2014-06-06 11:29:35

”Postul climatic”, prioritate planetară și datorie creștină


RV 06 iun 2014. A ține un "post climatic", pentru a aminti importanța creației lui Dumnezeu și necesitatea păstrării acesteia pentru generațiile viitoare: este inițiativa lansată de numeroase organizații religioase și la care și-a dat adeziunea episcopatul francez. Inițiativa ”postului climatic” va avea loc în vederea Conferinței despre climă, programată la Paris de la 30 noiembrie la 11 decembrie 2015 sub egida Organizației Națiunilor Unite.

”Schimbările climatice”, afirmă prelații francezi pe pagina web a Conferinței Episcopale, ”reprezintă principala provocare pe termen lung pentru planeta noastră”, mai ales pentru consecințele pe care le pot avea asupra securității alimentare și care ajung să se răsfrângă în primul rând asupra ”țărilor mai vulnerabile”.

”A lupta împotriva schimbărilor climatice pentru a lăsa generațiilor viitoare o planetă sănătoasă”, susțin episcopii francezi, ”constituie o cauză prioritară de apărat și o datorie de dreptate pentru creștini, pentru că este în joc întreaga viață a planetei”.

”Creștinii consideră pământul și întregul ecosistem un dar prețios primit de la Dumnezeu”, se citește în Nota de presă a episcopatului francez. Din ”respect și iubire față de acest dar”, creștinii ”au responsabilitatea de a adopta și promova un stil de viață care să evite orice folosire nechibzuită a bunurilor pe care Dumnezeu însuși le-a pus la dispoziția noastră”.

„Postul climatic” va oferi Bisericii Catolice din Franța ocazia de ”a-și exprima public valorile spirituale și etice pe care le are în comun cu celelalte religii, în vederea transformărilor necesare de care este nevoie în sânul societății”. Prelații îndeamnă în primul rând guvernele ”să ia act de responsabilitățile lor” în domeniul climatic. Episcopatul francez lansează un ulterior apel către celelalte instituții publice, pe care le îndeamnă să adopte ”măsuri decisive” în această privință, ”să se elibereze de dependența față de combustibilul fosil” și să țină cont de soarta „țărilor mai vulnerabile”.

(rv – A. Dancă)







All the contents on this site are copyrighted ©.