În audiență la Papa Francisc, participanții la adunarea generală a Mișcării Focolarelor: contemplație, ieșire spre lume și școală de comuniune

RV 26 sep 2014. Audio: ”La cincizeci de ani de la Conciliul Vatican II Biserica este chemată să parcurgă o nouă etapă în vestirea Evangheliei dând mărturie pentru iubirea lui Dumnezeu față de orice persoană umană, începând de la cei mai săraci și excluși, pentru a face să crească prin speranță, fraternitate și bucurie, calea omenirii către unitate”: a spus Papa Francisc primind vineri în audiență aproximativ 500 de participanți la adunarea generală a Mișcării Focolarelor, în desfășurare la Roma de la 1 la 28 septembrie. În cadrul adunării generale președinta în funcție, Maria Voce, a fost confirmată pentru un nou mandat de șase ani la conducerea Mișcării Focolarelor, care în realitate se numește ”Opera Mariei”, înființată de regretata Chiara Lubich. ”Opera Mariei” are la bază carisma unității, pornind de la rugăciunea sacerdotală a lui Isus ”Ca toți să fie una” (Ioan 17,21).

În spirit de fidelitate față de carisma din care a luat naștere și din care se alimentează – a observat Pontiful în discursul său – Mișcarea Focolarelor se află astăzi în fața aceleiași îndatoriri care îi revine întregii Biserici: să-și aducă o contribuție specifică la acest nou anotimp de evanghelizare cu responsabilitate și creativitate. În acest sens, Papa Francisc a încredințat membrilor Mișcării Focolarelor trei cuvinte cheie: contemplație, ieșire și comuniune.
• ”Mai întâi, «contemplație». Astăzi avem nevoie mai mult ca oricând să-l contemplăm pe Dumnezeu și minunile iubirii sale, să locuim în El, care în Isus a venit să-și pună cortul său în mijlocul nostru (cf. Ioan 1,14). A contempla înseamnă, mai departe, a trăi în companie alături de frați și surori, a frânge cu ei Pâinea comuniunii și a fraternității, a trece împreună prin poarta (cf. Ioan 10,9) care ne conduce la sânul Tatălui (cf. Ioan 1,18), întrucât «contemplația care-i lasă afară pe ceilalți este o înșelăciune» (cf. Evangelii Gaudium, 281)”.

• ”Al doilea cuvânt, foarte important pentru că exprimă mișcarea de evanghelizare, este «ieșire». A ieși după cum Isus a ieșit din sânul Tatălui pentru a vesti la toți oamenii cuvântul iubirii, până la a se jertfi pe sine pe lemnul crucii. Trebuie să învățăm de la El, de la Isus, «această dinamică a exodului și a darului, a ieșirii din sine, a mersului și a semănatului din nou, mereu mai departe» (cf. Evangelii Gaudium, 222), pentru a comunica iubirea lui Dumnezeu la toți oamenii, cu respect și în felul în care ne învață Evanghelia: «gratis ați primit, gratis să dați» (Matei 10,8). Pentru aceasta e necesar să devenim experți în acea artă care se numește «dialog» și care nu se învață la preț redus. Nu ne putem mulțumi cu jumătăți de măsură, nu mai putem amâna, ci mai degrabă, cu ajutorul lui Dumnezeu, să aspirăm la cele înalte și să lărgim orizontul! Pentru a face acestea e nevoie să ieșim cu curaj «în întâmpinarea lui în afara taberei, purtând ocara lui» (Evrei 13,13). El ne așteaptă în încercările și gemetele fraților noștri, în rănile societății și în marile întrebări pe care și le pune cultura timpului nostru”.

• ”În fine, a treia expresie, «a face școală». Sfântul Ioan Paul al II-lea, în scrisoarea apostolică «Novo millennio ineunte», a îndemnat întreaga Biserică să devină «casă și școală de comuniune» (cf. nr. 43), și voi ați luat în serios acest mandat. E necesar să formăm, cum cere Evanghelia, bărbați și femei noi, iar în această privință e necesară o școală de umanitate după măsura umanității lui Isus. El este Omul cel nou la care în orice timp tinerii pot privi, de care se pot îndrăgosti, a cărui cale o pot urma, pentru a răspunde la provocările care ne stau înainte. Fără o adecvată lucrare de formare a noilor generații, este iluzoriu a gândi că se poate realiza un proiect serios și durabil în slujirea unei noi umanități. Chiara Lubich a forjat la timpul ei o expresie care rămâne de mare actualitate: astăzi – spunea ea – e necesar să formăm «oameni-lume», bărbați și femei cu sufletul, inima și gândirea lui Isus și, de aceea, capabili să recunoască și să interpreteze necesitățile, preocupările și speranțele care sălășluiesc în inima omului”.

(rv – A. Dancă)