2014-11-07 17:08:00

Alegeri prezidențiale 2014. Apelul episcopilor catolici


RV 01 nov 2014. Cetățenii români cu drept de vot sunt așteptați duminică 2 noiembrie la primul tur de scrutin pentru alegerile prezidențiale. Românii stabiliți în străinătate au posibilitatea să voteze la secțiile indicate pe site-ul ambasadelor din țările respective. În cazul unui al doilea tur de scrutin, acesta va avea loc duminică, 16 noiembrie. 

Observatorii se așteaptă la o participare de aproximativ 50%. Din candidații înscriși în cursa electorală, analiștii politici îi consideră favoriți pentru turul doi pe actualul premier de stânga Victor Ponta și pe candidatul coaliției de centru dreapta Klaus Johannis. 

Ales în 2004 și 2009, președintele României Traian Băsescu a fost suspendat de două ori de Parlamentul de la București. 

Noul președinte va conduce România până în 2019. 

”Participarea la vot a credincioşilor catolici este un drept onorant, dar şi o obligaţie morală cetăţenească”: afirmă președintele Conferinței Episcopilor din România, IPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de București, într-un comunicat de presă al Conferinței difuzat zilele trecute în vederea alegerilor prezidențiale din România de la începutul lunii noiembrie. Întrucât participarea cetăţeanului la alegeri – subliniază arhiepiscopul Ioan Robu - nu se reflectă doar asupra binelui propriu, ci al binelui comun, toţi creştinii de bunăvoinţă sunt îndemnați să participe la toate scrutinele alegerilor prezidenţiale. 

Afirmațiile IPS Ioan Robu exprimă poziția comună adoptată de Conferința Episcopilor din România în fața alegerilor prezidențiale, poziție exprimată cu ocazia sesiunii de toamnă a Conferinței, desfășurată de la 2 la 4 septembrie la Timișoara. 

"Creştinul trebuie să participe în mod activ la protejarea şi împărtăşirea valorilor creştine. Aceste valori fundamentale se regăsesc în Sfânta Scriptură şi în doctrina Bisericii", a spus la rândul său, arhiepiscopul de Alba Iulia, IPS György Miklós Jakubinyi. "Pentru ca învăţătura creştină să se fructifice în viaţa cotidiană - a mai spus arhiepiscopul - trebuie să votăm acea persoană care protejează demnitatea şi libertatea omului, sprijină comunitatea familială, ocroteşte viaţa şi decursul normal al acesteia de la naştere până la moarte, se bazează pe normele morale creştine, iar prin programul său nu impune urmarea unei forme de viaţă care poate să conducă la o destrămare morală" . 

Cu ocazia sesiunii de toamnă, desfășurată la Blaj de la 27 la 29 octombrie, sub președinția cardinalului Lucian Mureșan, Sinodul Bisericii Greco-Catolice din România a reînnoit apelul de a participa la scrutinele electorale pentru alegerea noului președinte al țării. Cu această ocazie, episcopii greco-catolici au îndemnat credincioşii dar şi oamenii de bunăvoință ”să îşi exercite dreptul la vot şi să îi voteze pe acei candidaţi care promovează valorile Evangheliei, ale demnităţii umane, care sprijină familia şi respectă viaţa, care promovează binele comun şi dreptatea bazată pe adevăr şi solidaritatea cu cei lipsiţi, care promovează pacea, valorile eticii creştine şi Creaţia lui Dumnezeu”. 

Recomandând preoţilor din parohii să-i îndemne pe credincioşi să participe la vot, episcopii romano-catolici și greco-catolici au mai subliniat că în exercitarea dreptului la vot nimeni nu trebuie să se lase influenţat de promisiuni, bani sau alte beneficii materiale.

(rv – A. Dancă








All the contents on this site are copyrighted ©.