinească rugăciunea pe care Isus o înalță spre Dumnezeu Tatăl în ajunul pătimirii sale: «ca toți să fie una».

● ”În timp ce aducem mulțumire, trebuie să recunoaștem că între creștini suntem încă despărțiți și că divergențele asupra noilor chestiuni antropologice și etice complică ulterior drumul nostru către unitate. Cu toate acestea, nu putem ceda în fața descurajării și a resemnării, dar trebuie să ne încredem mai departe în Dumnezeu care depune în inima creștinilor semințe de iubire și unitate, pentru a înfrunta cu un elan reînnoit provocările ecumenice de astăzi: a cultiva ecumenismul spiritual, a valoriza ecumenismul sângelui și a merge împreună pe calea Evangheliei”.

”Ostilitatea și indiferența care au săpat gropi aparent de neastupat și au provocat răni profunde între creștinii din diferite Biserici și Comunități ecleziale fac de acum parte din trecut”, a afirmat Sfântul Părinte care a elogiat noul ferment și noua colaborare pentru reconciliere și comuniune între toți cei care cred în Cristos.

Astăzi, mai degrabă – continuă Pontiful – ”creștinii să lucreze împreună în slujirea umanității suferinde și nevoiașe, pentru apărarea vieții umane și a demnității ei inalienabile, pentru salvgardarea creației (mediului) și împotriva injustițiilor care afectează atâția oameni și popoare”, realizând în practică ecumenismul spiritual autentic:

● ”Ecumenismul spiritual trăiește și crește cu ajutorul a nenumărate canale, pe care numai Domnul le vede cu adevărat, dar pe care deseori și noi avem bucuria de a le cunoaște: este o rețea mondială de momente de rugăciune care, de la nivel parohial la cel internațional, răspândesc în trupul Bisericii oxigenul spiritului ecumenic genuin, o rețea de gesturi care ne vede uniți lucrând împreună în atâtea opere de caritate”.

Mai mult, a continuat Sfântul Părinte, după cum ne cere «Unitatis redintegratio», trebuie să învățăm să valorizăm ”ecumenismul sângelui”, cu alte cuvinte, să recunoaștem în frații și surorile din celelalte Biserici și Comunități capacitatea de a da mărturie pentru Dumnezeu până la sacrificiul vieții, pentru că cei care îi prigonesc pe creștini nu fac deosebire între ei:

● ”Asemenea mărturii nu au lipsit niciodată în acești cincizeci de ani și continuă chiar în zilele noastre. Depinde de noi să le primim și să lăsăm ca forța lor să ne facă să ne convertim la o fraternitate tot mai deplină. Cei care îl prigonesc pe Cristos în credincioșii săi nu țin cont de diferența dintre confesiuni: îi prigonesc pentru că pur și simplu sunt creștini”.

(rv – C. S. – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.