2014-07-06 11:26:23

Vizita în Molise. Papa Francisc a deschis Anul Jubiliar Celestinian: ”Tineri, nu vă resemnați, câștigați bătălia vieții!”


RV 06 iul 2014. Audio: RealAudioMP3 Revenim la evenimentele vizitei pastorale efectuată sâmbătă, 5 iulie, de Papa Francisc în regiunea italiană Molise.

În prima parte a vizitei, la Campobasso, Pontiful a avut un dialog la Universitate, a celebrat Sfânta Liturghie și a stat la masă cu mai multe persoane la cantina săracilor susținută de asociația Caritas. Sâmbătă după amiază Sfântul Părinte a mers la Castelpetroso și Isernia, unde a avut întâlniri cu tinerii, deținuții și autoritățile orașului. Ultimul act al vizitei, proclamarea unui An Jubiliar în cinstea sfântului papă Celestin al V-lea.

Trimisul special Radio Vatican, Giancarlo La Vella:
• ”Vizita Papei Francisc în Molise a fost un adevărat dialog, continuu, atent și profund, în special la întâlnirea cu tinerii, de pe esplanada sanctuarului Maicii Îndurerate din Castelpetroso. Referindu-se la problema muncii, Papa și-a exprimat speranța ca tinerii să găsească un loc de muncă sigur și deplina realizare umană. Climatul de bucurie și sărbătoare a lăsat loc unei profunde reflecții. În viață, ca și în credință, Papa i-a îndemnat pe tineri ca în fața greutăților de astăzi să respingă superficialul și provizoriul, lăsându-se inspirați de Isus.

Papa Francisc: • «Ce înseamnă să alegi calea? A nu sta pe loc – un tânăr nu poate să stea pe loc – și a merge înainte. Aceasta înseamnă să mergi înspre ceva, pentru că unul poate să meargă dar să nu fie unul care merge înainte, poate fi un rătăcitor, care merge prin viață încoace și încolo, dar viața nu e făcută ca să fie dusă dintr-o parte în alta, e făcută ca să fie parcursă. Aceasta este provocarea cu care trebuie să vă confruntați!».

Înainte de a pleca de la sanctuarul din Castelpetroso, Papa Francisc, după cum făcuse și în cursul dimineții la întâlnirea cu reprezentanții muncii, a vorbit despre problema șomajului, o dramă care-i afectează în mod deosebit pe cei tineri și care riscă să le răpească orice speranță:
• «Este trist să vezi tineri care sunt ”nici una, nici alta”. Ce înseamnă acest lucru? Tineri care nici nu studiază, pentru că nu au posibilitatea, nici nu lucrează. Aceasta este o provocare de învins în mod comunitar prin participarea fiecăruia dintre noi. Trebuie să învingem această sfidare! Nu ne putem resemna să pierdem o generație întreagă de tineri, care sunt privați de demnitatea importantă a muncii!».

Un alt moment intens al acestei vizite pastorale a avut loc la închisoarea din Isernia, unde Papa a avut o întâlnire cu deținuții, un nou semn care spune că această călătorie pastorală a fost dedicată în mod special celor din urmă. Închisoarea, a spus directoarea acesteia, Barbara Lenzini, este un spațiu de viață, în care există suferință dar și speranță. Dar, a spus Pontiful în cuvântul său, tocmai deviza călătoriei în Molise – Dumnezeu nu obosește să ierte – ne învață că chiar și deținuții au dreptul de a fi reabilitați:
• «Dumnezeu e Tată, este milostivire, ne iubește întotdeauna. Dacă noi îl căutăm, el ne primește și ne iartă. După cum spuneam, nu obosește să ierte. Este genericul acestei vizite: ”Dumnezeu nu obosește să ierte”. Ne ajută să ne ridicăm și ne restituie pe deplin demnitatea noastră. Dumnezeu are o memorie bună, nu este unul care uită. Dumnezeu nu uită de noi, își aduce întotdeauna aminte».

Milostivirea lui Dumnezeu a fost și la baza ultimului gest bogat în semnificație pe care Papa Francisc l-a făcut la încheierea vizitei sale pastorale în Molise: proclamarea unui An Jubiliar dedicat Sfântului Celestin al V-lea, originar din Isernia, care a fost ales papă la 5 iulie 1294. Asemenea Sfântului Francisc din Assisi, a remarcat Pontiful la întâlnirea cu autoritățile civile și religioase în piața catedralei din Isernia, Celestin al V-lea a simțit nevoia de a da poporului comoara cea mai prețioasă: ”milostivirea și iertarea lui Dumnezeu Tatăl”, din convingerea că ”milostivirea lui Dumnezeu reînnoiește lumea”.
• «Milostivirea, indulgența, iertarea datoriilor, nu este ceva doar ceva devoțional, din sfera privată, un paliativ spiritual, un fel de ulei care ne-ar ajuta să fim mai blânzi și mai buni. Nu, milostivirea este profeția unei lumi noi, este profeția unei lumi noi în care bunurile pământului și ale muncii sunt distribuite în mod echitabil și nimeni nu duce lipsă de cele necesare, pentru că solidaritatea și împărțirea cu ceilalți sunt consecința concretă a fraternității».

Și proclamând deschiderea Anului Jubiliar Celestinian, Papa a subliniat încă o dată că trecerea prin poarta milostivirii divine nu înseamnă o fugă de realitate, ci asumarea publică a cerințelor din Evanghelie: ”Iubirea ca forță de purificare a conștiințelor, forță de reînnoire a raporturilor sociale, forță de planificare pentru un alt fel de economie, care să pună în centru persoana, munca și familia, nu banul și profitul”.

”Nu suntem visători”, a subliniat Papa Francisc, ”știm că nu aceasta este calea lumii”, dar ”această cale este calea cea bună pentru toți”. Conștienți, însă, că suntem cu toții păcătoși, a încheiat Sfântul Părinte, toți trebuie să-și pună încrederea în milostivirea lui Dumnezeu și să se angajeze să aducă roade de convertire și milostivire:
• ”Acestea două: a se converti și a săvârși fapte de milostivire. Aceasta trebuie să fie «muzica», pentru a spune astfel, care să însoțească anul acesta jubiliar, Anul Celestinian”.

(rv – A. Dancă)







All the contents on this site are copyrighted ©.