Simțul umilinței și al moderației în respectarea creației: reprezentantul Sfântului
Scaun la ONU pentru Mediu și Așezări Umane
(RV – 4 iulie 2014) Pe 26 iunie,
arhiepiscopul Charles Daniel Balvo, observator permanent al Sfântului Scaun pe lângă
ONU pentru Mediu și Așezări Umane, a intervenit în cursul primei reuniuni de lucru
despre mediu, cu desfășurare la Nairobi, în Kenia, între 23 și 27 iunie.
În
intervenția sa, arhiepiscopul Balvo a amintit despre declarația comună a Patriarhului
de Constantinopol, Bartolomeu, și a Papei Francisc, din data de 25 mai, de la Ierusalim,
în care se spune: "Suntem profund convinși că viitorul familiei umane depinde și de
cum vom ști să păstrăm, cu înțelepciune și iubire, cu dreptate și echitate, darul
creației încredințat nouă de către Dumnezeu. Recunoaștem, cu căință, nedreapta exploatare
a planetei, ce constituie un păcat în ochii lui Dumnezeu. Ne afirmăm încă o dată responsabilitatea
și datoria de a alimenta simțul umilinței și moderației, pentru ca toți să simtă necesitatea
de a respecta creația și de a o salvgarda cu grijă".
Salutând cu bucurie Adunarea
Națiunilor Unite pentru Mediu, reunită pentru prima oară la nivel mondial la Nairobi,
observatorul permanent al Sfântului Scaun pe lângă Organismele Națiunilor Unite pentru
Mediu și Așezări Umane a insistat asupra creației ca dar al lui Dumnezeu și asupra
necesității de a găsi căile și modalitățile pentru respectarea creației, pentru salvgardarea
și restaurarea a ceea ce a fost distrus.
Citându-l pe Wangari Maathai, o
eminentă personalitate din Kenia care s-a dedicat salvgardării ambientului și căruia
îi plăcea să spună: "Dacă Dumnezeu ar fi creat bărbatul și femeia în prima zi a creației,
nu ar fu supraviețuit", mons. Charles Daniel Balvo a amintit importanța de a-l privi
pe om ca parte a naturii, care are totodată nevoie de resursele naturii pentru a trăi.
Asigurând
de atenția Sfântului Scaun față de lucrările Adunării Națiunilor Unite pentru Mediu,
observatorul permanent a amintit că "trăim într-o societate care propune prea des
ca model un consumism necontrolat, un beneficiu nemăsurat" și că un astfel de model
"nu poate asigura un viitor sustenabil pentru toți", de aceea trebuind să fie abandonat.
"Stimularea întreprinderilor și a responsabililor financiari în vederea
respectării mediului este foarte lăudabilă însă noi vrem să orientăm mai mult atenția
spre cel de-al treilea pilastru al dezvoltării sustenabile: dimensiunea socială și,
de asemenea, dimensiunea spirituală", a mai spus în încheierea intervenției observatorul
permanent al Sfântului Scaun pe lângă Organizațiile Națiunilor Unite pentru Mediu
și Așezări Umane.