Discursul Papei la adunarea plenară a celei de-a doua Conferințe internaționale privind alimentația

O alimentație mai bună o viață mai bună: este titlul celei de-a Doua Conferințe internaționale privind alimentația, cu desfășurare între 19 și 21 noiembrie, la sediul Organizației pentru Alimentație și Agricultură (FAO) din Roma. Sfântul Părinte a intervenit joi, 20 noiembrie, în jurul orei 11 și 15 în cadrul adunării plenare a Conferinței, cu desfășurare la sediul FAO din Roma.

Deja în mesajul adresat cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentației, Pontiful a amintit că, pentru a învinge foamea, "nu este suficientă depășirea carențelor celor mai puțin norocoși" sau asistarea prin donații a celor care se confruntă cu situații de urgență [alimentară]. A sosit timpul, a spus și atunci, să se decidă pornind de la fiecare persoană și comunitate și nu de la mersul piețelor".

După discursul rostit în limba spaniolă la adunarea plenară a Organizației pentru Alimentație și Agricultură, Papa Francisc a adresat de asemenea un salut personalului acestei organizații din cadrul Națiunilor Unite. Salutându-i pe toți cu afecțiune, Sfântul Părinte și-a exprimat dorința ca "fiecare să trăiască în armonie cu membrii propriilor familii și cu cei alături de care își desfășoară viața zilnică". "Prin munca voastră, deseori ascunsă dar prețioasă, veniți în contact cu diferite evenimente ordinare și extraordinare care au scopul promovării politicilor productive în sectoarele alimentației și agriculturii".

Sfântul Părinte i-a îndemnat de asemenea pe membrii personalului FAO să fie grijulii și solidari față de cei mai săraci, după exemplul lui Isus care a luat asupra sa suferințele și relele omenirii, îndemnându-i de asemenea să nu se descurajeze în fața dificultăților și să fie mereu gata să se susțină unii pe alții și astfel să privească la viitor cu speranță.

Redăm în continuare ample fragmente din discursul Sfântului Părinte rostit joi, în fața participanților la adunarea plenară a celei de-a doua Conferințe internaționale privind alimentația, cu desfășurarea la sediul Organizației pentru Alimentație și Agricultură din Roma, între 19 și 21 noiembrie. Sfântul Părinte a vorbit în limba spaniolă:

Domnule Președinte, Doamnelor și Domnilor,

Cu sentimente de respect și apreciere mă prezint azi, aici, la cea de-a Doua Conferință Internațională privind Alimentația. Vă mulțumesc, domnule Președinte, pentru primirea călduroasă și pentru cuvintele de bun venit care mi-au fost adresate.

Îl salut cu cordialitate pe Directorul General al Organizației pentru Alimentație și Agricultură – FAO – profesorul José Graziano da Silva și pe Directorul General al Organizației Mondiale a Sănătății, doctor Margaret Chan, și mă bucur pentru decizia dumneavoastră de a reuni în această Conferință reprezentanți de State, instituții internaționale, organizații ale societății civile, organizații din sectorul agriculturii și al celui privat, cu scopul de a studia împreună formele de intervenție privind asigurarea nutriției și schimbările necesare ce trebuie aduse strategiilor actuale. Totala unitate de propuneri și acțiuni și mai ales spiritul de fraternitate, pot fi decisive în vederea soluțiilor adecvate. După cum știți, Biserica încearcă să fie întotdeauna atentă și operativă față de tot ceea ce se referă la bunăstarea spirituală și materială a persoanelor, mai ales a celor marginalizate și excluse, astfel încât să le fie garantată securitatea și demnitatea.

