2014-09-06 12:56:40

Cincizeci de mii de scrisori de la copiii argentinieni vor ajunge la Papa Francisc


RV 6 septembrie 2014. După ce au pedalat trei mii de kilometri, opt biciclişti din Argentina vor ajunge la 18 septembrie la Roma pentru a-i oferi Papei Francisc peste cincizeci de mii de scrisori din partea copiilor argentinieni. Cei mici i-au scris Sfântului Părinte ceea ce vor să devină când vor creşte mari. Textele au fost adunate treptat de biciclişti de-a lungul etapelor călătoriei.

Caravana, relatează cotidianul Vaticanului l’Osservatore Romano, a plecat la 25 august din provincia argentiniană Córdoba, a trecut la 4 septembrie prin Madrid, în Spania şi îşi continuă traseul spre capitala italiană. La 31 august, bicicliştii aveau cu ei cincizeci şi cinci de mii de scrisori şi peste şapte mii de email-uri. Unul dintre membrii caravanei care va ajunge în Italia, Manuel Fernández, a spus presei că «forţa pe care ne-o dau cei mici când îi întâlnim pe drum trecând cu multele scrisori este foarte emoţionantă şi te face să îţi dai seama că se merită efortul».

Iniţiativa aparţine grupului argentinian „Cruce pentru educaţie (Cruce por la Educación). Pe pagina lor de web se citeşte că acest grup lucrează pentru a îmbunătăţi educaţia în ţara lor, subliniind că Argentina a fost prima naţiune din toată America ce a înlăturat analfabetismul. În acelaşi timp, «are ca scop sensibilizarea tuturor, mari şi mici, cu privire la importanţa începerii şi finalizării studiilor, nu doar ca o datorie, ci şi ca un obiectiv al formării personale, astfel încât Argentina să fie din nou ce-a fost odată».

Prin această iniţiativă ei doresc «să transmită copiilor şi tinerilor faptul că studiul este cea mai bună modalitate pentru a construi un viitor; să împartă împreună cu ei preocupările pe care le au privind oportunităţile de studiu, meseriile şi profesiile la care aspiră; să viziteze şcolile întâlnite pe drumul străbătut de caravană din Argentina până în Roma răspândind un mesaj de speranţă şi entuziasm; să arate că practicarea sănătoasă a sportului dă posibilitatea ca obiectivele stabilite să fie realizate».

(RV – I.P. – A.C.)








All the contents on this site are copyrighted ©.