2014-07-12 14:16:14

Activitatea Papei Francisc într-o scurtă retrospectivă săptămânală


(RV – 12 iulie 2014) În deschiderea ediției, vă propunem o scurtă trecere în revista a principalelor activități din agenda pontificală a Papei Francisc, începând de duminică 6 iulie, până sâmbătă 12 iulie.

Prin această retrospectivă săptămânală dorim să vă oferim o imagine de ansamblu a activității Sfântului Părinte care continuă să rămână și pe perioada verii la Casa "Sfânta Marta", reședința sa din Vatican, unde își continuă activitatea, chiar dacă programul este mai puțin intens, fără Sfintele Liturghii de dimineață cu credincioșii până în luna septembrie, și fără audiențele generale de miercuri până pe 6 august, când vor fi reluate.

Duminică, 6 iulie: Mulți poartă un ”jug” insuportabil din cauza unui ”sistem economic care exploatează omul”, a denunțat Papa Francisc la rugăciunea ”Angelus”, duminică, 6 iulie, în Piața Sfântul Petru. Creștinii sunt chemați să meargă la frații nevoiași oriunde s-ar afla, biruind logica indiferenței: a mai spus Pontiful la tradiționala întâlnire duminicală cu credincioșii, care se adună în ziua Domnului, la ora 12, în piața bazilicii vaticane pentru a se ruga împreună cu Pontiful rugăciunea mariană "Angelus"

Îndemnul lui Isus se referă și la timpurile noastre, a spus Papa, amintind că ”la marginile societății”, se află mulți oameni încercați de lipsuri, dar și cei nemulțumiți de viață și frustrați. Pontiful i-a amintit pe cei constrânși să emigreze din patrie, care-și pun viața în pericol cu speranța unui viitor mai bun și a denunțat sistemele economice care impun oamenilor povara unui sistem economic insuportabil.


Tot duminică, 6 iulie, a fost celebrată o Sfântă Liturghie în biserica parohială Sfântul Gerard, din localitatea siciliană Lampedusa, cu ocazia împlinirii unui an de la vizita Sfântului părinte la Lampedusa, celebrarea euharistică fiind prezidată de cardinalul Antonio Maria Vegliò, președintele Consiliului Pontifical pentru Migranți.
Sfântul Părinte i-a trimis un mesaj arhiepiscopului de Agrigento, la un an de la vizita pastorală la Lampedusa, din 8 iulie 2013, în care îndeamnă la o atenție specială față de migranți, la o aplecare asupra lor "fără calcule, fără temeri, cu bunătate și înțelegere".


Luni, 7 iulie, Sfântul Părinte a celebrat o Sfântă Liturghie în capela Casei "Sfânta Marta" din Vatican cu reprezentanții victimelor abuzurilor comise în dauna minorilor de unii membri ai clerului.

La predica Sfintei Liturghii, Papa și-a exprimat profunda durere pentru păcatul grav al abuzurilor și a cerut asupra întregii Biserici harul de a plânge și de a repara răul comis.

Marți, 8 iulie, Papa a trimis marți un nou mesaj pe Twitter, de la contul său în nouă limbi, în care citim: ”Cu Dumnezeu nimic nu se pierde, dar fără El totul este pierdut”.

Miercuri, 9 iulie, Papa Francisc l-a primit în audiență pe cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților, și a autorizat congregația la promulgarea respectivelor decrete privind ”virtuțile eroice” ale mai multor slujitori ai lui Dumnezeu, care de acum înainte vor fi cinstiți la nivel local cu titlul de ”venerabili”.

În aceiași zi a fost publicată Scrisoarea Apostolică în formă de Motu Proprio, a Papei Francisc, ce poartă data de 8 iulie 2014, prin care se stabilește Transferarea Secțiunii Ordinare a Administrației Patrimoniului Sediului Apostolic la Secretariatul pentru Economie.


Joi, 10 iulie, într-un nou mesaj pe Twitter, de pe contul personal, în nouă limbi, @Pontifex, Sfântul Părinte îndeamnă:"Nu vă temeți să vă aruncați în brațele lui Dumnezeu: orice v-ar cere, vă va răsplăti însutit".


Vineri, 11 iulie, Sfântul Părinte a ridicat Prefectura Apostolică de Makokou, în Gabon, la rang de Vicariat Apostolic și l-a numit Vicar Apostolic de Makokou pe Părintele Joseph Koerber, efectuând de asemenea o serie de alte numiri care pot fi citite pe situl nostru.

Rămânem în aceiași zonă de informație, legată de Sfântul Părinte, dar de data aceasta nu ne vom referi la activitatea pontificală, ci la strategia sa de comunicare, între tradiție și inovație, despre care explică arhiepiscopul Claudio Maria Celli, președintele Consiliului Pontifical al Comunicațiilor Sociale, într-un recent articol publicat în cotidianul vatican 'L'Osservatore Romano'.

Sâmbătă, 12 iulie, Papa Francisc l-a numit nunțiu apostolic în Etiopia pe mons. Luigi Bianco, arhiepiscop titular de Falerone, până în prezent nunțiu apostolic în Honduras. Sfântul Părinte a trimis sâmbătă, 12 iulie, un nou mesaj pe Twitter, de pe contul său, în nouă limbi, @Pontifex, în care spune: „Campionatul Mondial de fotbal a făcut posibilă întâlnirea persoanelor din naţiuni şi religii diferite. Fie ca sportul să încurajeze întotdeauna o cultură a întâlnirii”.

Tot sâmbătă, Papa Francisc l-a numit pe cardinalul Jaime Ortega y Alamino, arhiepiscop de Havana (Cuba), Trimisul Său Special la celebrarea concluzivă ce va avea loc cu ocazia aniversării a 350 de ani de la înfiinţarea parohiei de Notre Dame-de-Québec (Canada), „biserica-mamă a tuturor parohiilor din America de Nord”. Evenimentul este programat pentru data de 14 septembrie 2014.

R.V./A.M.







All the contents on this site are copyrighted ©.