1.Destinele fiecărei națiuni sunt mai mult ca oricând legate între ele, precum membrii unei familii, care depind unii de ceilalți. Însă, trăim într-o epocă în care legăturile dintre națiuni sunt deseori ruinate de suspiciuni reciproce, ce se transformă adesea în forme de agresiune belică și economică ce amenință prietenia dintre frați și refuză sau se debarasează de cel care este deja exclus. Lucrul acesta este bine știut de cei cărora le lipsește pâinea zilnică și un loc de muncă demn. Acesta este imaginea lumii, în care trebuie să se recunoască limitările privind deciziile bazate pe suveranitatea fiecărui Stat, înțeleasă ca absolută, și interesele naționale, deseori condiționate de grupuri restrânse de putere. Explică bine lectura agendei voastre de lucru orientată spre elaborarea de noi normative și forme dar și spre o mai mare implicare pentru hrănirea lumii. În această perspectivă sper ca, în formularea unor astfel de angajamente, Statele să se inspire din convingerea că dreptul la alimentație va fi garantat doar dacă ne vom preocupa de subiectul său real, adică de persoana care suferă efectele foamei și ale subnutriției. Subiectul real!

Azi se vorbește mult despre drepturi, uitând deseori de datorii; poate că ne-am preocupat prea puțin de cei care suferă de foame. De asemenea, este dureros să se constate că lupta împotriva foamei și a subnutriției este îngreunată de "prioritatea pieței" și de importanța câștigului care a redus hrana la o marfă oarecare, supusă speculațiilor, inclusiv a celor financiare. Și, în vreme ce se vorbește despre noi drepturi,  cel înfometat stă acolo, la colțul străzii, și cere dreptul la cetățenie, la a fi considerat potrivit condiției sale și dreptul la o alimentație de bază sănătoasă. Ne cere demnitate nu pomană.

2. Aceste criterii nu pot rămâne în spațiul nedefinit al teoriei. Persoanele și popoarele cer să se pună în practică dreptatea; nu doar dreptatea legală, dar și cea contributivă și distributivă. De altfel, planurile de dezvoltare și activitatea organizațiilor internaționale ar trebui să țină cont de dorința atât de frecventă a oamenilor de rând de a vedea că drepturile fundamentale ale persoanei umane sunt respectate în orice circumstanță, în cazul nostru fiind vorba despre persoanele care suferă de foame. Când se va întâmpla acest lucru, intervențiile umanitare, operațiunile urgente de ajutor și dezvoltarea autentică și integrală vor avea un impuls major și vor da roadele dorite.

3. Interesul față de producție, față de disponibilitatea de hrană și accesul la aceasta, schimbarea climatică și comerțul agricol trebuie să se inspire negreșit din reguli și măsuri tehnice, însă prima preocupare trebuie s-o reprezinte persoana însăși și cei cărora le lipsește hrana zilnică și au încetat să se mai gândească la viață, la legăturile familiale și sociale, reducându-și propria existență la simpla luptă pentru supraviețuire. Sfântul Părinte Ioan  Paul al II-lea, în această sală, în 1992, la inaugurarea Primei Conferințe despre Alimentație, a atras atenția comunității internaționale asupra riscului "paradoxului abundenței": există hrană pentru toți dar nu toți reușesc să mănânce, în vreme ce risipa și rebuturile, consumul excesiv și folosirea alimentelor pentru alte scopuri se petrec sub ochii noștri. Acesta este paradoxul. Din păcate, acest "paradox" continuă să fie actual. Nu sunt multe temele care reușesc să alimenteze sofisme precum tema foamei, după cum nu sunt numeroase subiectele atât de susceptibile de a fi manipulate de date, de statistici și de exigențe legate de securitatea națională, de corupție sau de o explicație dureroasă legată de situația de criză precum este subiectul foamei. Aceasta este prima provocare pe care trebuie s-o depășim.

Cea de-a doua provocare care trebuie înfruntată este lipsa de solidaritate. Un cuvânt despre care avem în mod inconștient suspiciunea că ar trebui scos din dicționar. Societățile noastre sunt caracterizate de un tot mai mare individualism și de o tot mai mare diviziune. Această situație duce la privarea celor mai slabi de o viață demnă și la provocarea revoltelor împotriva instituțiilor. Când lipsește solidaritatea într-o țară, cu toții au de suferit. De fapt, solidaritatea este comportamentul care face ca persoanele să devină capabile să meargă în întâmpinarea celuilalt și să-și fondeze relațiile reciproce pe acel sentiment de fraternitate care merge dincolo de diferențe și de limite, încurajând la căutarea împreună a binelui comun.

