2014-06-05 13:07:46

Biserica nu este o casă cu chirie, este o comunitate de iubire: Papa Francisc, la Sfânta Liturghie în Capela Casei Sf. Marta


RV 05 iun 2014. Biserica nu este rigidă, Biserica este liberă, iar cine intră în Biserică, să o facă din iubire, nu din avantaje personale: a spus Papa Francisc la predica Sfintei Liturghii, celebrată joi dimineață în Capela Casei Sf. Marta din Vatican.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3

Pontiful a atras atenția asupra curentelor care pot introduce dezbinări între creștini și care tind să-i facă pe unii ”avantajiști”, pe alții, ”uniformiști”, în fine, pe alții, ”alternativiști”. Pentru aceștia – a subliniat Pontiful – ”Biserica nu este casa lor”, ei folosindu-se de Biserică în același mod în care cineva își ia o casă cu chirie.

Pornind de la Evanghelia zilei din ritul roman sau latin (Ioan 17), în care Isus se roagă lui Dumnezeu Tatăl pentru ca în rândul discipolilor săi să nu aibă loc ”certuri și dezbinări”, Pontiful a subliniat unitatea Bisericii. ”Mulți spun că sunt în Biserică”, a remarcat Papa Francisc, ”dar ei sunt numai cu un picior înăuntru”, pentru că ”celălalt nu a intrat”. Ei își rezervă astfel ”posibilitatea de a fi în ambele locuri”, „înăuntru și în afara” Bisericii. Pentru astfel de oameni, a întărit Pontiful, „Biserica nu este casa lor, nu o simt ca pe casa lor. Pentru ei Biserica este ca o casă luată cu chirie”.

În acest fel, a spus Papa Francisc la predică, există unele grupuri care închiriază Biserica, dar nu o consideră casa lor”. Dintre aceste grupuri de creștini, Pontiful a enumerat câteva forme. Din primul grup fac parte ”cei care vor ca toți să fie egali în Biserică”. Martirizând un pic limba curentă – a spus glumind Sfântul Părinte – am putea spune că ei sunt ”uniformiști”.
Papa Francisc: • ”Uniformitatea, rigiditatea… Sunt rigizi. Nu au acea libertate pe care o dă Duhul Sfânt. Ei amestecă ceea ce Isus a predicat în Evanghelie și ceea ce constituie învățătura lor, doctrina lor de egalitate. Isus nu a voit niciodată ca Biserica sa să fie atât de rigidă, niciodată. Dar aceștia, prin atitudinea lor, nu intră în Biserică. Se declară creștini, își spun catolici, dar atitudinea lor rigidă îi îndepărtează de Biserică”.

Un alt grup – a continuat Papa – este alcătuit din cei care au întotdeauna o proprie idee ”care nu vor să fie ca cea a Bisericii, au o alternativă”. Forțând un pic modul de exprimare, s-ar putea spune că aceștia sunt ”alternativiștii”:
• ”Eu intru în Biserică, dar cu această idee, cu această ideologie... În acest fel, apartenența lor la Biserică este parțială. Și aceștia au un picior în afara Bisericii. Nici pentru aceștia Biserica nu este casa lor, nu le aparține. Închiriază Biserica până la un anumit punct. La începutul predicării evanghelice erau prezenți unii ca aceștia. Să ne gândim la gnosticii în care apostolul Ioan lovește atât de mult. «Da, suntem catolici, dar cu aceste idei». O alternativă. Nu împărtășesc simțirea proprie a Bisericii”.

Al treilea grup, a reluat Sfântul Părinte, este format din cei care „își spun creștini, dar nu intră cu inima în Biserică”: ei sunt ”avantajiștii”, cei care ”caută avantaje și merg la Biserică dar pentru a urmări avantaje personale. Ei ajung să facă afaceri în Biserică”.
• ”Afaceriștii. Îi știm bine. Dar erau și la începuturi. Să ne gândim la Simon Magul, să ne gândim la Anania și Safira. Ei se foloseau de Biserică pentru profitul personal. Și i-am văzut în comunități, parohiale sau diecezane, în congregațiile religioase, mulți dintre ei se dădeau binefăcători ai Bisericii”. Se etalau ca adevărați binefăcători, dar în cele din urmă, de partea cealaltă a mesei, își făceau afacerile lor. Nici aceștia nu simt Biserica de mamă. Isus ne spune: nu, Biserica nu este rigidă, este una singură, Biserica e liberă”.

În Biserică, a fost reflecția finală a Papei, ”există atâtea carisme, există o mare diversitate de persoane și daruri ale Duhului Sfânt”. Domnul ne spune: ”Dacă vrei să intri în Biserică, să fie din iubire”, ca să-ți dăruiești ”toată inima și nu ca să faci afaceri pentru profitul tău”. Biserica, de aceea, „nu este o casă de luat în chirie”, Biserica ”este o casă în care să-ți trăiești viața”, Biserica este ca o mamă. ”Domnul să îl reverse asupra noastră pe Duhul Sfânt și să facă această armonie în comunitățile noastre, Duhul Sfânt să facă această armonie pentru că, după cum spunea un Sfânt Părinte al Bisericii, Duhul Sfânt, el însuși este armonie”.

(rv – A. Gisotti – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.