2014-08-22 13:49:35

Iaşi: A doua Întâlnire diecezană a familiilor (program)


RV 22 august 2014. Dieceza Romano-Catolică de Iaşi organizează sâmbătă, 23 august, cea de-a doua Întâlnire diecezană a familiilor, cu desfăşurare în parohia „Sfântul Nicolae” din Bacău. Tema aleasă pentru acest an este „Familia, dar şi speranţă”. Prima ediţie a Întâlnirii a avut loc la Iaşi, în ziua de 30 august 2013, în încheierea Simpozionului dedicat familiilor.

La întâlnirea de la Bacău vor fi prezenţi PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, şi PS Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti, care va ţine cateheza principală a zilei pentru familii. După Sfânta Liturghie de la ora 11.00, programul de după-amiază se va desfăşura sub forma unor ateliere de discuţii cu următoarele teme: Familia, o realitate naturală; Căsătoria şi fecunditatea; Teologia trupului; Familia şi munca; Familia, suferinţa şi iertarea; Familia, leagănul vocaţiei. Sunt aşteptaţi toţi credincioşii, părinţi şi copii, tineri şi vârstnici, însoţiţi de preoţii care îi păstoresc. Vineri seara, 22 august, după sfânta Liturghie, la ora 20.00, se va organiza un moment de rugăciune şi adoraţie coordonat de „Uniunea Mamelor Creştine”, având ca temă „Pacea în familii”.

Prin tema din acest an se reafirmă rolul de neînlocuit al familiei pentru viitorul societăţii şi al ţării noastre. O societate sănătoasă are ca fundament familii sănătoase şi stabile. Doar preţuind familia, putem arăta că preţuim viitorul. Familia, în viziunea Bisericii, este sanctuarul iubirii şi leagănul vieţii, „dar şi speranţă” pentru societate, după cum citim în comunicatul ce descrie evenimentul.

Pr. Felicia Tiba, responsabil cu pastoraţia familiei, aminteşte că „Dumnezeu a vrut familia, a creat-o, a propus-o ca model, iar în Cristos şi prin Cristos, o susţine şi o propune mai departe ca fiind unicul model prin care el îşi continuă în lume creaţia, fiind în acelaşi timp şi semn al iubirii sale divine”. Căsătoria, conform constituţiei Gaudium et spes, este «comuniunea intimă de viaţă şi de iubire conjugală, întemeiată de Creator şi înzestrată de el cu legi proprii, fondată pe alianţa dintre soţi sau, altfel spus, pe consimţământul lor personal şi irevocabil».

Programul întâlnirii din 23 august:

9.00: Primirea grupurilor
9.30: Cateheza Familia, dar şi speranţă", ţinută de PS Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti, în biserica „SS. Petru şi Paul"
10.30: Pregătirea pentru sfânta Liturghie
11.00: Sfânta Liturghie concelebrată de episcopii şi preoţii prezenţi
12.30: Prânzul
13.30: Ateliere de discuţii cu temele:
Familia, o realitate naturală
Căsătoria şi fecunditatea
Teologia trupului
Familia şi munca,
Familia, suferinţa şi iertarea
Familia, leagănul vocaţiei
14.30: Mărturii şi concluziile atelierelor
16.00: Încheierea Întâlnirii Diecezane a Familiilor

(RV - A.C.)








All the contents on this site are copyrighted ©.