2014-08-21 10:59:50

Să ne rugăm pentru cei persecutaţi în Irak” – Papa Francisc


RV 21 august 2014. Criza din Irak se află din nou la o răscruce. În ţara din Golf persistă situaţia dramatică a zeci de mii de creştini şi a celorlalte minorităţi alungate de extremişti spre Kurdistan. După întâlnirea cu refugiaţii irakieni din zilele trecute, trimisul Papei Francisc, cardinalul Fernando Filoni, s-a întors miercuri seara la Roma. În aceeaşi zi, la sfârşitul audienţei generale, Suveranul Pontif a lansat un nou apel în care spune:

Vă îndemn să vă uniţi la rugăciunea întregii Biserici pentru comunităţile din Asia pe care tocmai le-am vizitat, precum şi pentru toţi creştinii persecutaţi în lume, în special cei din Irak, şi pentru minorităţile religioase necreştine, dar care sunt şi ele persecutate.”

După uciderea barbară a lui James Foley, jurnalist american decapitat de jihadiştii islamici, preşedintele Barack Obama a declarat că Statele Unite ale Americii vor reacţiona pentru a se face dreptate. Casa Albă a confirmat autenticitatea materialului video cu executarea lui James Foley. Întrucât islamiştii sunt pe punctul de a „comite un genocid”, a afirmat Obama într-o scurtă declaraţie, pentru ei „nu este loc în secolul 21, ideologia lor este un faliment”, „vom extrage acest cancer”. De altfel, în Irak continuă raidurile americane, cincisprezece în ultimele 24 de ore. Pentagonul ia în calcul de asemenea trimiterea unui „număr redus de trupe suplimentare”. „Vom folosi în continuare o strategie pe termen lung” a confirmat preşedintele Obama.

(RV – M.G. – A.C.)








All the contents on this site are copyrighted ©.