În măsura în care devin conștiente că sunt o parte responsabilă a unui plan al creației, ființele umane ajung să fie capabile să se respecte reciproc în loc să lupte între ele, dăunând și sărăcind planeta. Și Statelor – care sunt concepute ca fiind comunități de persoane și de popoare – li se cere să acționeze de comun acord, să fie dispuse să se ajute unele pe altele prin intermediul principiilor și a normativelor pe care dreptul internațional le pun la dispoziția acestora.  O sursă inepuizabilă de inspirație este legea naturală, scrisă în inima omului, ce vorbește un limbaj pe care-l pot înțelege cu toții: iubire, dreptate, pace sunt elemente inseparabile între ele. Asemenea persoanelor, și statele și instituțiile internaționale sunt chemate să accepte și să cultive aceste valori într-un spirit de dialog și de ascultare reciprocă. În acest fel, obiectivul de a hrăni familia umană devine realizabil.

4. Fiecare femeie, fiecare bărbat, copil, bătrân pot conta oriunde pe astfel de garanții. Și este de datoria fiecărui Stat ca, atent fiind la bunăstarea cetățenilor săi, să le subscrie fără rezerve și să se preocupe de aplicarea lor. Aceasta necesită perseverență și sprijin. Biserica catolică încearcă să ofere și în acest sector propria contribuție printr-o atenție constantă față de viața celor săraci și nevoiași în orice parte a planetei; pe aceiași linie acționează și Sfântul Scaun prin organizațiile sale internaționale și prin multiplele sale documente și declarații.

Astfel, se dorește să se contribuie la identificarea și adoptarea de criterii care trebuie să realizeze dezvoltarea unui sistem internațional echitabil. Sunt criterii care, pe plan etic, se bazează pe pilaștri precum adevărul, libertatea, justiția și solidaritatea; în același timp, în plan juridic, aceleași criterii includ relația dintre dreptul la alimentație și dreptul la viață și la o existență demnă; dreptul de a fi tutelați de lege, care nu este întotdeauna aproape de realitatea celor care suferă de foame și de obligația morală de a împărți bogăția economică a lumii.

Dacă se crede în principiul unității familiei umane, fondată pe paternitatea lui Dumnezeu Creatorul și pe fraternitatea ființelor umane, nicio formă de presiune politică sau economică care se servește de disponibilitatea de hrană nu poate fi acceptată. Presiune politică și economică. Și aici mă gândesc la sora și mama noastră, la planeta Pământ. Dacă suntem liberi de presiuni politice și economice pentru a o păzi și pentru a evita autodistrugerea. Avem în față Perù și Franța, două conferințe care lansează o provocare. A păzi planeta. Îmi amintesc o frază pe care am auzit-o de la un bătrân, cu mulți ani în urmă: "Dumnezeu iartă întotdeauna jignirile și abuzurile; Dumnezeu iartă întotdeauna. Oamenii iartă câteodată. Pământul nu iartă niciodată. Păzirea sorei și a mamei noastre - planeta Pământ - astfel încât să nu răspundă prin distrugere."  Dar, mai ales, nici un sistem de discriminare, de fapt sau de drept, legat de capacitatea de acces la piața alimentelor, nu trebuie să fie luat ca model al acțiunilor internaționale care-și propun să elimine foamea.

Împărtășind această reflecție cu voi, îi cer Atotputernicului, Dumnezeului plin de îndurare, să-i binecuvânteze pe toți aceia care, fiecare cu propria responsabilitate, se pun în slujba celor care suferă de foame, asistându-i prin gesturi concrete de apropiere.

De asemenea, mă rog ca comunitatea internațională să știe să asculte apelul acestei Conferințe și să îl considere ca pe o expresie comună a conștiinței umanității: a da de mâncare celor flămânzi pentru a salva viața pe planetă. Mulțumesc.   

 

R.V./A.M.