2014-09-25 11:44:44

Baronul Chris Patten: mass-media vaticane tot mai eficiente în slujba Evangheliei


(RV – 25 septembrie 2014) RealAudioMP3 S-a încheiat miercuri, 24 septembrie, prima reuniune a Comisiei pentru mass-media vaticane, prezidată de baronul Chris Patten, care în trecut a condus grupul BBC timp de trei ani. Reuniunea a început luni, 22 septembrie, la reședința papală Sfânta Marta din Vatican.

La finalul lucrărilor, colega noastră Philippa Hitchen, de la secția în limba engleză, l-a intervievat pe președintele Comisiei.
Baronul Patten:


R. – All of us as Christians and catholics…

Noi toți, în calitate de creștini și catolici suntem conștienți de mesajul minunat al Bisericii – de reconciliere, de iubire, de speranță, de generozitate sufletească și este de datoria noastră să încercăm să-l comunicăm cât mai bine posibil. Desigur, cei care se află în prima linie pentru împlinirea acestei misiuni sunt jurnaliștii profesioniști și cei care-i ajută aici, în Vatican. Ceea ce ne impresionează pe noi catolicii este extraordinara capacitate de comunicare a Sanctității Sale. Și aceasta ne face sî înțelegem ce avem noi de făcut pentru a crește eficiența comunicativă. În plus, există o chestiune relevantă pentru toate mijloacele de comunicare în masă, pe care am experimentat-o de-a lungul anilor: mass-media trebuie să încerce să țină mereu pasul cu tehnologia care se schimbă. Importanța acestui aspect se vede mai ales cu generațiile tinere, care primesc informații în modalități foarte diferite față de mine care le primesc în mod tradițional. Există așadar și acest aspect de care trebuie să ținem cont: cum să se facă pentru a se ține pasul cu schimbările tehnologice. Aceasta nu înseamnă că vechile tehnologii sunt nerelevante. De exemplu, știm cu toții cât este de important radioul pe unde scurte pentru a comunica cu unele populații mai sărace din lume, în special din Africa și din Asia. Știm cu toții cât de mult tind persoanele să dea crezare la ceea ce aud, cu mult mai mult în comparație cu încrederea pe care o acordă, de pildă, autorităților publice. De aceea nici unul dintre membrii comisiei nu are intenția să uite ceea ce s-a făcut în trecut. Însă trebuie asigurată colaborarea dintre diferite instituții și luarea în considerație a întregii noii tehnologii, pentru a fi mai eficienți. Trebuie să facem astfel încât să avem siguranța că mesajul minunat pe care Biserica Catolică îl are de oferit poate ajunge la cei tineri, la cei săraci și la alte grupuri, în modul cel mai eficient posibil.


În legătură cu necesitatea de a reduce cheltuielile, președintele Comisiei pentru mass-media vaticane, baronul Chris Patten a spus:


R. – This is about being more effective...

Acest aspect se referă la eficiență și nu este nimic greșit în încercarea Bisericii de a folosi banii donași de credincioși în modul cel mai eficient cu putință. Suntem călăuziți de preocuparea morală de a comunica mai bine. Dacă reușim să comunicăm mai bine, necheltuind mulți bani, în diferitele sectoare de activitate, acest lucru ar fi extraordinar. Noi vrem să ne asigurăm că resursele vaticane, care nu sunt nelimitate, sunt folosite în modul cel mai eficient posibil și că persoanele iau decizii în mod rational privind cheltuirea banilor.



Întrebat referitor la reducerile financiare, președintele Comisiei pentru mass-media vaticane a spus:


R. – I can’t really, because we just…

Nu pot da un răspuns, pentru că a fost prima noastră întâlnire. Sunt foarte decis asupra necesității de a încheia acest proces cât mai rapid posibil. Vom încerca să-i prezentăm cardinalului Pell, secretarului de Stat și altor colaboratori rezultatele noastre până în primăvara anului viitor. Ne vom consulta cu Radio Vatican, cu l'Osservatore Romano, cu Centrul Vatican de Televiziune, cu alții care fac parte din mass-media vaticane și vom continua acest proces din noiembrie până în decembrie. Vrem să ne consultăm și cu Conferințele Episcopale, cu jurnaliștii care se ocupă de Vatican și ce activitatea sa și vom chestiona și credincioșii, dacă au să ne spună ceva, pentru a le comunica mons. Paul Tighe, secretarul nostru. Vom încerca să fim cât mai deschiși cu putință. Ceea ce nu vreau este să mă angajez la o descriere radiofonică a ceea ce facem, pentru că ar fi foarte nedrept. Există întotdeauna pericolul real al transpirării informațiilor, lucru care confundă și preocupă. De aceea, nu voi acorda un interviu ori de câte ori ne vom reuni. Ceea ce vreau să spun celor din exterior este că vom fi deschiși față de ceea ce au să ne comunice alte persoane; vom fi foarte hotărâți în încercarea de a încheia acest proces în scurt timp și sperăm să reușim anticiparea unor propuneri referitoare la recunoașterea deosebitei importanțe a ceea ce comunică Biserica și a modului în care poate comunica mai bine mesajul său în secolul al XXI-lea.


R.V./A.M.







All the contents on this site are copyrighted ©.