Viața creștină nu se bazează pe o credință cosmetică ci pe o credință activă prin
caritate: Papa Francisc la Sfânta Liturghie de marți 14 octombrie 2014
RV 14 oct 2014.Audio: Trăim
o „viață creștină cosmetică, de aparență, sau o viață creștină bazată pe credința
care lucrează prin caritate?”. Este întrebarea care cuprinde pe scurt predica Papei
Francisc de la Sfânta Liturghie celebrată marți dimineață în Capela Casei Sf. Marta
din Vatican. Credința creștinului, a remarcat Pontiful, nu se reduce la recitarea
Crezului, dar cere desprinderea de lăcomie și zgârcenie, pentru a ști să dăruiască
celorlalți, mai ales celor săraci.
Referindu-se la Evanghelia proclamată
marți în ritul roman sau latin (Luca 11, 37-41), Papa a subliniat atitudinea fariseului
care rămâne uimit de faptul că Isus că nu îndeplinește ritualul spălării înainte de
masă. Această formă de a se simți sigur pe sine înaintea lui Dumnezeu, a remarcat
Pontiful, are la bază doar îndeplinirea rece a prescripțiilor din Lege: • ”Isus
condamnă această spiritualitate de cosmetică, preocupată de dorința de a se prezenta
buni, frumoși, dar adevărul din interior este altceva. Isus condamnă persoanele de
bune maniere dar de proaste obiceiuri, acele obiceiuri care nu se văd dar se practică
pe ascuns. Aparența contează: această lume căreia îi plăcea să se plimbe prin piețe,
să fie văzută că se roagă, să-și pună o mască trecătoare de slăbiciune când postește,
etc. De ce Domnul face în acest fel? Vedem că El folosește aici două adjective, dar
sunt legate între ele: hrăpăreți și răutăcioși (v. 39)”.
De aici, îndemnul
lui Isus de a da de pomană ”cele din interior”. Pomana, a reluat Papa, a fost dintotdeauna,
în tradiția biblică, atât pentru Vechiul cât și pentru Noul Testament, o piatră de
hotar a dreptății”.
La prima lectură biblică a zilei, luată din Scrisoarea
către Galateni (4,31-5,6), Sfântul Apostol Paul atrage atenția asupra aceleiași atitudini,
atașamentul față de formalismul Legii. Rezultatul este același pentru că, insistă
Papa Francisc, ”Legea, de una singură, nu te mântuiește”. • ”Ceea ce contează
este credința. Care credință? Cea care lucrează prin intermediul carității (5,6).
Este același discurs pe care Isus i-l face fariseului. O credință care nu se reduce
doar la recitarea Crezului. Noi toți credem în Tatăl, în Fiul și în Duhul Sfânt, în
viața veșnică, etc. Dar simpla recitare înseamnă o credință statică, nu lucrătoare.
Ceea ce contează în Isus Cristos este lucrarea care vine din credință
sau mai bine spus credința care devine lucrătoare în caritate. Se revine astfel la
pomană, pomană înțeleasă în sensul cel mai amplu al cuvântului: a se desprinde de
dictatura banului, de idolatria banilor. Orice formă de lăcomie ne îndepărtează de
Isus Cristos”.
Papa Francisc a amintit la predică un episod din viața părintelui
Arrupe, prepozitul general al iezuiților din anii ’70. Într-o bună zi a fost invitat
de o femeie bogată ca să-i facă o donație în bani pentru misiunile din Japonia spre
care părintele Arrupe își îndreptase multe eforturi. Înmânarea plicului a avut loc
practic pe pragul casei, în fața jurnaliștilor și a fotografilor. Părintele Arrupe
a mărturisit mai târziu că a suferit atunci o mare umilire dar în cele din urmă a
trebuit să accepte banii pentru a-i ajuta pe cei săraci din Japonia. Când a deschis
plicul, a găsit zece dolari. De aici, întrebarea Papei: viața noastră creștină este
bazată pe criterii ”cosmetice, de aparență, sau e o viață bazată pe acea credință
care lucrează prin fapte de caritate?”. • ”Isus ne sfătuiește următorul lucru:
«Nu trâmbița înaintea ta». Al doilea sfat: «Să nu dăruiești doar resturile». Și ne
vorbește de acea bătrână care a dat tot ce avea pentru viață. O laudă pe acea femeie
pentru că a făcut acest lucru. Și l-a făcut un pic pe ascuns, probabil pentru că se
rușina de faptul că nu putea să dea mai mult”.