Papa Francisc, la 200 de ani de la reconstituirea Ordinului Iezuiților: ”Vâsliți și
fiți curajoși, chiar și când vântul este potrivnic!”
RV 28 sep 2014. Audio: ”Vâsliți
și fiți tari, chiar și când vântul este potrivnic. Vâsliți și rugați-vă, punându-vă
mereu speranța în Domnul!”. Este îndemnul pe care Papa Francisc l-a adresat iezuiților
la slujba de mulțumire celebrată sâmbătă seară, începând cu ora 17.00, în Biserica
lui Isus din Roma, cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la reconstituirea ”Societății
lui Isus”.
Înființat de Sfântul Ignațiu de Loyola, Ordinul iezuiților
a fost aprobat oficial la 27 septembrie 1540 de papa Paul al III-lea. Vicisitudini
istorice și culturale au dus la suprimarea ”Societății lui Isus” în 1773. A fost reconstituită
în 1814 de papa Pius al VII-lea.
Aflat pentru a patra oară în vizită la Biserica
lui Isus din Roma, Papa Francisc a pus accentul pe vocația iezuiților în societatea
contemporană: discernământ, misiune, slujire și încredere deplină în voința lui Dumnezeu,
trăsături evidențiate în cuvântul de salut și de prepozitul general al Ordinului,
pr. Adolfo Nicolás.
A comemora reconstituirea, acum 200 de ani, a Societății
lui Isus înseamnă a-și aduce aminte de ”beneficiile și darurile speciale” primite
în decursul anilor pentru a privi cu încredere la viitor. A făcut-o și Papa Francisc,
primul iezuit care a fost ales ca Succesor al Sfântului Petru, adresându-se confraților
săi la slujba de mulțumire, sâmbătă, 27 septembrie, care a pus accentul în mod deosebit
pe dimensiunea misionară a Ordinului, cu cele șapte candelabre aprinse care reprezentau
Curia Generală a Ordinului și conferințele mondiale. De profundă semnificație, și
exprimarea fidelității personale față de Dumnezeu, exprimată prin făgăduințele solemne
reînnoite împreună. În vremuri de mari tulburări, înjosiri și confuzie – cum au fost
cele care au dus la suprimarea Societății lui Isus – Papa Francisc a amintit importanța
discernământului, atitudine pe care ultimul superior general de atunci, pr. Lorenzo
Ricci, a trăit-o împreună cu confrații săi: • ”Când au pierdut totul, până
și identitatea lor publică, ei nu s-au opus la voința
lui Dumnezeu, nu s-au împotrivit conflictului căutând să se salveze pe sine. Societatea,
și acest fapt este foarte frumos, a trăit conflictul până la capăt, fără a-l diminua:
a trăit înjosirea împreună cu Cristos cel înjosit, a ascultat. Nimeni nu se salvează
vreodată din conflicte prin viclenie sau strategii de rezistență”.
Societatea
lui Isus, a continuat Papa, a preferat, așadar, în fața înjosirii, ”să discearnă voința
lui Dumnezeu”, singurul care salvează de egoism și de mundanitate, și să-și recunoască
propriile păcate, evitând astfel orice victimism: • ”A privi la noi înșine
recunoscându-ne păcătoși duce la evitarea atitudinii celui care se pune în condiția
victimei în fața călăului. A se recunoaște păcătoși, a se recunoaște cu adevărat păcătoși,
înseamnă a asuma atitudinea justă pentru a primi mângâierea”.
Chiar
și în fața propriului sfârșit, a remarcat Papa Francisc în cuvântul său, Societatea
lui Isus ”a rămas fidelă scopului pentru care a fost înființată”: caritatea, uniunea,
ascultarea, răbdarea, simplitatea evanghelică, adevărata prietenie cu Dumnezeu și
încrederea deplină în Domnul”. ”Toate celelalte sunt mundanitate”. Flacăra preamăririi
lui Dumnezeu – a fost încurajarea Papei – să treacă și astăzi prin noi, arzând orice
complăcere și învăluindu-ne într-o flacără pe care să o avem înăuntrul nostru, care
ne concentrează și ne lărgește, ne mărește și ne micșorează”. • ”Dumnezeu ne
vrea binele și ne mântuiește. Uneori calea care conduce la viață este strâmtă și îngustă,
dar încercarea, dacă este trăită în lumina milostivirii, ne curăță ca focul, ne dăruiește
atâta mângâiere și înflăcărează inima noastră afecționând-o de rugăciune. Frații noștri
iezuiți în vremea suprimării au fost înflăcărați în duh și în slujirea Domnului, bucuroși
în speranță, statornici în încercare, stăruitori în rugăciune (cf Romani
12,13). Iată ce a făcut cinste Societății lui Isus, nicidecum laudele primite
pentru meritele ei. Așa va fi mereu. Să ne amintim de istoria noastră: Societății
lui Isus «i s-a dat harul nu numai de a crede în Domnul, dar și de a suferi pentru
el» (Filipeni 1,29). Ne va prinde bine să ne aducem aminte de
acestea”.
Și Biserica, barca lui Petru, poate fi astăzi dusă încoace și
încolo de valuri, cum a fost atunci barca Societății lui Isus. ”Noaptea și puterea
întunericului”, a constatat Pontiful, ”sunt mereu în preajmă”. • ”E obositor
să dai la vâsle. Iezuiții trebuie să fie «vâslași pricepuți și curajoși» (Pius al
VII-lea, Sollicitudo omnium ecclesiarum). Așadar, vâsliți! Vâsliți,
fiți tari, chiar și cu vântul potrivnic! Să vâslim în slujirea Bisericii. Să vâslim
împreună! Dar în timp ce vâslim – toți vâslim, chiar și Papa vâslește la barca lui
Petru – trebuie să ne rugăm foarte mult: «Doamne, salvează-ne!». Domnul, chiar dacă
suntem oameni de puțină credință, ne va salva. Să ne punem speranța în Domnul, să
ne punem întotdeauna speranța în Domnul!”.
Papa a amintit confraților
săi că după vremea încercării și reconstituirea oficială în 1814, Societatea lui Isus
și-a reluat activitatea apostolică, unită și învestită cu misiunea de a duce lumina
Evangheliei. La fel, a subliniat Papa, ”trebuie să ne simțim și astăzi, în ieșire,
în misiune”. ”Identitatea iezuitului este a unui om care îl adoră pe Dumnezeu, îi
iubește și slujește pe frații săi, arătând prin exemplu nu doar în ce crede, dar și
în ce speră și cine este Cel în care și-a pus încrederea (cf 2 Timotei 1,12).
Iezuitul vrea să fie un asociat al lui Isus, unul care are aceleași sentimente ale
lui Isus”.
Privind la prezentul Societății lui Isus, Papa Francisc a confirmat
ceea ce spunea odinioară predecesorul său, papa Paul al VI-lea, cu ocazia celei de
a 32-a adunări generale a Ordinului Iezuiților: ”oriunde în Biserică există o confruntare
între exigențele arzătoare ale omului și mesajul peren al Evangheliei, acolo au fost
și sunt prezenți iezuiții”.