Mesajul Papei Francisc pentru Ziua misionară mondială 2014: ”Să redescoperim bucuria de a-L vesti lumii pe Cristos!”

RV 19 iun 2014. ”În timpurile noastre există foarte mulți oameni care nu-l cunosc pe Isus Cristos. Rămâne, de aceea, de mare urgență misiunea către popoare (ad gentes), la care toți membrii Bisericii sunt chemați să participe, întrucât Biserica este prin natura ei misionară; Biserica s-a născut «în ieșire»”: se citește în Mesajul Papei Francisc pentru a 88-a Zi misionară mondială, care se va marca duminică, 19 octombrie 2014.

Aici, serviciul audio:

”Ziua Misionară Mondială”, se citește în Mesajul Papei publicat la 14 iunie 2014, ”este un moment special în care credincioșii de pe diferite continente se angajează prin rugăciune și gesturi concrete de solidaritate în sprijinul tinerelor Biserici din teritoriile de misiune. Este o celebrare marcată de har și de bucurie. De har, pentru că Duhul Sfânt, trimis de Tatăl, oferă înțelepciune și tărie celor care sunt docili față de lucrarea sa. De bucurie, pentru că Isus Cristos, Fiul Tatălui, trimis să evangelizeze lumea, susține și însoțește activitatea noastră misionară. Tocmai la bucuria lui Isus și a discipolilor misionari aș dori să vă ofer o imagine biblică, pe care o găsim în Evanghelia după Sf. Luca (cf 10, 21-23)”.

Este vorba de trimiterea în misiune și întoarcerea celor 72 de discipoli care au primit de la Isus mandatul de a vesti Împărăția lui Dumnezeu și de a pregăti oamenii la întâlnirea cu Isus. Să ascultăm, în adaptarea noastră radiofonică, Mesajul Papei pentru Ziua misionară mondială 2014.


1. Evanghelistul istorisește că Domnul i-a trimis pe cei 72 de discipoli, doi câte doi, în orașe și sate, pentru a vesti că Împărăția lui Dumnezeu era aproape și pentru a pregăti lumea în vederea întâlnirii cu Isus. După ce au împlinit această misiune de vestire, discipolii se întorc plini de bucurie: bucuria fiind o temă dominantă a acestei prime și de neuitat experiențe misionare. Maestrul divin le-a spus: "Totuși, nu vă bucurați pentru aceasta, pentru că vi se supun duhurile, ci bucurați-vă pentru că numele voastre sunt scrise în ceruri. În ceasul acela, Isus a tresăltat de bucurie în Duhul Sfânt și a spus: 'Te preamăresc pe tine" (…) Apoi, întorcându-se către discipoli, le-a spus: "Fericiți ochii care văd ceea ce vedeți voi" (Lc 10, 20-21.23)

Sunt trei scenele prezentate de Luca. Mai întâi Isus le-a vorbit discipolilor, apoi s-a adresat Tatălui și, succesiv, din nou discipolilor. Isus vrea să-i facă pe discipoli părtași la bucuria sa, ce era diferită și superioară în comparație cu bucuria experimentată până atunci.

2. ”Discipolii erau «plini de bucurie», entuziaști pentru puterea de a elibera lumea de diavoli. Cu toate acestea, Isus i-a îndemnat să nu se bucure atât pentru puterea primită, cât mai ales pentru iubirea primită: «pentru că numele voastre sunt scrise în ceruri» (Lc 10,20). Discipolilor le-a fost dăruită experiența iubirii lui Dumnezeu și posibilitatea de a o împărtăși cu ceilalți. Și această experiență a discipolilor este motiv de gratitudine plină de bucurie pentru inima lui Isus. Evanghelistul Luca a cuprins această tresăltare de bucurie într-o perspectivă de comuniune trinitară: «În ceasul acela Isus a tresăltat de bucurie în Duhul Sfânt» adresându-se Tatălui și preamărindu-L. Acest momente de bucurie profundă izvorăște din iubirea profundă a lui Isus ca Fiu față de Tatăl său, Domn al cerului și al pământului, care a ascuns acestea celor înțelepți și învățați, și le-a descoperit celor mici (cf Lc 10,21). Dumnezeu a ascuns și a descoperit, iar în această rugăciune de preamărire iese în evidență faptul de a descoperi. Ce anume a ascuns și a descoperit Dumnezeu? Tainele Împărăției sale, afirmarea domniei dumnezeiești în Isus și biruința lui asupra satanei.

Dumnezeu – continuă Papa în Mesajul său pentru Ziua misiunilor 2014 – a ascuns toate acestea față de cei care sunt prea plini de sine și pretind că le știu deja pe toate. Ei sunt ca și orbiți de propria prezumție și nu-i lasă loc lui Dumnezeu. Ne putem gândi cu ușurință la anumiți contemporani ai lui Isus pe care El i-a avertizat de mai multe ori, dar este vorba de un pericol care există întotdeauna și care ne privește și pe noi. În schimb, «cei mici» sunt cei smeriți, cei simpli, cei săraci, cei marginalizați, cei fără de voce, cei obosiți și asupriți, pe care Isus i-a numit «fericiți». Ne putem gândi cu ușurință la Maria, la Iosif, la pescarii din Galileea și la discipolii chemați pe drum în timpul predicării sale”.


