2014-09-10 13:19:57

Sinodul Episcopilor 2014: 253 de participanți, printre care 14 familii


RV 10 sep 2014. Secretariatul general al Sinodului Episcopilor a publicat la 9 septembrie lista participanților la cea de a Treia Adunare Extraordinară a Sinodului Episcopilor, care se va desfășura la Roma de la 5 la 19 octombrie 2014 pe tema ”Provocările pastorale referitoare la familie în contextul evanghelizării”. Alături de membrii de drept ai adunării sinodale, iese în evidență invitarea mai multor experți și auditori, pentru un total de 253 de participanți, printre care și 14 familii.

Este a treia adunare extraordinară a Sinodului Episcopilor, după cea din 1969 care s-a ocupat de raportul dintre Conferințele Episcopale și colegialitatea episcopilor, și adunarea din 1985, cu privire la aplicarea Conciliului Vatican II.

Cuvântul ”sinod” vine din limba greacă și înseamnă ”a merge împreună”. Iată de ce, de pe toate continentele, Biserica universală pornește la drum spre Catedra lui Petru unde se vor întâlni toate experiențele de viață creștină în jurul temei generale a sinodului: ”Provocările pastorale referitoare la familie în contextul evanghelizării”.

La lucrările sinodale din acest an au fost chemați 253 de participanți. 114 sunt președinți ai Conferințelor Episcopale: 36 vin din Africa, 24 din America, 18 din Asia – pentru China va lua parte arhiepiscopul de Taipei, mons. Suan-Chuan - 4 din Oceania și 32 din Europa, printre care IPS Ioan Robu, arhiepiscop-mitropolit al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București și președinte al Conferinței Episcopilor din România.

13 prelați vor reprezenta Bisericile Orientale Catolice ”sui juris”, printre care se numără și Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, din partea căreia participă PS Mihai Frățilă, al eparhiei de București, ca reprezentant al cardinalului Lucian Mureșan, arhiepiscop major de Făgăraș și Alba Iulia.

Alți 25 de participanți sunt responsabili ai departamentelor Curiei Romane, alături de care vor lua parte 9 membri ai Consiliului Ordinar al Secretariatului Sinodului, secretarul general și sub-secretarul, precum și 3 persoane consacrate alese de Uniunea Superiorilor Generali.

Dintre ceilalți participanți, de menționat 8 delegați fraterni, precum mitropolitul Hilarion, din partea Departamentului pentru Relațiile Externe al Patriarhiei Moscovei.

Relevantă, participarea a 13 perechi de soți în rândul celor 38 de auditori, cu drept de cuvânt dar nu de vot, și a unui alt cuplu de soți care a fost inclus printre cei 16 experți ai adunării sinodale cu rol de colaboratori ai Secretarului special.

În fine, printre cei 26 de membri ai adunării sinodale numiți direct de Sfântul Părinte se numără și preotul iezuit italian Antonio Spadaro, directorul revistei iezuiților “La Civiltà Cattolica”.

Pe durata celor două săptămâni de lucrări sinodale participanții vor reflecta împreună pe marginea documentului pregătitor, numit ”Instrumentum laboris”, care a fost difuzat în luna iunie. Scopul lucrărilor, a explicat secretarul general al Sinodului, cardinalul Lorenzo Baldisseri, este acela de ”a propune lumii de astăzi frumsețea și valorile familiei care provin din vestirea lui Isus Cristos care risipește orice teamă și alimentează speranța”.

După cum a anunțat Consiliul Sinodului, lucrările vor urma o nouă metodologie internă pentru a înlesni o participare mai dinamică a Părinților Sinodali. Se vor parcurge etapele necesare – a mai explicat card. Baldisseri – pentru a aduce amendamente la normele existente și, eventual, pentru a începe o adevărată restructurare a organismului sinodal”.

La încheierea acestei Adunări sinodale nu se prevede publicarea unui document final, de genul unei exhortații apostolice post-sinodale. Adunarea din acest an reprezintă doar una din etapele unui parcurs de reflecție și aprofundare care se va încheia în 2015, când va avea loc de la 4 la 25 octombrie, a XIV-a adunare a Sinodului Episcopilor pe tema ”Isus Cristos revelează misterul și vocația familiei”.

(rv – I. Piro – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.