RV 15 nov 2014. Papa Francisc a adresat sâmbătă un vibrant discurs în apărarea vieții umane, primind în audiență, în Aula Paul al VI-lea, aproximativ 5000 de membri ai Asociației Medicilor Catolici din Italia. Pontiful a subliniat că trebuie respinsă ”falsa compasiune” pe care o propune avortul, eutanasia și ”producția” de fii. Viața, a spus Pontiful, este întotdeauna sacră, iar ființele umane nu trebuie tratate niciodată din postura de cobai pentru experimente.
Subliniind demnitatea inviolabilă a ființei umane, Papa Francisc a spus că atenția față de viața umană, mai ales când se află în dificultate, ”implică profund misiunea Bisericii”, care ”se simte chemată să participe și la dezbaterea care are drept obiect viața umană, prezentând propunerea sa întemeiată pe Evanghelie”.
Din multe părți, a continuat Papa, ”calitatea vieții este legată în mod predominant de posibilitățile economice, de «bunăstare», frumusețe și confortul vieții fizice, uitând de alte dimensiuni mai profunde ale existenței, precum cele relaționale, spirituale și religioase”.
• ”În realitate, viața umană, în lumina credinței și a dreptei rațiuni, este întotdeauna sacră și întotdeauna «de calitate». Nu există o viață umană mai sacră decât alta, după cum nu există o viață umană calitativ mai importantă decât alta, doar în virtutea mijloacelor, drepturilor, oportunităților economice și sociale mai mari”.
Activitatea voastră – a reluat Papa Francisc – ”vrea să dea mărturie prin cuvânt și exemplu că viața umană este întotdeauna sacră, validă și inviolabilă, și ca atare trebuie iubită, apărată și îngrijită”. De aici, îndemnul ”de a continua cu umilință și încredere pe această cale”, străduindu-se să ”urmărească finalitatea statutelor care receptează învățătura Magisteriului Bisericii în domeniul medico-moral”.
• ”Gândirea dominantă propune uneori o «falsă compasiune», care consideră că promovarea avortului este un ajutor oferit femeii, procurarea eutanasiei, un act de demnitate, «producerea» unui copil considerat ca un drept în loc să fie primit ca un dar, o cucerire științifică; sau a folosi viețile omenești drept cobai de laborator pentru a salva probabil altele. Compasiunea evanghelică, în schimb, însoțește în momentul necesității, este compasiunea Bunului Samaritean, care vede, are compasiune, se apropie și oferă un ajutor concret” (cf Luca 10,33)”.
Misiunea voastră de medici, a continuat Papa Francisc, ”vă pune zi de zi în contact cu atâtea forme de suferință: vă încurajez să le luați asupra voastră ca buni samariteni”. ”Fidelitatea față de Evanghelia vieții și de respectarea vieții ca dar al lui Dumnezeu, uneori cere hotărâri curajoase și contracurentului care, în anumite circumstanțe, pot ajunge la obiecția de conștiință”.
Adresându-se spontan medicilor prezenți, Pontiful i-a avertizat cu privire la devierea care își propune ”să facă experimente cu viața”, ”să «facă» fii în loc să-i primească în dar”, ”să se joace cu viața”: acesta ”este un păcat împotriva Creatorului, împotriva lui Dumnezeu Creatorul care a creat lucrurile în acest fel”.
Sfântul Părinte a spus că de când era preot a simțit de atâtea ori obiecții cu privire la avort din partea celor care îl considerau o problemă religioasă. Dar mai mult decât atât, a subliniat Pontiful, ”avortul este o problemă filosofică”:
• ”Este o problemă științifică, pentru că acolo este vorba de o viață umană și nu este permis să elimini o viață umană pentru a rezolva o problemă. «Dar – ar putea spune unii – gândirea modernă susține că…». Ascultă, a reluat Pontiful, în gândirea antică sau în gândirea modernă cuvântul ucidere are același înțeles! La fel și pentru eutanasie: știm cu toții că în prezența atâtor bătrâni, în această cultură a deșeului, se practică o eutanasie ascunsă. Dar este și un alt aspect: aceasta înseamnă a-i spune lui Dumnezeu: «sfârșitul vieții îl hotărăsc eu și cum vreau eu». Este un păcat împotriva lui Dumnezeu Creatorul”.
Papa a încheiat intervenția sa încurajând Asociația Medicilor Catolici din Italia să continue drumul început în urmă cu 70 de ani, acela de a sluji ”demnitatea, sacralitatea și inviolabilitatea vieții umane”.
(rv – A. Dancă)
All the contents on this site are copyrighted ©. |