Adunarea Sinodului Episcopilor despre familie și evanghelizare: o cheie de lectură
oferită de pr. Federico Lombardi
RV 25 oct 2014.”Păstori și laici din orice colț al pământului au
adus aici, la Roma, glasul respectivelor Biserici particulare pentru a ajuta familiile
de astăzi să meargă pe calea Evangheliei, ținând privirea mereu îndreptată spre Isus.
A fost o mare experiență în care am trăit «sinodalitatea» și «colegialitatea» și am
simțim puterea Duhului Sfânt care călăuzește și reînnoiește mereu Biserica, chemată,
fără zăbavă, să se îngrijească de rănile care sângerează și să reaprindă speranța
pentru atâta lume fără speranță”.
Am ascultat cuvintele Papei Francisc
de la predica Sfintei Liturghii de duminică, 19 octombrie, la care a fost beatificat
papa Paul al VI-lea și s-a încheiat a Treia adunare Extraordinară a Sinodului Episcopilor.
Convocată de Papa Francisc de la 5 la 19 octombrie, pe tema ”Provocările pastorale
cu privire la familie în contextul evanghelizării”, adunarea sinodală s-a bucurat
de prezența a peste 190 de Părinți Sinodali, observatori, experți și 14 familii din
lumea întreagă. Biserica Catolică din România a fost reprezentată de președintele
episcopilor catolici, arhiepiscopul mitropolit de București, mons. Ioan Robu, și de
episcopul Mihai Frățilă, care a participat în numele cardinalului Lucian Mureșan,
arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică.
A trecut
o săptămână de la încheierea adunării sinodale dar interesul mondial de care s-a bucurat
continuă să se oglindească în numeroase articole și intervenții mediatice. Punctele
de vedere adoptate în lectura acestui eveniment eclezial nu sunt întotdeauna cele
mai potrivite, unele dintre ele fiind scheme reductive și simpliste care nu exprimă
amploarea viziunii sinodale și optica credinței creștine. Este și motivul pentru care
revenim în cele ce urmează cu o amplă reflecție despre adunarea Sinodului din acest
an.
Pentru o perspectivă justă asupra Sinodului avem un pasaj foarte important
pe care Papa Francisc l-a subliniat la predica Sfintei Liturghii de duminică 19 octombrie:
”În această zi a beatificării papei Paul al VI-lea”, spunea Sfântul Părinte, ”îmi
revin în memorie cuvintele sale prin care instituia Sinodul Episcopilor: «Scrutând
cu atenție semnele timpurilor, să căutăm să adaptăm căile și metodele… la necesitățile
crescute din zilele noastre și la condițiile schimbate ale societății» (Scris. Ap.
Motu Proprio ”Apostolica Sollicitudo”).
Rareori s-a întâmplat ca o adunare
a Sinodului Episcopilor să trezească atât de multă atenție ca cea care s-a încheiat
la 19 octombrie la Roma despre familie și evanghelizare. La o săptămână de la ultimele
lucrări sinodale presa laică și religioasă continuă să revină asupra diverselor intervenții.
Intensă, și dezbaterea declanșată în rândul comunităților locale de credincioși despre
o temă care, firește, catalizează interesul general fiind considerată de importanță
fundamentală în viața fiecărui om.
Cu privire la lucrările adunării
sinodale, modul în care Papa Francisc a trăit această experiență și chestiunea comunicării
în contextul adunării sinodale, colegii de la redacția centrală i-au cerut o reflecție
părintelui Federico Lombardi, directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun: Pr.
