Românii şi Marele Război într-o expoziţie foto-documentară, la Milano
(RV – 16 iulie 2014)“Românii şi Marele
Război” este titlul expoziţiei foto-documentare inaugurată marți, 15 iulie, la
ora 18, la Palatul Cusani din Milano, în contextul aniversării centenarului Primului
Război Mondial.
Organizată de Consulatul General al României la Milano,
de Institutul Român de Cultură şi cercetare Umanistică de la Veneţia, în colaborare
cu Circolo Unificato Esercito din Milano şi Comando Militare Esercito Lombardia, expoziţia
este accesibilă publicului până în data de 25 iulie a.c., cu intrare liberă.
40
de panouri foto-documentare,cu conţinut inedit, istorisesc despre participarea
românilor la Marele Război, prin documente de arhivă, fotografii, ilustraţii din acea
perioadă şi articole apărute în presa vremii.
Inaugurarea expoziţiei a
fost însoţită de un recital de pian, susţinut de tinerii muzicieni Andreas Iliuţă
şi Fabiani Gabriel Andrei Prcsina.
Iniţiativa se înscrie într-o ampla
gamă de acțiuni comemorative, aflate pe agenda europeană și mondială, destinate păstrării
memoriei unui teribil conflict militar a cărui uitare ar putea conduce la riscul repetării
sale.
Referindu-se la expoziţia “Românii şi Marele Război”, domnul George
Bologan, consul general al României la Milano, a explicat, într-un articol publicat
pe situl web al Consulatului, că una dintre semnificaţiile expoziţiei este reprezentată
de “îndemnul de a reflecta profund pentru a nu repeta de două ori aceiaşi greşeală,
căci fiecare conflict înseamnă violenţă, victime şi speranţe ucise”.
Mai
multe informaţii referitoare la organizarea acestui eveniment destinat aducerii aminte
şi luării aminte puteţi afla consultând situl web al Consulatului General al României
la Milano. De asemenea, o aprofundare legată de evenimentul din capitala regiunii
Lombardia este oferită de materialul radiofonic “Expoziţia Românii şi Marele Război,
la Milano”, realizat de Iuliana Anghel, transmis de Radio România Actualităţi, în
ediția matinală din 15 iulie, şi accesibil on-line pe situl principalului canal de
știri al Radioului public.
Vă informăm totodată că Radio Vatican a aderat
la iniţiativa EBU-UER "WW1 (World War I)" de readucere în memorie a Primului Război
Mondial, de la izbucnirea căruia se împlinesc anul acesta 100 de ani, propunând ascultătorilor
numeroase materiale radiofonice pe această temă, ce pot fi ascultate și consultate
pe pagina secției în limba italiană a postului nostru de Radio.