2014-09-16 15:02:16

Card. Parolin: „Albania este exemplu de dialog între religii


RV 16 septembrie 2014. Cardinalul Secretar de Stat, Pietro Parolin, în intervenţia lui de la Conferinţa despre toleranţa religioasă din Albania, care a avut loc la Roma, la 12 septembrie, a subliniat că tema convieţuirii interreligioase, atât de dragă Papei Francisc, este deosebit de importantă în contextul istoric actual.

Prelatul a amintit de mărturia de iubire inestimabilă pe care catolicii albanezi au dat-o în timpul comunismului. „Biserica Catolică din Albania, spune cardinalul, a contribuit prin martiriu şi suferinţă la naşterea Albaniei moderne care ar fi de neconceput fără colaborarea diferitelor realităţi religioase ce coexistă în mod paşnic: catolici, ortodocşi, musulmani suniţi şi musulmani bektaşi”. Reconcilierea dintre oameni şi dintre popoare, a adăugat prelatul, „se întemeiază pe iertare şi nu doar pe categoriile de dreptate umană”.

Papa Francisc va vizita Albania duminică, 21 septembrie, a continuat cardinalul Parolin, „pentru a spune tuturor popoarelor din lume că se poate lucra împreună”, amintind apoi că „părinţii fondatori erau siguri de posibilitatea de a construi o societate multireligioasă, iar istoria le-a dat dreptate”. Pentru cardinalul Parolin, Albania este exemplul care „îi contrazice pe toţi cei care se folosesc de religie pentru a alimenta conflictele”.

(RV – A. Cojan)








All the contents on this site are copyrighted ©.