2014-11-03 10:42:00

Ziua Sfințirii Universale: suntem cu toții chemați să fim sfinți


(RV – 3 noiembrie 2014) Pe 1 noiembrie, în solemnitatea "Toți Sfinții", s-a celebrat de asemenea "Ziua Sfințirii Universale", promovată de Mișcarea "Pro Sanctitate", fondată în 1947 de slujitorul lui Dumnezeu Guglielmo Giaquinta. Dar ce înseamnă sfințire universală? Colegul nostru, Federico Piana, a intervievat-o pe Roberta Fioravanti, din cadrul Mișcării "Pro Sfințenie":

Roberta Fioravanti: "Sfințire universală înseamnă pur și simplu – și subliniez pur și simplu – că toți sunt chemați la sfințenie: cu toții, bărbați și femei, am fost concepuți de Dumnezeu ca fii ai săi și în vederea realizării pe deplin a acestui proiect de iubire pe care Tatăl îl concepe și ni-l rezervă fiecăruia dintre noi. Ne place să ne amintim – și poate că este și de datoria noastră să ne amintim – că Ziua Sanctificării Universale, care a devenit deja o Zi mondială în calendarul liturgic, fiind celebrată de Biserica din întreaga lume, a fost gândită și promovată încă din 1957, de slujitorul lui Dumnezeu Guglielmo Giaquinta.  

Această dată ne face să ne gândim imediat că suntem înainte de Conciliul Vatican al II-lea, adică înainte ca vocația universală la sfințenie să fie proclamată în mod oficial în Biserică. Toți suntem chemați la sfințenie și acest "toți" este un cuvânt foarte puternic care ne obligă, adică ne cheamă la responsabilitatea de a nu exclude pe nimeni.  Cred că în prezent acest mesaj ne deschide cu adevărat inima, căci fiecare poate regăsi în propria istorie această prezență și acest orizont pe care Dumnezeu ni-l propune și care ne deschide cu siguranță inima chiar și în momentele cele mai dificile. Fiecare dintre noi poate spune: "Și eu sunt chemat, deci pot deveni sfânt."

Întrebată dacă este posibil să se devină sfinți într-o lume care este deseori dominată de rău, Roberta Fioravanti, din cadrul Mișcării Pro Sfințenie a spus:

Roberta Fioravanti: "Sigur. Este compatibil în măsura în care nu ne gândim să urmăm acest parcurs singuri, căci ar fi o nebunie să ne gândim să devenim sfinți prin propriile forțe. Urmarea acestei perspective comportă încredere în Dumnezeu, în cel care ne cheamă la sfințenie, doar astfel vocația la sfințenie putându-se realiza fără a face lucruri extraordinare: după cum ne-a învățat Ioan Paul al II-lea, pe care azi îl invocăm cu titlul Sfântul Ioan Paul al II-lea.

Un sfânt al zilelor noaste spunea: 'Sau îl aflăm pe Dumnezeu în lucrurile de fiecare zi sau nu-l vom găsi niciodată". De multe ori, credem că sfinții sunt persoane extraordinare, dar nu este așa…

Roberta Fioravanti: "Nu trebuie să ne gândim că sfințenia ne îndepărtează de lume și ne dezumanizează: dimpotrivă, prin calea sfințeniei realizăm pe deplin umanitatea noastră. Dacă am nega acest aspect ar fi ca și cum am nega întruparea lui Cristos! A fost El cel care a ales această cale pentru noi și pe această stradă ne întoarcem la Tatăl. Acest lucru este foarte important, căci ne face să recuperăm într-adevăr măreția lucrurilor mici, a micilor gesturi și cuvinte de fiecare zi"








All the contents on this site are copyrighted ©.