Vizita Papei în R. Coreea: impresiile tinerilor coreeni
RV 18 august 2014. Sfântul Părinte a avut o primire plină de entuziasm
în Republica Coreea. Tinerii, în special, s-au bucurat să îl aibă în
mijlocul lor. Să ascultăm mărturia a doi tineri, a unui student
sud-coreean la Roma şi a unei voluntare la vizita apostolică a Papei Francisc
în Coreea.
Despre influenţa Papei asupra poporului
coreean, tânărul sud-coreean Luca Young Sik-kim: •„Papa
ne-a cucerit prin gesturile şi cuvintele lui, prin privirile şi «atingerile» lui.
Poporul coreean aştepta din partea Papei speranţă, dar şi consolare. În ziua de azi,
în societatea noastră, trăim într-o realitate în care vorbim, dar nu comunicăm unul
cu celălalt şi în care nu îi ascultăm pe ceilalţi. Trăim o perioadă de criză a valorilor
autentice. De aceea, nu doar catolicii, dar şi persoanele de alte religii sau fără
nicio religie aşteptau un mesaj puternic şi convingător din partea Papei. Nu puţini
sunt creştinii care încă mai cred că Biserica trebuie să fie separată de lume, de
politică, de societate, dar Papa a reamintit că Biserica nu trebuie să fie detaşată
de realitate: noi trebuie să mergem mai departe cu eforturile noastre. În plus, vizita
Papei ne reaminteşte care este esenţa credinţei, în special pentru Biserica noastră
provenită din martiri şi cum putem trăi astăzi realitatea ca şi creştini, mergând
împotriva curentului şi vestind mesajul plin de bucurie al credinţei.”
Despre
experienţa ei ca voluntar şi ce a impresionat-o la Papa Francisc, tânăra
sud-coreeană Emanuela: •„Eu am văzut
că Papa Francisc nu doar vorbeşte, dar dă viaţă cuvintelor din Evanghelie. Acest lucru
m-a impresionat! Voiam să înţeleg cum mă poate ajuta învăţătura lui Isus să trăiesc
în lumea aceasta, iar asta m-a împins să dau o mână de ajutor. Ceea ce m-a impresionat
cel mai mult la Papa Francisc a fost scena pe care am văzut-o la centrul pentru persoanele
cu handicap: un copil abandonat cu degetul în gură. Când a ajuns Papa Francisc să
îl salute, el îşi întorcea privirea. Poate că din cauza experienţei că a fost abandonat,
nu arăta o mare afecţiune pentru adulţi. Dar Papa Francisc a aşteptat, iar apoi i-a
întins şi degetul lui. El este Papa, dar în acelaşi timp este un bunic care ştie să
iubească copiii, care este gata să iubească orice persoană are nevoie. Cred că toţi
cei care au văzut această scenă, au privit-o ca pe-o dovadă de iubire umilă şi naturală.
Vorbind cu prietenii mei coreeni, mai toţi au acelaşi motiv pentru care îl plac pe
Papa Francisc: pentru că el se coboară. Nevrând să stea deasupra altora, el se coboară
pentru a sta împreună cu cei săraci. Iar aceasta nu cu ipocrizie, ci cu o apropiere
adevărată.”