2014-08-13 15:28:05

Papa Francisc s-a rugat Sfintei Fecioare înainte de a pleca în Coreea


RV 13 august 2014. Papa Francisc a mers în dimineaţa de miercuri, 13 august, la bazilica papală Sfânta Maria cea Mare pentru a se ruga şi a invoca ocrotirea ei în călătoria sa apostolică din Coreea de Sud, la câteva ore înainte de a pleca: a făcut cunoscut directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, părintele Federico Lombardi. Sfântul Părinte s-a rugat Maicii Domnului şi a depus un buchet simplu de flori în faţa icoanei Sfintei Fecioare, venerată în această bazilică cu titlul de „Salus Populi Romani” (Salvarea Poporului Roman).

După cum ştim, Papa Francisc a mers în aceeaşi bazilică, pentru a invoca ocrotirea Mariei şi cu prilejul celor două vizite apostolice internaţionale precedente.
(RV – A.C.)








All the contents on this site are copyrighted ©.