Fără apropierea de oameni, cuvântul predicatorului este vanitate: Papa Francisc, la Sfânta Liturghie

RV 16 sep 2014. Unul poate să facă predici frumoase, dar dacă nu e aproape de oameni, dacă nu suferă împreună cu ei și nu le dă speranță, predicile nu sunt de folos, sunt vanitate: a spus Papa Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată marți dimineață în capela Casei Sf. Marta din Vatican.

Evanghelia zilei proclamată marți în calendarul roman sau latin îl prezintă pe Isus care se apropie de mulțimea care era alături de văduva din Nain în timp ce-și ducea la mormânt unicul fiu (Luca 7, 11-16).

Isus, cuprins de milă, îl readuce la viață pe tânăr. Pontiful a remarcat că sunt semnificative atât gestul lui Isus, minunea învierii, cât și atitudinea lui prin care se apropie de oameni. ”Dumnezeu a vizitat poporul său”, reacționează lumea la cele întâmplate. Când Dumnezeu vizitează, ”are loc ceva mai mult și ceva nou, înseamnă că prezența lui este acolo într-un mod special”.
• ”Isus era aproape de oameni. Dumnezeu care se apropie reușește să înțeleagă inima oamenilor, inima poporului său. Când vede alaiul funebru, Domnul se apropie. Dumnezeu vizitează poporul său, și apropiindu-se, stă în mijlocul poporului său. Este modul lui Dumnezeu. Găsim o expresie care se repetă deseori în Biblie: «Domnului i s-a făcut milă» (v. 13). Aceeași compasiune pe care Isus, ne spune Evanghelia, o avea când a văzut că mulțimea era ca niște oi fără păstor. Când Dumnezeu vizitează poporul său, este aproape, i se apropie și este cuprins de milă: este mișcat”.

”Domnul”, a continuat papa Francisc, ”este adânc mișcat, după cum a fost la mormântul lui Lazăr”. După cum a fost mișcat acel tată care l-a văzut pe fiul risipitor întorcându-se acasă”.
• ”Apropiere și compasiune, în acest fel Domnul vizitează poporul său. Și când vrem să vestim Evanghelia, să ducem mai departe Cuvântul lui Isus, aceasta este calea de urmat. Cealaltă cale este a cărturarilor, a predicatorilor timpului: învățători ai legii, cărturarii, fariseii, etc. Erau departe de popor. Vorbeau bine, învățau bine legea, dar erau departe. Această formă nu era o vizită a Domnului, era altceva. Poporul nu simțea aceasta ca pe un har, pentru că lipsea apropierea, lipsea compasiunea sau, altfel spus, capacitatea de a suferi împreună cu poporul”.

Mai este un cuvânt – a subliniat Papa – care revine atunci când Domnul vizitează poporul său,. Este speranța. «Mortul – citim în Evanghelie - s-a ridicat și a început să vorbească, iar el – Isus – l-a dat mamei sale» (v. 15).
• ”Când Dumnezeu vizitează poporul său, îi redă poporului speranța. Întotdeauna. Unul poate predica în mod strălucit Cuvântul lui Dumnezeu. În istorie au fost mulți predicatori foarte buni. Dar dacă predicatorii nu reușesc să semene speranță, predica nu este de folos. Este vanitate”.

Privind la Isus care îl dă mamei pe fiul readus la viață – a încheiat Papa Francisc – ”putem înțelege ce înseamnă o vizită a lui Dumnezeu la poporul său. Și să cerem harul ca mărturia noastră de creștini să fie mărturie aducătoare a vizitei lui Dumnezeu la poporul său, adică apropiere care seamănă speranță”.

(rv – S. Centofanti – A. Dancă)