2014-10-22 11:56:00

Papa Francisc: Cateheza audienței generale din 22 octombrie 2014


RV 22 oct 2014. Biserica, trupul lui Cristos, a fost tema catehezei prezentată de papa Francisc la audiența generală de miercuri în Piața Sfântul Petru. Schimbarea bruscă a vremii și norii plumburii nu au blocat entuziasmul și bucuria zecilor de mii de pelerini care au venit la întâlnirea cu Sfântul Părinte. Referindu-se la profunda comuniune de iubire dintre toți cei care formează trupul lui Cristos, care este Biserica, Papa a subliniat și realitatea dezbinărilor dintre creștini, care a spus că încep în inima omului.

Să ascultăm ample pasaje din cateheza Papei:

"Dragi frați și surori,

Când se dorește punerea în evidență a modului în care elementele ce compun o realitate sunt strâns unite între ele și formează împreună un element unic, se folosește  deseori imaginea trupului. Începând cu apostolul Paul, această expresie a fost aplicată Bisericii și a fost recunoscută ca trăsătura distinctivă cea mai profundă și frumoasă. De aceea, azi, dorim să ne întrebăm: în ce sens Biserica formează un trup? Și de ce este definită "trupul lui Cristos"?

În Cartea profetului Ezechiel este descrisă o viziune destul de neobișnuită, impresionantă, dar în măsură să inspire încredere și speranță în inimile noastre. Dumnezeu îi arată profetului o vale plină de oase, uscate și răsfirate. Un scenariu dezolant… . Dumnezeu îi cere [profetului ] să-l invoce pe Duhul Sfânt asupra lor. Și atunci oasele încep să se apropie unele de altele și să se unească, acoperindu-se mai întâi de vine și apoi de carne, pentru a forma în acest fel un trup, complet și plin de viață (cfr Ez 37,1-14).

Iată, aceasta este Biserica! Este o capodoperă, capodopera Spiritului, care insuflă în fiecare viața nouă a celui Înviat, așezându-ne unul alături de celălalt, unul în slujba și spre sprijinul celuilalt, făcând astfel din noi toți un singur trup, edificat în comuniune și iubire.

Însă Biserica nu este doar un trup edificat în Duhul Sfânt: Biserica este trupul lui Cristos! Și acesta nu este doar un fel de a spune: chiar suntem [trupul lui Cristos]! Este marele dar pe care-l primim în ziua Botezului nostru. De fapt, prin sacramentul Botezului, Cristos ne face să fim ai săi, primindu-ne în inima misterului crucii, misterul suprem al iubirii sale față de noi, pentru a ne face să înviem cu el, asemenea unor noi creaturi. Iată: astfel ia naștere Biserica și în acest fel Biserica se recunoaște ca fiind trup al lui Cristos! Botezul constituie o adevărată renaștere, care ne regenerează în Cristos, ne face să fim parte di El și ne unește între noi în mod intim, ca membre ale aceluiași trup, al cărui cap este Cristos  (cfr Rm 12,5; 1 Cor 12,12-13).

Ceea ce izvorăște, atunci, este o profundă comuniune de iubire. În această privință, este aducător de lumină modul în care sfântul Paul, îndemnându-i pe soți ”să-și iubească soțiile ca pe propriul trup”, afirmă: ”așa cum face Cristos pentru Biserică, căci toți suntem mădulare ale trupului său” (Efeseni 5, 28-30). Ce frumos ar fi să ne amintim deseori de ceea ce suntem, de ceea ce a făcut pentru noi Domnul Isus: suntem trupul său, acel trup pe care nimic și nimeni nu-l poate îndepărta de la El și pe care El îl acoperă cu toată pasiunea și iubirea lui, așa cum face mirele față de mireasă. Aceste gânduri, însă, trebuie să facă să apară în noi dorința de a corespunde Domnului Isus și de a împărtăși iubirea Lui între noi, ca mădulare vii ale trupului său. În timpul apostolului Paul, comunitatea din Corint avea multe dificultăți în acest sens, trăind, cum deseori trăim și noi, experiența dezbinărilor, invidiilor, a neînțelegerilor și marginalizării. Toate aceste lucruri nu merg pentru că în loc să edifice și să ducă la creșterea Bisericii ca trup al lui Cristos, o fărâmițează în multe părți, o dezmembrează. Și aceasta se întâmplă și în zilele noastre. Să ne gândim la comunitățile creștine, la unele parohii, să ne gândim la cartierele noastre: câte dezbinări, câtă invidie, cât de mult se vorbește de rău, câte neînțelegeri și marginalizare! Și aceasta ce comportă? Ne dezbină între noi. Este începutul unui adevărat război. Războiul nu începe pe câmpul de bătălie, războaiele încep în inimă, prin neînțelegeri, dezbinări, invidie, precum această luptă cu ceilalți.

