2014-10-13 09:47:29

Beatificarea papei Paul al VI-lea. Valoarea profetică a călătoriilor sale apostolice


RV 13 oct 2014. Slujitorul lui Dumnezeu papa Paul al VI-lea (Giovanni Battista Montini, 26 septembrie 1897 – 6 august 1978) va fi beatificat duminică 19 octombrie la Sfânta Liturghie de încheiere a celei de a treia adunări extraordinare a Sinodului Episcopilor despre familie și evanghelizare. Celebrarea euharistică și ceremonia de beatificare, prezidate de Papa Francisc în Piața Sfântul Petru, pot fi urmărite în direct și la portalul nostru multimedia ”Vatican Player”, făcând clic pe bannerul cu același nume din partea dreaptă a paginii noastre de Internet.

Cu ocazia beatificării lui Paul al VI-lea, al 262-lea episcop al Romei, o editură din Italia (Emi) a publicat volumul intitulat ”Paul al VI-lea. Destinația lumea” (”Paolo VI. Destinazione mondo”). Volumul analizează una din marile inovații ale pontificatului său: cele nouă călătorii apostolice internaționale efectuate de viitorul Fericit.

În legătură cu importanța acestor călătorii pentru viața Bisericii în era contemporană, colegii de la redacția noastră centrală au stat de vorbă cu unul dintre autorii cărții, Giorgio Bernadelli.
• ”Ne-am dorit să redescoperim această fațetă a pontificatului papei Montini – Paul al VI-lea – care odată cu trecerea timpului a rămas în mod curios în uitare. Se vorbește deseori de două din călătoriile sale, cea din Țara Sfântă – comemorată recent de Papa Francisc – și discursul de la Națiunile Unite din 1965. În realitate Paul al VI-lea a efectuat nouă călătorii apostolice, într-un arc de timp care merge din 1964 până în 1970. El a fost pontiful care a cuprins toate cele cinci continente, conferind cu adevărat Bisericii, care abia încheiase Conciliul Vatican al II-lea, ceea ce noi am spune astăzi, imaginea unei «Biserici în ieșire» chiar și din punct de vedere vizibil. Noi astăzi ne-am obișnuit să vedem călătoriile Papei ca pe un aspect normal din slujirea Succesorului lui Petru, dar trebuie să ne aducem aminte că până la venirea papei Paul al VI-lea, acest fapt nu era nicidecum normal. El a fost cel care a introdus această formă de exercitare a slujirii petrine, din care să facă parte nu doar convocarea popoarelor la Roma dar și faptul de a merge să le viziteze personal”.

Paul al VI-lea a fost primul pontif roman care a ajuns pe toate cele cinci continente. Se observă în această alegere o viziune globală asupra Bisericii cum avea încă de la început și Sfântul Paul, apostolul neamurilor. Continuă Giorgio Bernardelli:
• ”Cu siguranță. Este important să ne aducem aminte că și mai inovativă decât călătoria Papei în Țara Sfântă, și cu adevărat revoluționară, a fost cea de a doua călătorie apostolică internațională, efectuată la Bombay, în India. Alegerea cea mai grea a fost tocmai aceea de a porni la drum, în decembrie 1964, către o țară în care creștinii erau o mică turmă în inima Asiei, cu tot ceea ce Asia, și în special India, însemna pentru anii ’60. Paul al VI-lea s-a lăsat călăuzit cu determinare de forța gesturilor, de voința de a face din aceste călătorii o realitate care să aibă o profundă semnificație simbolică. Călătoria sa la Bombay este amintită mai ales pentru vizita la cei care trăiau în barăcile de la periferia metropolei”.

Ce influență au avut călătoriile apostolice ale Papei Paul al VI-lea asupra succesorilor săi?
• ”Influența a fost foarte mare. El a deschis un drum absolut nou, și însuși Paul al VI-lea era conștient de acest fapt. Când s-a întors de la Ierusalim, a spus în mod confidențial unui colaborator al său: «Veți vedea cât va călători succesorul meu!». Și a văzut bine. La întoarcerea de la Bombay, când s-a prezentat în fața mulțimii de credincioși care îl așteptau în Piața Sfântul Petru, a spus: «I-am întâlnit pe acești frați în credință care trăiesc în India, dar această întâlnire modifică și modul nostru de a fi Biserică. Suntem chemați să ne deschidem inima». E o imagine foarte frumoasă. Când ne uităm astăzi la călătoriile Papei, de cele mai multe ori ne îndreptăm privirea numai spre figura Papei și ne întrebăm: «Cum se va schimba această țară după trecerea și vizita Papei?». Paul al VI-lea, însă, punea întrebarea în termeni cu totul opuși, pentru a se întreba: «Cum se va schimba modul nostru de a fi Biserică după ce eu, ca reprezentant al întregii Biserici, am mers să-i vizitez pe acești frați care trăiesc în țări îndepărtate?»”.

(rv – A. Gisotti – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.