Păcatele noastre, ocazie prețioasă de întâlnire cu Isus: Papa, la Sfânta Liturghie

RV 04 sep 2014. Audio: Forța adevărată a vieții creștine constă în întâlnirea dintre păcatele noastre și Cristos care ne mântuiește; unde lipsește această întâlnire, bisericile sunt decadente și creștinii, lâncezi. Este, pe scurt, predica Papei Francisc prezentată la Sfânta Liturghie celebrată joi dimineață în capela Casei Sf. Marta din Vatican.


Pontiful a vorbit despre lecturile biblice proclamate joi în ritul roman sau latin, în care apostolul Petru, în Evanghelie (Lc 5,1-11), și apostolul Paul, la prima lectură (1Cor 3,18-23), lasă de înțeles că un creștin are două repere constante în viața de fiecare zi: păcatele proprii și pe Cristos cel răstignit. Forța transformatoare a Cuvântului lui Dumnezeu, a remarcat Pontiful, pornește de la această convingere. În prima scrisoare către corinteni apostolul Paul îl îndeamnă pe cel care se consideră înțelept ”să se facă nebun pentru a deveni înțelept, pentru că înțelepciunea acestei lumi este nebunie înaintea lui Dumnezeu”.
• ”Paul ne spune că forța Cuvântului lui Dumnezeu, cea care ne schimbă inima, care schimbă lumea, care ne dă speranță și viață, nu este înțelepciunea omenească, nu este modul plăcut de a vorbi cu înțelepciune omenească. Nu, aceasta – spune apostolul – este nebunie. Forța Cuvântului lui Dumnezeu vine din altă parte. Forța Cuvântului lui Dumnezeu trece prin inima predicatorului, și de aceea spune celor care vestesc Cuvântul lui Dumnezeu: «să se facă nebuni», adică nu vă puneți încrederea în înțelepciunea voastră, în înțelepciunea lumii”.

Sfântul apostol Paul nu se lăuda cu școlile frecventate, deși a studiat cu profesorii cei mai importanți ai timpului, dar spune două lucruri:
• ”El însuși spune: «eu mă laud numai cu slăbiciunile, cu păcatele mele» (cf 2 Cor 11,30). Aceste cuvinte scandalizează, desigur. Și în altă parte afirmă: «Eu mă laud numai cu Cristos, și cu acesta răstignit». Forța Cuvântului lui Dumnezeu este acea întâlnire între păcatele mele și sângele lui Cristos, cel care mă mântuiește. Și când această întâlnire nu are loc, forța inimii nu mai există. Când uităm de acea întâlnire pe care am avut-o în viață, devenim mundani, vrem să vorbim de lucrurile lui Dumnezeu cu limbajul omenesc și nu este de folos: nu dă viață”.

La Evanghelia zilei, cu pagina despre pescuirea minunată, apostolul Petru îl întâlnește pe Cristos văzând propriile păcate: vede forța lui Isus și se vede pe sine însuși. Se aruncă la picioarele lui spunând: ”Doamne, îndepărtează-te de mine, pentru că sunt om păcătos!”. Mântuirea se află la întâlnirea dintre Cristos și păcatele noastre:
• ”Păcatele proprii reprezintă locul privilegiat pentru întâlnirea cu Isus Cristos. Dacă un creștin nu este capabil să se simtă păcătos și mântuit de sângele lui Cristos, al lui Cristos cel răstignit, este un creștin la jumătatea drumului, este un creștin căldicel. Când noi găsim biserici decadente, când găsim parohii decadente, instituții decadente, cu siguranță creștinii care sunt acolo nu l-au întâlnit niciodată pe Isus Cristos ori au uitat de întâlnirea cu Isus Cristos. Forța vieții creștine și forța Cuvântului lui Dumnezeu este tocmai în acel moment în care eu, păcătos, îl întâlnesc pe Isus Cristos, și acea întâlnire îmi dă viața peste cap, îmi schimbă viața. Îți dă forța de a vesti celorlalți mântuirea”.

Pontiful a sugerat la încheiere câteva întrebări pentru reflecția personală și comunitară: ”Sunt capabil să-i spun Domnului: «sunt păcătos», dar nu în teorie ci mărturisind păcatul concret? Sunt capabil să cred că chiar El, prin sângele său, m-a mântuit de păcat și mi-a dat o viață nouă? Am încredere în Cristos?”. În acest fel, a spus Pontiful, se înțelege de ce un creștin, asemenea apostolului Paul, se poate mândri cu adevărat numai de două lucruri: de propriile păcate și de Cristos cel răstignit”.

(rv – S. Centofanti – A. Dancă)