Federico Lombardi: ● ”Mi s-a părut cu adevărat o experiență foarte particulară și
foarte diferită față de sinoadele precedente. După cum s-a spus și după cum a explicat
chiar Papa, de această dată a fost vorba de etapa unui drum care nu reprezintă un
sinod închis în sine, un episod încheiat, ci un moment de discernământ lung și profund
al Bisericii, care este o comunitate pe cale. Acest aspect a fost resimțit foarte
mult. Printre altele, Papa a ales acest itinerar complex pentru că în acest caz e
vorba de abordarea unor teme foarte grele, foarte pasionante, legate de viața și experiența
comunităților Bisericii în toată amploarea ei: poporul lui Dumnezeu, credincioșii
laici și păstorii ca responsabili ai acestui drum. Așadar, era vorba de teme care
nu sunt în mod specific doctrinale ci, pentru a spune astfel, doctrinale și pastorale
împreună. Aceasta a făcut ca Sinodul să fie deosebit de participat și urmărit. Unii
au făcut într-un fel o comparație cu lucrările Conciliului Vatican II și cred că nu
este o comparație cu totul în afara discuției: după cum Ioan al XXIII-lea, prin Conciliu,
a pus în mișcare Biserica universală, evident cu un orizont foarte amplu care privește
viața Bisericii în toate dimensiunile ei, la fel și papa Francisc a pus în mișcare
Biserica universală pe o temă mai specifică, tema familiei, care a trezit un interes
extrem de mare. Papa a făcut aceasta reușind, grație acestei metode complexe și articulate,
să implice Biserica la toate nivelurile ei pentru această adunare extraordinară a
Sinodului Episcopilor. A început cu consultarea comunităților, apoi a implicat Colegiul
cardinalilor în consistoriu, apoi, pe toți președinții Conferințelor Episcopale. Se
continuă din partea Conferințelor Episcopale în comunitățile din lumea întreagă și
se revine cu o nouă adunare generală a Sinodului Episcopilor (în 2015 – n.r.), cu
o reprezentanță lărgită de episcopi și, probabil, de observatori și auditori, care
să reprezinte împreună comunitatea Bisericii. Așadar, o implicare a unei comunități
pe cale, într-un proces de căutare asupra unor teme pe care le cunoaștem de multă
vreme – nu au fost nicidecum improvizate – dar care aveau nevoie cu adevărat de o
reflecție mai sistematică, profundă și comunitară cu privire la natura lor pastorală
și doctrinală”.
Cea de a Treia adunare extraordinară a Sinodului Episcopilor
este prima din pontificatul papei Francisc. Evident, când era cardinal, Papa a participat
la alte adunări sinodale și chiar cu roluri importante. Cum l-ați văzut pe Papa în
timpul acestei adunări sinodale, ați avut ocazia să vorbiți împreună cu privire la
desfășurarea lucrărilor? Pr. Federico Lombardi: ● ”Papa a urmat la acest
Sinod o linie foarte precisă, pe care o pregătise dinainte, și în care era prevăzut
să intervină cu o predică la Sfânta Liturghie de deschidere a adunării și cu un discurs
la prima congregație generală, după care să-i asculte pe ceilalți. A vrut să asculte
tot timpul, fără să intervină personal, tocmai pentru a lăsa spațiu libertății de
expresie pe care a încurajat-o foarte mult în timpul scurtei dar incisivei intervenții
de la prima congregație generală, îndemnându-i pe toți să vorbească cu cea mai mare
claritate, în libertate deplină și fără să fie preocupați de ceea ce el însuși ar
fi simțit sau gândit. A vrut să garanteze o libertate deplină, ceea ce a fost apreciat
foarte mult și s-a oglindit efectiv în dinamica Sinodului. După aceasta, Papa a rămas
în tăcere până la discursul final de sâmbătă seară (18 octombrie – n.r.), în care
a făcut un fel de concluzie a experienței spirituale a Sinodului ca eveniment eclezial
și spiritual, o intervenție de o credibilitate extraordinară! Cred că efectiv, fără
acest discurs final al Papei și fără predica de la beatificarea lui Paul al VI-lea,
dar mai mult discursul final, Sinodul ar fi rămas într-un fel neîmplinit și necitit
în cheia credinței, care a fost inspirația și motivul adevărat al Papei. Așadar, Papa
a intervenit la început și la încheiere, în timpul lucrărilor nu a intervenit. Dar
toți cei care au avut de a face cu el, l-au găsit întotdeauna extrem de senin, chiar
și în momentele în care se părea că există tensiuni sau dezbateri interne. Acest fapt
nu l-a afectat niciodată: el a fost mereu încrezător în călăuzirea Duhului Sfânt,
și în capacitatea comunităților Bisericii și a Părinților Sinodali de a participa
la o căutare spirituală, la căutarea binelui Bisericii, care în cele din urmă și-ar
fi găsit orientarea sa într-o perspectivă corectă și nu într-o perspectivă doar omenească
sau de tensiuni interne, dar care ar fi fost reorientate spre sensul lor, spre adevărata
natură spirituală, de ajutorul Domnului. Și Papa, în misiunea sa de călăuză, a repropus
cu autoritate răspunderea sa de a conduce drumul Bisericii după voința lui Dumnezeu.