Așa erau cei din comunitatea de la Corint, erau campioni în această privință! Apostolul Paul a dat creștinilor din Corint sfaturi concrete care sunt valabile și pentru noi: să nu fim geloși, ci să apreciem în comunitățile noastre darurile și calitățile fraților noștri. Geloziile: ”cutare și-a cumpărat mașină” – iar eu simt aici o anumită gelozie. ”Cutare a câștiga la loto” – altă gelozie. ”Celălalt merge foarte bine în domeniul lui” – din nou, o gelozie. Toate acestea ne dezbină, fac rău, nu trebuie făcut! Pentru că în acest fel geloziile cresc și inima se umple cu ele. O inimă copleșită de gelozie este o inimă acră, o inimă care în loc să fie de sânge este de oțet, o inimă care nu este niciodată fericită este o inimă care dezmembrează comunitatea. Dar atunci ce trebuie să fac? Să prețuiești în comunitățile noastre darurile și calitățile celorlalți, ale fraților noștri. Și când simt o anumită gelozie pe ceilalți – pentru că vine la toți, toți suntem păcătoși – trebuie să-i spun Domnului: ”Mulțumesc, Doamne, pentru ai dat cutare lucru persoanei respective”.

Să apreciem calitățile, să devenim aproapele celorlalți și să participăm la suferința celor din urmă și a celor mai nevoiași, să ne exprimăm recunoștința față de toți. Inima care știe să spună mulțumesc este o inimă bună, o inimă nobilă, o inimă mulțumită. Vă întreb: noi știm să spunem întotdeauna «Mulțumesc»? Nu întotdeauna, pentru că invidia și gelozia ne opresc. Și, în cele din urmă, sfatul pe care apostolul Paul îl dă corintenilor și pe care trebuie să ni-l dăm și noi unii altora: să nu considerăm pe nimeni mai presus de alții. Câtă lume se simte mai presus de ceilalți! Și noi spunem de multe ori ca fariseul din parabolă: «Îți mulțumesc, Doamne, că nu sunt ca cel de acolo, sunt mai presus de el». Acest lucru e urât, nu trebuie făcut niciodată! Și când ești pe punctul de a face în acest fel, amintește-ți de păcatele tale, de păcatele pe care nimeni nu le cunoaște, rușinează-te înaintea lui Dumnezeu și spune-i: «Dar tu, Doamne, tu știi cine este mai presus, eu îmi închid gura!». Aceasta ne prinde bine. Întotdeauna, în caritate, să ne considerăm mădulare unii altora, care trăiesc și să dăruiesc în folosul tuturor (cf 1 Corinteni 12-14).

Dragi frați și surori, asemenea profetului Ezechiel și apostolului Paul, să-l invocăm și noi pe Duhul Sfânt, pentru ca harul său și belșugul darurilor sale să ne ajute să trăim cu adevărat ca trupul lui Cristos, uniți, ca familie, dar o familie care este trupul lui Cristos, și ca semn vizibil și frumos al iubirii lui Cristos”.

La saluturile finale, Papa s-a adresat în mod special pelerinilor polonezi:

• ”Astăzi celebrăm comemorarea liturgică a Sfântului Ioan Paul al II-lea, care i-a îndemnat pe toți să-și deschidă larg porțile lui Cristos. În prima sa vizită în patria voastră l-a invocat pe Duhul Sfânt ca să coboare și să reînnoiască Polonia. Lumii întregi a amintit misterul Milostivirii Divine. Ereditatea sa spirituală să nu fie uitată ci să ne invite la reflecție și la acțiune concretă pentru binele Bisericii, al familiei și al societății. Lăudat să fie Isus Cristos!”.

Primiți acum și Binecuvântarea Apostolică invocată de Papa Francisc la audiența generală de miercuri, în Piața Sfântul Petru, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

(rv – A. Mărtinaș – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.