2014-06-17 15:00:14

Fiți exemplu de integritate morală: Papa Francisc, magistraților italieni


RV 17 iun 2014. Papa Francisc i-a primit marți în audiență pe membrii Consiliului Superior al Magistraturii din Italia.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3

În cuvântul său, Papa a subliniat aspectul etic al oficiului de magistrat, spunând că ”certitudinea dreptului și echilibrul dintre diferitele puteri ale unei societăți democratice își găsesc sinteza lor în principiul de legalitate”. Remarcând că patrimoniul de valori și evoluția structurilor democratice cunosc în timpurile noastre o uscăciune din ce în ce mai accentuată, Papa a îndemnat magistrații să nu dezamăgească așteptările legitime ale populației.

”Străduiți-vă să fiți întotdeauna un exemplu de integritate morală pentru întreaga societate”, a spus Papa Francisc, amintind două exemple luminoase din activitatea magistraturii: pe Vittorio Bachelet, care a condus Consiliul Superior al Magistraturii și a căzut victimă a violenței din anii terorismului, și pe Rosario Livatino, pentru care s-a deschis cauza de beatificare după ce a fost ucis de organizațiile mafiote. ”Ei au dat o mărturie exemplară a stilului caracteristic credinciosului laic creștin: loial față de instituții, deschis la dialog, ferm și curajos în apărarea dreptății și demnității persoanei umane”, a încheiat Pontiful.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.