Alegerile prezidențiale. Apelul episcopilor catolici din România
RV 30 oct 2014.Într-un climat de tensiune mediatică și socială,
aproximativ 18 milioane de români sunt chemați să-și aleagă noul președinte duminică,
2 noiembrie. Episcopii catolici din România au îndemnat credincioșii să participe
la vot și să-și exprime preferința electorală în favoarea acelor candidați care promovează
valorile creștine. Ultimul apel în această privință vine din partea Sinodului Episcopilor
Greco-Catolici, reuniți zilele trecute la Blaj.
În perioada 27-29 octombrie
2014, s-a desfășurat la Blaj, sediul Arhiepiscopului Major, sesiunea ordinară de toamnă
a Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică: aflăm dintr-un
comunicat de presă publicat pe site-ul e-communio.ro.
La lucrările sinodale,
desfășurate sub președinția Preafericitului Cardinal Lucian, Arhiepiscop Major, au
participat toți Episcopii Greco-Catolici din România și din afara țării.
Printre
temele dezbătute de Părinții sinodali, amintim: chestiuni canonice și administrative,
situația comunităților din diaspora, stadiul procesului de beatificare al Episcopilor
greco-catolici morți în faimă de martiri sub regimul comunist, Anul dedicat vieții
consacrate, prezentarea recentei Adunări Generale Extraordinare a Sinodului Episcopilor
desfăşurate la Roma în perioada 5-19 octombrie 2014 cu tema "Provocările pastorale
cu privire la familie în contextul evanghelizării”, precum și aspecte ecumenice și
pastorale. A fost aprobat de către Sinod Regulamentul de organizare și de funcționare
al Facultății de Teologie Greco-Catolică din Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.
Referitor
la alegerile prezidențiale programate pentru luna noiembrie a anului în curs, Sinodul
Episcopilor îi îndeamnă pe toţi credincioşii, dar şi pe toţi oamenii de bunăvoință,
să îşi exercite dreptul la vot şi să îi voteze pe acei candidaţi care promovează valorile
Evangheliei, ale demnităţii umane, care sprijină familia şi respectă viaţa, care promovează
binele comun şi dreptatea bazată pe adevăr şi solidaritatea cu cei lipsiţi, care promovează
pacea, valorile eticii creştine şi Creaţia lui Dumnezeu.
În după-masa zilei
de marți 28 octombrie 2014, Episcopii sinodali au participat în Catedrala Arhiepiscopală
„Sfânta Treime” din Blaj la celebrarea unui Parastas cu ocazia comemorării a 66 de
ani de la arestarea Episcopilor greco-catolici martiri și mărturisitori, iar în continuare
la inaugurarea Muzeului Arhiepiscopiei Majore a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.
Următoarea
sesiune sinodală ordinară va avea loc în intervalul 18-20 mai 2015 la Blaj, sediul
Arhiepiscopului Major.
Sinodul Episcopilor îi reuneşte pe toţi Episcopii Greco-Catolici
din România şi din afara granițelor țării, reunindu-se în sesiune ordinară de două
ori pe an, primăvara şi toamna.