Sinodul 2014. ”Sinodul nu a pus în discuție adevărurile de credință”: Papa Francisc
la încheierea lucrărilor sinodale
RV 19 oct 2014. Biserica lui Cristos este în slujirea tuturor oamenilor,
nu se teme și are ușile larg deschise: este, pe scurt, discursul Papei Francisc,
sâmbătă seară, 18 octombrie 2014, la încheierea lucrărilor celei de a treia adunări
extraordinare a Sinodului Episcopilor, convocat de la 5 octombrie pe tema ”Provocările
pastorale cu privire la familie în contextul evanghelizării”. Papa a făcut referință
la ”momente de tensiune” și la tendințele conturate în timpul lucrărilor sinodale,
dar a subliniat în același timp harul și frumusețea dialogului. ”Sinodul”, a subliniat
Pontiful, ”nu a pus niciodată în discuție adevărurile fundamentale cu privire la sacramentul
căsătoriei: indisolubilitatea, unitatea, fidelitatea și procrearea, adică deschiderea
față de viață”. Succesorul lui Petru, a afirmat Pontiful, are misiunea de a garanta
unitatea Bisericii, în timp ce episcopii sunt chemați să-și hrănească turma ce le-a
fost încredințată și să-i primească pe cei care s-au rătăcit pe cale. Vorbind despre dialogul dintre Părinții Sinodali în termeni de ”drum parcurs împreună”, Papa a evidențiat entuziasmul, ardoarea și harul de a asculta mărturia familiilor, dar a recunoscut că la lucrările sinodale au fost și momente de dezolare și tensiune. Printre tentațiile care și-au făcut loc, a spus Papa Francisc, este și accentuarea unei anumite ”rigidități ostile”:
• ”Cu alte cuvinte, voința de a se închide în interiorul a ceea ce stă scris (litera) și de a nu se lăsa surprins de Dumnezeu, de Dumnezeul surprizelor (spiritul); în interiorul legii, în spațiul certitudinii a ceea ce cunoaștem și nu a ceea ce trebuie încă să învățăm și să dobândim. Încă din timpul lui Isus, aceasta este ispita celor zeloși, a celor scrupuloși, a celor îngrijorați și – astăzi – a așa numiților tradiționaliști și a intelectualiștilor”.
Pe de altă parte, a constatat Pontiful, s-a observat și un anumit spirit de ”bunătate distructivă”: este ispita celor care se mulțumesc cu o motivație bună, a celor timorați și a așa numiților ”progresiști și liberaliști, care în numele unei milostiviri înșelătoare, pansează rănile înainte de a le îngriji și trata, care tratează simptomele dar nu cauzele și rădăcinile”.
Papa a citat apoi ”tentația de a transforma piatra în pâine”, „pentru a întrerupe un post îndelungat”, dar și aceea de ”a transforma pâinea în piatră”, pentru a o arunca împotriva celor care au păcătuit, pentru a o transforma într-o ”povară insuportabilă”. Aceasta se aseamănă cu ispita de a se da jos de pe Cruce ”pentru a-i mulțumi pe oameni, dar nu pentru a rămâne pe Cruce și a împlini voința Tatălui, ispita de a se plia după spiritul mundan, în loc de a-l purifica și de a-l plia după Duhul Sfânt”.
O altă ispită remarcată de Papa Francisc în timpul adunării sinodale este aceea de ”a nu ține cont de depozitul credinței, considerându-se nu custozi ci proprietari și stăpâni”. Mai departe, ”ispita de a nu ține cont de realitate, folosind un limbaj minuțios”, ”pentru a vorbi multe dar pentru a nu spune nimic”.
Mulți observatori, a spus mai departe Sfântul Părinte, au crezut că au înaintea lor o Biserică preocupată de certuri.
În realitate, a spus Papa Francisc, ”Sinodul nu a pus niciodată în discuție adevărurile fundamentale cu privire la sacramentul căsătoriei: indisolubilitatea, unitatea, fidelitatea și procrearea, adică deschiderea față de viață”.
”Biserica nu se teme să-și suflece mânecile ca să toarne ulei și vin pe rănile oamenilor”. Este o Biserică ”ce nu privește la oameni dintr-un castel de sticlă pentru a judeca persoanele și a le clasifica”.
• ”Aceasta este Biserica una, sfântă, catolică și apostolică, alcătuită din păcătoși, nevoiași de milostivirea sa. Aceasta este Biserica, adevărata mireasă a lui Cristos, care caută să fie credincioasă față de mirele ei și față de învățătura lui. Este Biserica ce nu se teme să mănânce și să bea împreună cu femeile desfrânatele și cu cei păcătoși (cf Luca 15). Biserica ce ține ușile larg deschise pentru a-i primi pe cei nevoiași, pe cei care se căiesc și nu doar pe cei drepți sau pe cei care se consideră perfecți”. O Biserică ”ce nu se rușinează de fratele care a căzut și nu se preface că nu-l vede”, dimpotrivă, ”se simte chemată și aproape obligată să-l ridice și să-l încurajeze să-și reia drumul și îl însoțește spre întâlnirea definitivă cu mirele ei în Ierusalimul ceresc”.
Papa Francisc privește la lucrările sinodale, care a spus că se desfășoară ”cum Petro et sub Petro” (cu Petru și sub conducerea lui Petru). În această privință, îndatorirea Papei este să garanteze unitatea Bisericii și de a se îngriji de păstorii ei, ”aceea de a aminti păstorilor că prima lor datorie este să hrănească turma pe care Domnul le-a încredințat-o și să caută să le primească – cu paternitate și milostivire, fără false temeri – pe oițele pierdute. Aici, am greșit. Am spus să le primească. Nu, ci să meargă ca să le găsească”.
Papa Francisc l-a citat pe Benedict al XVI-lea pentru a spune că ”prin intermediul Păstorilor Bisericii, Cristos însuși este cel care își paște turma sa”, ”o ocrotește și o îndreaptă pentru că o iubește foarte mult”. Papa a spus că toți episcopii, în comuniune cu Succesorul lui Petru, au ”îndatorirea și obligația de a păstra Biserica lui Cristos și de a o sluji nu ca stăpâni ci ca slujitori”.
• ”Papa, în acest context, nu este stăpânul suprem ci mai degrabă supremul slujitor, «servus servorum Dei» (slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu); garantul ascultării și conformării Bisericii la voința lui Dumnezeu, la Evanghelia lui Cristos și la Tradiția Bisericii, punând deoparte orice preferință personală, fiind în același timp – din voința lui Cristos însuși – păstorul și învățătorul suprem al tuturor credincioșilor (cf Codul de Drept Canonic, can. 749) și bucurându-se de o putere ordinară care este supremă, deplină, imediată și universală în Biserică”.
(rv – M. Menichetti – A. Dancă)
| All the contents on this site are copyrighted ©. |