3. "Da, Tată, pentru că aceasta a fost dorința Ta" (Lc 10, 21). Expresia lui Isus trebuie înțeleasă cu referire la marea sa bucurie interioară, ce indică un plan mântuitor din partea Tatălui față de oameni. În contextul acestei bunătăți divine Isus a tresăltat de bucurie, pentru că Tatăl a decis să-i iubească pe oameni cu aceiași iubire pe care o are față de Fiul. De altfel Luca face trimitere la o altă tresărire de bucurie, asemănătoare, cea a Maicii Domnului, din Magnificat: "Sufletul meu îl preamărește pe Domnul și duhul meu se bucură în Dumnezeu" (Lc 1,47). Este tocmai Vestea cea Bună care duce la mântuire. Maica Domnului, care-l purta în trup pe Isus, Evanghelizatorul prin excelență, a întâlnit-o pe Elisabeta și a tresăltat de bucurie în Duhul Sfânt, cântând Magnificat. Isus, văzând rezultatul bun al misiunii discipolilor săi și bucuria lor, a tresăltat în Duhul Sfânt și s-a adresat Tatălui în rugăciune. În ambele cazuri, este vorba despre bucuria mântuirii în curs, pentru că iubirea cu care Tatăl îl iubește pe Fiul ajunge până la noi și, prin opera Duhului Sfânt, ne învăluie, ne face să intrăm în viața trinitară.

Tatăl este izvor de bucurie, Fiul este realizarea acesteia, iar Duhul Sfânt cel care o insuflă. Imediat după ce l-a preamărit pe Tatăl, cum spune evanghelistul Matei, Isus ne îndeamnă: "Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi da odihnă. Luați asupra voastră jugul meu și învățați de la mine că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi alinare pentru sufletele voastre. Căci jugul meu este lesne de purtat, iar povara mea este ușoară" (Mt, 11, 28-30).

"Bucuria Evangheliei umple inima și viața întreagă a celor care se întâlnesc cu Isus. Cei care se lasă salvați de El sunt eliberați de păcat, de tristețe, de golul interior, de izolare. Cu Isus Cristos se naște și renaște mereu bucuria" (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 1). Dintr-o astfel de întâlnire cu Isus, Preasfânta Fecioară Maria a trăit o experiență cu totul deosebită și a devenit "causa nostrae laetitiae". În schimb discipolii au primit chemarea de a sta cu Isus și de a fi trimiși de El să evanghelizeze (cfr Mc 3,14) și astfel sunt umpluți de bucurie. De ce nu pătrundem și noi în această revărsare a bucuriei?

4. ”«Marele pericol al lumii actuale, cu oferta sa multiplă și copleșitoare de consum, este tristețea individualistă care izvorăște din inima comodă și zgârcită, din căutarea bolnăvicioasă a plăcerilor superficiale, din conștiința izolată» (exhortația apostolică Evangelii gaudium, nr. 2). De aceea, omenirea are o mare nevoie de a se alimenta din mântuirea adusă de Cristos. Discipolii sunt cei care se lasă prinși tot mai mult de iubirea lui Isus și marcați de focul pasiunii pentru Împărăția lui Dumnezeu, pentru a fi purtători ai bucuriei Evangheliei. Toți discipolii Domnului sunt chemați să alimenteze bucuria evanghelizării. Episcopii, ca primi responsabili ai vestirii, au datoria de a promova unitatea Bisericii locale în angajarea misionară, ținând cont că bucuria de a-l comunica pe Isus Cristos se exprimă atât în preocuparea de a-l vesti în locurile cele mai îndepărtate, cât și într-o constantă ieșire spre periferiile propriului teritoriu, unde se află mai multă lume săracă în așteptare.

În multe regiuni sunt rare vocațiile la preoție și la viața consacrată. Deseori aceasta se datorează absenței în comunități a unui zel apostolic molipsitor, drept care sunt sărace în entuziasm și nu trezesc atracție. Bucuria Evangheliei izvorăște din întâlnirea cu Cristos și din împărtășirea cu cei săraci. Încurajez, de aceea, comunitățile parohiale, asociațiile și grupurile să trăiască o intensă viață fraternă, întemeiată pe iubirea față de Isus și atentă la necesitățile celor mai nevoiași. Unde este bucurie, fervoare, dorința de a-l duce pe Cristos la ceilalți, izvorăsc vocații genuine. Printre acestea nu trebuie uitate vocațiile laicale la misiune. A crescut, de acum, conștiința identității și a misiunii credincioșilor laici în Biserică, precum și conștiința că ei sunt chemați să-și asume un rol tot mai relevant în răspândirea Evangheliei. De aceea este importantă formarea lor adecvată, în vederea unei activități apostolice eficace”.

5. "Dumnezeu îl iubește pe cel care dă cu bucurie" (2 Cor 9,7). Ziua Mondială Misionară este și un moment de reînvigorare a dorinței și a datoriei morale de a participa cu bucurie la misiunea ad gentes. Contribuția economică personală este semnul unei oblațiuni personale, întâi către Domnul și apoi către frați, pentru ca propria ofertă personală să devină instrument de evanghelizare al unei umanități care se construiește pe iubire.

Dragi frați și surori, în această Zi Misionară Mondială gândul meu se îndreaptă către toate bisericile locale. Să nu permitem să ne fie luată bucuria evanghelizării! Vă îndemn să vă cufundați în bucuria Evangheliei, să alimentați o iubire în măsură să ilumineze vocația și misiunea voastră. Vă îndemn să vă amintiți, ca într-un pelerinaj interior, de "prima iubire" cu care Domnul Isus Cristos a încălzit inimile fiecăruia, nu dintr-un sentiment de nostalgie, ci pentru a persevera în spirit de bucurie. Discipolul Domnului perseverează în bucurie cânt stă cu El, când îi împlinește voința, când împărtășește credința, speranța și caritatea evanghelică.

Maicii Domnului, model de evanghelizare umil și plin de bucurie, îi adresăm rugăciunea noastră, pentru ca Biserica să devină o casă pentru mulți, o mamă pentru toate popoarele și să facă posibilă nașterea unei lumi noi.

(rv - A.D. - A. M.)