2014-11-09 16:40:00

Papa Francisc, punct de referință și pentru cei care nu sunt catolici


(RV – 31 octombrie 2014)  Cu o lună înainte de vizita la Strasbourg, Papa Francisc l-a primit în audiență, joi, 30 octombrie, pe președintele Parlamentului european, Martin Schulz. Referitor la această nouă vizită efectuată la Pontif, colega noastră Anne Preckel, de la redacția în limba germană, l-a intervievat pe domnul Schulz:

Martin Schulz:  Ich habe vor einem Jahr, als ich hier war, die Einladung die schon eine Reihe meiner …

Când am venit acum un an, am repetat invitația – formulată deja de mulți dintre predecesorii mei – adresată Papei, de a veni la Parlamentul European, Pontiful acceptând-o. Am venit acum pentru a discuta încă o dată despre condițiile și circumstanțele în contextul cărora se va desfășura această vizită de o neîndoielnică importanță. Am fost de acord asupra faptului că vizita sa va reprezenta o ocazie unică pentru ambele părți: noi vom primi vizita la Parlamentul European a unei personalități care în acest moment istoric este un punct de referință nu doar pentru catolici ci pentru multe persoane, un element de orientare într-o epocă în care mulți sunt dezorientați, deoarece lumea merge mai departe cu o rapiditate dramatică, uneori chiar și în direcții foarte riscante. În acest context, Papa este o persoană care, prin liniara sa onestitate, dă curaj multora. Pe de altă parte, Papa întâlnește un Parlament European care a câștigat în domeniul securității, al conștientizării, al puterii și al influenței, în care se află 750 de deputați ce reprezintă 507 milioane de persoane din 28 de state: acest auditoriu este o cutie de rezonanță pentru sute de milioane de persoane… . Cred vă va fi un moment important."

Europa se află într-o perioadă de criză când iată că vine un Papă din America Latină, cu Evanghelia solidarității, a deschiderii, cu o cultură a întâlnirii; vorbește de asemenea despre un sistem economic care ucide… Credeți că acest mesaj ar putea găsi urechi deschise la Strasbourg?

Martin Schulz: Dessen bin ich mir ganz sicher. Wenn sie die Entschließungen und die Resolutionen …

Sunt sigur. Observați deciziile și rezoluțiile Parlamentului European: veți vedea că tema justiției sociale, a șomajului în masă, mai ales în rândul tinerilor, care amenință coeziunea socială, este foarte prezentă în dezbaterile noastre. Parlamentul European este sediul în care au fost decise uniunile bancare: și acesta este doar un mic exemplu. Ceea ce înseamnă că supervizarea băncilor, în vederea opririi acestui capitalism speculativ scăpat de sub controlul nostru și care este în parte cauza crizei în care ne aflăm cu toții, limitarea bonusurilor bancare… toate acestea au fost decise de Parlamentul European. (…)

Ce impresie face faptul că Papa vine dintr-un alt continent?

Martin Schulz: Ich wünschte mir, es hätten mehr Europäer diesen Blick auf Europa, den

Mi-aș dori mult să existe mai mulți europeni cu privirea asupra Europei pe care o are acest Papă latino-american. Din câte constat, Papa Francisc privește la conceptul de Europa și de uniune a popoarelor nu doar ca pe o ocazie de politică a păcii dar și în lumea multipolară în care trăim vede în Europa un instrument, o ocazie. Și aș vrea să fie mulți cetățeni care să împărtășească această opinie. ..

Vorbind despre emigrație, Papa a pronunțat cuvinte clare. Însă, chiar în acest moment asistăm la un soi de marș înapoi din partea Europei în ceea ce privește protejarea refugiaților. Există impresia că, atunci când este vorba despre tutelarea propriile granițe, Europa nu consideră protejarea vieții ca pe o misiune comună…

Martin Schulz: Ja, der Eindruck ist richtig und ich gehöre zu denjenigen die das am Meisten …

Da, impresia este justă și mă aflu printre principalii critici ai acestui comportament. Acum câteva zile am fost la Lampedusa pentru a constata personal situația, la fața locului (…) Nu putem continua să trăim potrivit acelui comportament cinic în virtutea căruia vedem persoanele murind în mare, ne pare rău și apoi revenim la activitățile noastre zilnice… Este necesar să îmbinăm ajutorul umanitar, însă un ajutor umanitar acordat în țările de origine, fiind totodată necesară o luptă împotriva motivelor pentru care aceste persoane fug din propriile țări. Așadar, în termeni clari, Europa va trebui să aducă modificări substanțiale politicii sale privind refugiații".


R.V./A.M. 








All the contents on this site are copyrighted ©.