Tema discernământului spiritual, pe care a atins-o cu profunzime în ultimul său discurs,
rămâne extrem de importantă și pentru continuarea procesului sinodal. Aceasta este
adevărata cheie de lectură a dinamicii sinodale și Papa, ca om de credință, o trăiește
cu această perspectivă și în această cheie. De aceea, putem fi încrezători că Sinodul
va ajunge, pe tot parcursul său, la un țel pozitiv pentru întreaga Biserică”.
Ce
puteți spune despre Sinod din punctul de vedere al comunicării, dat fiind că s-a vorbit
foarte mult în presă? Pr. Federico Lombardi: ● ”Trebuie să ținem cont
că a fost un Sinod «sui generis». Nu poate fi comparat cu cele precedente, drept care
nu pot fi folosite modelele și schemele folosite pentru cele dinainte. Acest fapt
s-a oglindit în mod special asupra dezbaterilor privind publicarea intervențiilor
prezentate la dezbaterea generală. În această privință trebuie să avem o idee destul
de practică pentru a înțelege despre ce era vorba, pentru că la sinoadele precedente
timpul dezbaterilor în adunarea generală era cu mult mai lung și prin urmare distribuirea
intervențiilor era mai graduală. La acest Sinod ne-am aflat în situația de a avea
în trei zile și jumătate o medie de 70 de intervenții pe zi. Acestea nu puteau fi
cuprinse într-o publicație ordonată, decât în cazul în care Părinții Sinodali ar fi
prezentat ei înșiși o sinteză foarte precisă și urmând o schemă omogenă de publicat,
ceea nu au pregătit. Este absolut iluzoriu să te gândești că puteau să le pregătească,
și datorită faptului că au trebuit să pregătească alte două intervenții: una scrisă,
care a fost cerută dinainte de Secretariatul Sinodului, și una lungă, pe care trebuiau
să o prezinte în aulă. Așadar, cine cunoaște cel puțin în parte realitatea concretă
își dă seama că nu era foarte realistă posibilitatea de a publica intervențiile de
către sub coordonarea Secretariatului Sinodului și a Sălii de Presă a Sf. Scaun. De
aceea s-a optat pentru alte forme: încurajarea adresată Părinților Sinodali de a se
simți liberi să spună ceea ce doreau să spună oricui le-ar fi pus întrebări; s-a făcut
o organizare pentru a facilita difuzarea de interviuri scurte în care să-și exprime
punctul de vedere; în fine, o prezentare amplă dar sintetică la Sala de Presă a ansamblului
de intervenții, astfel încât să se dea și o anumită prezentare globală, suficient
de echilibrată, cu privire la amploarea temelor abordate. Acestea sunt cele care s-a
încercat, cel puțin, să se facă. Va trebui văzut dacă pentru un Sinod organizat pe
o durată de timp diferită, cum e posibil să se întâmple anul viitor, se va pregăti
o schemă un pic diferită. O altă temă asupra căreia s-a vorbit mult, chiar și din
partea Părinților Sinodali, a fost publicarea așa numitei «Relatio post disceptationem»
(Raportul dezbaterilor generale), care în realitate s-a făcut dintotdeauna. Drept
care noi – nici Secretariatul Sinodului, nici Sala de Presă – nu am avut nicio îndoială.
