Sfânta Clara: Rugăciunea – cheie pentru inima omului

RV 12 august 2014. Audio: Biserica Catolică a comemorat la 11 august amintirea Sfintei Clara din Assisi, fecioară şi fondatoare a Ordinului Clariselor. Situaţia internaţională actuală, sfâşiată de războaie şi persecuţii, este un prilej pentru a reflecta asupra importanţei rugăciunii, la lumina solicitudinii care vine şi din partea Papei Francisc.

Să ascultăm reflecţia sorei Maria Chiara Cavalli, de la mănăstirea Clariselor „Sfintei Agneza” din Perugia, despre amintirea fondatoarei lor:
R: Noi o comemorăm pe Sfânta Clara în ziua în care a trecut la cer. La data de 11 august 1253, Clara a plecat în Paradis însoţită de o suită de fecioare, între care una era mai mare: Sfânta Fecioară Maria, aşa povestesc martorii şi surorile care erau prezenţi când Clara a murit. Ea a urmat viaţa Mariei: s-a retras în rugăciune la bisericuţa „Sfântul Damian” pentru mai bine de 40 de ani, având grijă de surori, de Biserică şi de toate persoanele care mergeau să o viziteze şi faţă de care a săvârşit chiar multe minuni.

Care este forţa pe care o putem lua din rugăciune, într-o societate sfâşiată de războaie şi persecuţii cum sunt cele din Irak, la lumina îndemnului repetat al Papei Francisc?
R: Rugăciunea este fundamentală, după cum ne-a spus şi Sfântul Părinte, mai ales pentru a ne da seama că forţele binelui sunt mai puternice decât forţele răului. Pentru creştini – pentru noi care îl urmăm pe Isus, cel care a învins răul, moartea şi orice formă de diviziune – rugăciunea înseamnă a face prezentă Învierea şi a îndepărta forţele răului. Îndemnul Sfântului Părinte la rugăciune este foarte semnificativ, căci nimic nu depinde de noi. Fără Isus, fără puterea lui Dumnezeu nu putem face nimic. Este important să fim instrumente ale binelui în mâinile lui Dumnezeu care acţionează. De asemenea, este important să existe persoane care să-şi dedice întreaga lor viaţă rugăciunii, chiar dacă pare ceva absurd pentru societatea de azi în care pare că ştiinţa şi tehnica pot face totul. Dacă avem ochi pentru a vedea, ne dăm seama că instrumentele sunt importante, dar inima omului este fundamentală.

A face linişte este primul pas pentru a intra în dialog cu Dumnezeu, dar pare atât de dificil. Ce sfat ne puteţi da?
R: Tăcerea este o necesitate. Este greu să facem linişte, căci pare că ne este frică să ne întâlnim cu noi înşine. Eu i-aş invita pe toţi să vină în mănăstiri, care sunt locuri de linişte şi pace, pentru a ne regăsi pe noi înşine şi sensul acţiunilor noastre, sensul vieţii şi al evenimentelor care au loc. De asemenea, putem învăţa să ne rugăm chiar şi privindu-i pe alţii cum se roagă.

(RV – P. Giacosa – A. Cojan)