Ioan Paul al II-lea și "Sinodul itinerant": carte despre discursurile inedite ale
Papei Wojtyła către episcopi
(RV – 25 octombrie 2014) A-l istorisi
în mod direct pe Ioan Paul al II-lea, prin intermediul discursurilor libere, cu ocazia
prânzurilor luate cu episcopii lumii.
Această idee originală a stat
la baza cărții ziaristei Angela Ambrogetti care a realizat cartea "Il mistero dei
12" (care s-ar traduce prin "Misterul celor 12"), apărută la Editura Tau.
Autoarea,
Angela Ambrogetti, a subliniat că opera nu ar fi fost posibilă fără prețioasa și inegalabila
arhivă a postului Radio Vatican, care păstrează fragmente din discursurile improvizate
ale Papei Karol Wojtyła, din toate călătoriile apostolice pe care le-a efectuat în
cei 27 de ani de pontificat.
Colegul nostru Alessandro Gisotti
a întrebat-o pe autoare ce anume reiese din intervențiile inedite ale Papei Ioan Paul
al II-lea, canonizat pe 27 aprilie a.c.
Ambrogetti:
"Erau înainte de toate momente de împărtășire a propriilor reflecții; nu sunt discursuri
de Magisteriu sau "ex catedra", ci de vorbire, ca de la un episcop la altul. Ideea
că Petru, în calitate de cap al colegiului apostolic, are misiunea de a întări în
credință, dar și de a se lăsa întărit în credință, a creat posibilitatea acestor reflecții
ale lui Ioan Paul al II-lea în timpul călătoriilor sale apostolice. Îndeosebi într-unul
din discursuri, cel din Filipine, Papa exprimă în mod explicit acest tip de reflecții,
când spune: "Am stat toată noaptea să mă gândesc de ce există atâta bucurie în Filipine".
Pare o simplă replică, dar este de fapt o autentică reflecție asupra realității specifice
a Bisericii, reprezentând un fel de "sinod itinerant."
În primele
pagini, volumul conține unele citate reprezentând opinii mai puțin favorabile față
de Karol Wojtyła, acuzat de unii ca fiind puțin "autocrat", exercitând nu prea multă
colegialitate episcopală. Cartea "Il mistero dei 12" contrazice aceste
opinii, Angela Ambrogetti explicând de ce:
Ambrogetti: "Wojtyła
era un episcop, un episcop și un maestru de doctrină, de credință. Este un maestru
care are calități, datorii, obligații pe care Ioan Paul al II-lea și le-a asumat întotdeauna.
Însă, cine este înafara Bisericii probabil nu reușește să înțeleagă legătura dintre
comuniune și munus (datorie). "
"De ce călătorește Papa atât
de mult?", spune Ioan Paul al II-lea într-unul din aceste discursuri informale, adresându-și
sieși această întrebare. Și răspunde spunând: "Este vina Conciliului Vatican al II-lea"…
Ambrogetti:
"Da, călătoriile iau naștere din Conciliu, adică din ideea că Papa nu trebuie să stea
nemișcat în Vatican ci trebuie să fie întocmai un episcop care merge să-i întărească
în credință pe confrați, asemenea unei vizite pastorale, așa cum face un episcop care-și
vizitează parohiile. Spiritul este cam același.
La început nu se înțelegea
de ce făcea aceste călătorii, sau cel puțin presa dădea impresia că nu înțelege, gândindu-se
doar la costuri și la alte aspecte de acest fel, însă bisericile locale au foarte
mare nevoie de prezența lui Petru.
La un moment dat, Wojtyła
spune că printre călătoriile cele mai frumoase au fost cele în Scandinavia
și în Anglia, unde lumea care-l întâmpina era puțină, însă semnificația unor astfel
de călătorii era foarte mare:
Ambrogetti:
"Ziariștilor care-i spuneau: 'Mergeți să vizitați țări', răspunsul său era: 'Nu. Merg
să vizitez Biserici. Desigur, scopul său era să ajungă la comunitățile bisericești
cele mai mici, mai slabe, cu o mai mare nevoie de sprijin."
Referindu-se
la călătoriile apostolice ale Papei Ioan Paul al II-lea, Angela Ambrogetti a subliniat
cum acestea au fost o realitate fundamentală, fiind organizate cu un an și chiar doi
înainte, pentru a permite o cât mai bună cunoaștere a Bisericii, în vederea ajungerii
la un proces de osmoză cu Biserica, prin raportul cu episcopii și cunoașterea reală
a situației.