Ne-am dat seama, în schimb, că Părinții Sinodali nu erau la curent cu faptul că aceasta
urma să fie publicată. Probabil surprinderea lor depinde de interesul foarte mare
care era în acest an, în timp ce în alte cazuri publicarea ”Raportului” nu avea ecouri
deosebite și nu trezea discuții particulare. De această dată, în schimb, a fost un
element foarte important în dinamica Sinodului. Privind acum la acest fapt aș spune
că o putem considera un element pozitiv, pentru că a fost cu adevărat unul din pașii
fundamentali dintr-o dinamică foarte intensă de reflecție și de comunicare. Așa numita
«Relatio post disceptationem» a marcat trecerea la cea de a doua fază a Sinodului,
la faza Cercurilor mici, cu o dinamică mai interactivă între Părinții Sinodali și
care a fost înțeleasă și urmărită mai bine decât la sinoadele precedente, inclusiv
din partea presei și a observatorilor care urmăreau Sinodul din exterior. Așadar eu
cred că a fost oportună și necesară publicarea «Relatio post disceptationem» și că
această decizie a influențat și natura comunicării succesive: publicarea completă
a rapoartelor din Cercurile mici a devenit în mod firesc necesară, precum și publicarea
completă a Raportului final (Relatio Synodi). Drept urmare trebuie spus că a fost
un Sinod care s-a desfășurat cu un nivel de transparență și de intensitate a comunicării
cu siguranță mai mare decât la Sinoadele precedente. Acestea erau cerute, într-o anumită
măsură, și de interesul foarte mare cu care a fost urmărit. Evident, comunicarea și
ecourile din presă despre comunicarea generală sunt uneori un pic dezechilibrate,
altele se concentrează numai asupra anumitor teme și în acest caz erau cele două teme
despre accesul la Sf. Împărtășanie a celor divorțați recăsătoriți civil și despre
homosexualitate, care erau întotdeauna amplificate chiar mai mult decât nu era just
pentru ansamblul Sinodului. Dar în general amploarea comunicării care a fost a permis
tuturor celor care voiau efectiv să înțeleagă despre cele întâmplate și de a participa
cu intensitate considerabilă”.
Chiar din aceste ultime cuvinte, care
exprimă deja un punct de vedere asupra subiectului, care este opinia Dumneavoastră
cu privire la modul în care a fost urmărit din exterior acest Sinod? Pr.
Federico Lombardi: ● ”Din punctul meu de vedere, problema este întotdeauna cea care
privește profunzimea cu care se înțelege ce se întâmplă și care este calea Bisericii.
Ceea ce în general lipsește sau este insuficient este înțelegerea din optica credinței,
care pentru Biserică este o chestiune esențială. Discursul final al Papei a ajutat
și ar trebui să-i ajute pe toți să pășească spre acest nivel de profunzime. Nu era
vorba de a considera Sinodul din punctul de vedere al orientărilor, al guvernului
Bisericii din partea Papei ca o pe problemă de strategie omenească, dar era vorba
de a înțelege că Papa a dorit ca Biserica să pornească la drum și că Biserica a pornit
efectiv pe un drum de căutare a voinței lui Dumnezeu în lumina Evangheliei și în lumina
credinței, pentru a găsi răspunsuri la chestiunile cele mai arzătoare cu privire la
familie și, într-un anumit sens, la chestiunile antropologice, care privesc condiția
omului și a femeii în lumea de astăzi. Biserica a pornit la drum cu o libertate și
o capacitate de ascultare reciprocă foarte mari, dar și cu o mare încredere și fără
teamă. Pelerinul care merge pe cale căutând voința lui Dumnezeu, într-un anumit sens,
nu știe unde va ajunge – asemenea patriarhului biblic Abraham care înaintează pe cale
sub călăuzirea Domnului – dar știe că Domnul îl însoțește și de aceea are încredere.
Știe că va merge în direcția justă dacă va continua să urmeze cu încredere indicațiile
Domnului printr-o căutare spirituală trăită la nivel comunitar și în lumina Evangheliei.
Iată ceea ce lipsește în general într-o viziune externă, în timp ce este extrem de
important ca noi să ținem cont de această perspectivă și tocmai aceasta să fie și
spiritul cu care să continuăm drumul început, de la un sinod la altul, de la cel extraordinar
la cel ordinar. Aș mai adăuga și faptul că acum, datorită faptului că toți președinții
Conferințelor Episcopale au participat la această adunare extraordinară a Sinodului
și că au fost implicați personal de această experiență atât de intensă, este foarte
probabil ca relansarea reflecției să fie profundă, eficace și cu adevărat articulată
în toate Conferințele Episcopale conduse de persoane care au fost atinse personal
de experiența sinodală. De aceea, este posibil să se ajungă, prin intermediul unei
experiențe comunitare foarte largi și profunde, la următoarea adunare sinodală de
anul viitor așa cum Papa își dorește”.
*** Să ascultăm acum
reflecția despre Mesajul adunării sinodale oferită de arhiepiscopul mitropolit
Ioan Robu și de episcopul Mihai Frățilă la 18 octombrie, cu puțin timp
înainte de a intra la ultima congregație generală a Sinodului Episcopilor.
Audio: